Înconjurat de corupţi şi hoţi de sus până jos, aproape că nu-ţi mai pasă de ce se-ntâmplă pe lângă tine. Că şi dacă ţi-ar păsa, tot degeaba ar fi, lucru demonstrat în nenumărate rânduri. De aceea, scuza primarului PSD din Crevedia fumegândă („Oamenii care locuiau lângă depozitul GPL nu au făcut nicio sesizare la Primărie, noi n-am ştiut nimic...”) este pur şi simplu perversă, toţi ştiau şi n-au făcut nimic, nu s-au sinchisit.

Observaţia este valabilă pentru toate autorităţile iresponsabile care au fost notificate asupra „fenomenului GPL Doldurea”: Prefectura, ISCIR, Consiliul judeţean, Protecţia Consumatorilor şi câte-or mai fi. Aceste instituţii ar trebui să ne protejeze de ilegalităţi, de hoţi, de fii, nepoţi, soţii şi amante de primari şi miniştri care-şi fac de cap în România lor.

În opinia primarului din Crevedia, aşadar, era nevoie de o reclamaţie care să-l scoată pe „primul gospodar” din casă sau birou. Dacă sosea reclamaţia, totul s-ar fi rezolvat, explozia n-ar mai fi avut loc pentru că primarul ar fi făcut ordine. Dar dacă n-a fost reclamaţie...

Zilele trecute am rugat o poliţistă din Bran-Braşov să facă ceva cu reclamele întinse pe un gard, care obturau total vizibilitatea peste un pod, pericol major dacă nu de accidente mortale, măcar de certuri nesfârşite între şoferii nervoşi. S-a uitat atentă la mine şi m-a sfătuit amical: „Mergeţi dvs. la primărie şi depuneţi o reclamaţie, eu n-am ce să fac, n-am nicio putere”...

Ce dorea doamna poliţistă din Bran să-mi transmită nu ştiu, dar ştiu ce am înţeles după episodul Crevedia-Doldurea: primarii sunt nişte mici dumnezei cu drept de viaţă şi de moarte în feudele lor! Ei comandă tablouri în care sunt pictaţi în haine de domnitori feudali, împreună cu întreaga familie; deloc exagerat, ei chiar domnesc peste amărâţii de iobagi din UAT-ul în care au fost aleşi.

Asta se întâmplă mai ales în orăşele şi comune cu pretenţii de „staţiuni de interes local”, localităţi aflate la discreţia unor primari şmecheri şi a unor primării pline de funcţionari leneşi, indolenţi şi incompetenţi care „rezolvă” viaţa oamenilor fără să mişte un deget.

Poliţia nu poate face nimic, prefecturile şi consiliile judeţene au treburi mai importante, iar celelalte autorităţi care ar trebui să te protejeze de şmecheri, hoţi, ilegalităţi şi pericole n-au oameni, n-au timp, n-au lefuri îndestulătoare sau pur şi simplu n-au chef.

Situaţie în care peste oameni coboară marea lehamite: la ce bun să faci reclamaţie la Poliţie sau la Primărie când ştii bine că nimeni nu face nimic, nimeni nu se ocupă de problemele pe care tu le semnalezi? Te mai alegi şi cu vreo amendă dacă i se pune pata şefului de post sau primarului, vicelui sau altor ţipţeri care huzuresc pe banii statului.

Lehamitea asta, care mă încearcă şi pe mine când văd lenea şi indiferenţa unor autorităţi din locurile pe unde mai umblu, este însă la fel de periculoasă ca GPL-ul lui Doldurea. Pentru că este exact ce vor să obţină aceste autorităţi incompetente: neparticiparea la viaţa socială a oamenilor cu păreri, cu spirit critic. Cum spunea Elena Ceauşescu de la balconul CC: „Staţi liniştiţi la locurile voastre!”. Ştiţi ce-a urmat, desigur.

Deocamdată, oamenii cuprinşi de lehamite stau liniştiţi pe marginea şanţului, păcălesc o ţuică mică la bufetul din sat şi mai vorbesc să-i audă ţara doar cu presa, la explozii urmate de înmormântări. Nu-i o soluţie, evident. Lehamitea e o boală molipsitoare periculoasă, care nu se lecuieşte nici măcar cu alegeri.

Alternativa este să reclami, să fii antipatic, să-i enervezi cu hârtii şi telefoane pe edili şi pe tot felul de şefuţi chiar dacă greşeşti sau ţi se pare. La urma-urmei, şi pentru a cerceta reclamaţiile cetăţenilor sunt plătiţi aceşti oameni.