Trăim vremuri grele – nu e doar o propoziţie anostă, tocită de sens prin deasă folosire, ci un subiect de nesomn stresant pentru majoritatea populaţiei oneste a ţării. N-ajunge ce se-ntâmplă în România, mai vin şi francezii cu vestele lor galbene, cu nemulţumiţii, nesătuii, manipulaţii şi naivii lor să pună de-o nouă revoluţie! Şi nu-i sprijină doar extrema dreaptă a d-nei Le Pen, ci şi propaganda rusească putinistă, plus Donald Trump – un preşedinte american total defazat, incompetent şi iresponsabil. Aşa că avem deja o mare problemă în Franţa, pe care preşedintele Macron n-o poate rezolva fără mari compromisuri.

Dar până să se ducă dracului de tot Franţa, Anglia şi Uniunea Europeană, să vedem ce ofensive se mai pregătesc în carpatinul profund mioritic. Avem două mari acţiuni ofensive în politica dâmboviţeană: * Ofensiva infractorilor, reprezentaţi de preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului, consilieri ai premierului, miniştri şi parlamentari, alţi politicieni dovediţi penal sau în curs de. Ofensiva acestor oameni politici împotriva Justiţiei este sprijinită, culmea, de CCR, de Guvernul României, de Parlament, de alte instituţii ale statului român subordonate Puterii pesediste discreţionare. E un război în toată regula, care nu se vede, dar se simte – România devine cu fiecare zi ce trece un adevărat Rai al infractorilor. Victimele acestui război vor fi procurorii care au cutezat să-i ancheteze pe infractorii politici gen Sebi Ghiţă, Dan Voiculescu, Liviu Dragnea, Dan Şova etc. Fostul procuror şef al DNA, Codruţa Kovesi, este reclamată penal de infractori fugiţi ba la sârbi, ba în Costa Rica, este aşteptată şi plângerea omului din Madagascar. La cât de multă presiune se pune acum pe Justiţie, mi-e şi teamă să mă gândesc ce-i aşteaptă pe Codruţa şi colegii ei procurori... Asta insuflă teamă şi nesiguranţă în mintea majorităţii românilor.

* Cealaltă ofensivă are loc în Parlament: moţiuni simple, moţiuni de cenzură, lovituri de „stat degeaba” la prezidiul celor două Camere, încercări de schimbare cu forţa din funcţie, că altfel nu se poate, a preşedintelui CDragnea. Un alt război politic, unul care se poartă cu arme mai murdare decât latrinele din fundul curţilor în care se dărâmă nişte pereţi neîncălziţi cărora primarii le spun „şcoli”. Un război de uzură, căruia nu-i rezistă decât cei puternici...

Am zis „două mari acţiuni ofensive”? Am greşit, scuzaţi. Sunt cel puţin patru, despre ultima am mai vorbit, o s-o amintesc doar la final. * A treia măreaţă ofensivă politică românească este ofensiva Guvernului şi majorităţii parlamentare împotriva Uniunii Europene în chiar anul în care avem preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Aici treaba e mai subtilă, intră în scenă „arme” blond-roşcate de-a dreptul orgasmice, cărora moşulicii nesiguri pe picioarele lor de pe la UE nu le rezistă. Dacă nu mă credeţi, priviţi „scena balconului” jucată de doi lideri europeni pur-sânge: JC Juncker şi Veorica Dăncilă. Este că vă place atmosfera graţios-greţoasă de pe scenă?! Voaieuriştilor! (scriu cum se-aude ca să-nţeleagă şi ministrul Justiţiei...). E o tactică nouă, trebuie să recunosc că nu mă aşteptam la atâta subtilitate din partea d-nei premier, i-o fi fost greu lui Dragnea s-o convingă?! Dar, dacă partidul îi cere nu m-ar mira ca neconflictuala primă doamnă de Teleorman să-şi descopere talente nebănuite în materie de impresionism gerontofil... Iar d-na Dăncilă nu-i singura „amazoană” cu porniri europene pe care se bizuie tatăl peştilor de pe lacul Belina.

Ce avantaje va extrage România din aceste acţiuni ofensive? Dragilor, asta nu-i o întrebare de An Centenar, vă rog să aveţi puţin respect faţă de Guvernul PSD-ALDE şi istoria românilor de la 1989 încoace! Este sub demnitatea noastră de popor milenar, născut iar nu făcut creştin ortodox, să credem că Partidul Conducător nu ştie ce face şi nu face ce ştie, vorba unui ministru demisionar încă în funcţie.

* Despre a patra ofensivă vom mai avea timp să vorbim, v-am pregătit deja pentru ea, e vorba de Alianţa Vestului, care pe patrioţii de conjunctură a început să-i deranjeze pe motiv de „separatism teritorial”. Îmi dau seama ce-i apasă: nici măcar nu ne mai iau ungurii Ardealul, renunţă ardelenii la România! Nasol moment, nu? Nasol, dar previzibil. Întrebaţi-l pe Dragnea de ce! Oricum, pot garanta un singur lucru: ardelenii s-au săturat nu de România, ci de guvernele de la Bucureşti care ignoră durerile Ardealului. Şi oricât de „naţional” şi de „unitar” aş fi, nu pot să nu le dau dreptate!