Cu micii româneşti la restaurantele lui Trump din New York se laudă managerul român al acestor locaţii. Costă 28 de dolari porţia. La veniturile americanului mediu, pare scump. Dar ce american mediu merge să mănânce mici româneşti la Trump Tower?

Poate doar pasionaţii de Trump din România. Sunt destui, dacă e să credem un recent sondaj Insomar, care dă pe primul loc la alegerile viitoare partidul lui George Simion, AUR, cu 27%. Lui i se adaugă 4% de la SOS-ul Dianei Şoşoacă şi gata guvernarea extremistă, antieuropeană, pro-Putin şi pro-Trump. Oameni ne-am făcut... Norocul nostru e că nu se mai duc şi alţii cu ei, aşa că... tot la răul cel mic ajungem.

Dar n-avem noi treabă cu micii lui Trump şi nici măcar cu micul AUR, avem probleme mai mari şi mai urgente. Cum ar fi dronele ruseşti care explodează prin Deltă şi Ministerul Apărării din România nu recunoaşte nimic decât într-un târziu. Adică după ce ne fac de râs ucrainenii, care au tot interesul să atragă NATO într-un conflict major cu Rusia.

Adevărul e că nu poţi pune Armata română în situaţie de luptă de capul tău la prima explozie pe un câmp de la graniţa cu Ucraina. Că dac-ar fi fost aşa, ne aflam demult în război deschis cu Rusia, cam de când o dronă rusească a omorât un polonez la o fermă de lângă graniţa Poloniei cu Ucraina. S-a pus batista pe ţambal şi-atunci, nu poţi risca o aventură nucleară mondială la prima strigare a unor lideri ruşi iresponsabili.

Armata română... Tocmai am citit nişte articole despre o anchetă asupra capabilităţilor Armatei ministrului Tâlvăr. Te cam sperii. Ca unul care am făcut un an jumate de armată pe vremuri, mi-am dat seama că n-am progresat foarte mult – nici cu atitudinea, nici cu cazarmamentul (pentru cine nu ştie: izmene, uniforme, bocanci, hârtie igienică, săpun...), nici cu armamentul, nici cu leafa.

Dăm 2,5% din PIB la Ministerul Apărării şi nu se vede mare lucru. La Marea Neagră suntem ca şi inexistenţi, n-avem nicio navă de război şi tocmai am renunţat la un contract cu firme din Franţa pentru o fregată. În afară de costumul alb al preşedintelui Iohannis, semn al predării necondiţionate, nimic nu ne face de luat în seamă pe Marea noastră.

Dacă n-ar fi avioanele şi brigăzile multinaţionale ale NATO, ar fi vai de capul armatei române. Dar aşa a fost înţelegerea cu NATO: ne ajută ei cu armele şi oamenii lor, că decât mulţi, neinstruiţi şi prost înarmaţi, mai bine puţini, capabili şi bine dotaţi. Să sperăm că la vremuri grele nu vom constata că suntem şi puţini, şi neinstruiţi, şi înarmaţi cu Kalaşnikoave din Al Doilea Război.   

Aşa încât, cum spuneam, nu putem face din ţânţar armăsar nici măcar la îndemnul frăţesc al războinicilor ucraineni. Pentru că n-avem cu ce şi nici nu merită să ne punem pielea pe băţ, noi şi-ai noştri aliaţi, pentru o dronă amărâtă, care s-ar putea să fi căzut pe tarlaua de lângă graniţă lovită de antiaeriana ucraineană.

Prin urmare, aici aş zice că reacţia autorităţilor române este una firească: n-am văzut, n-am cunoscut, n-am ştiut. Sunt absolut sigur că această reacţie a fost sugerată, ca să nu zic mai mult, de aliaţii din NATO. Şi este una normală din partea României, o ţară care se laudă cu o armată ciudată, în fruntea căreia stă un preşedinte-manechin, care se plimbă cu barca printre dronele şi minele din Deltă ca să vadă românii şi lumea întreagă cum arată un viteaz porumbel al păcii...