OPINII 25 octombrie 2021

EDITORIAL. Lui „Klaus cel Mare” i-a tăiat calea pisica neagră

de Dumitru Manolăchescu | 1062 vizualizări

Să nu-i confundăm nici măcar în glumă pe nemţi cu Iohannis, sau pe Iohannis cu un neamţ. Nu se potriveşte, sună ca dracu’ şi poate deveni periculos în interpretarea „românilor verzi”. E drept, ne-am pus mari speranţe în „neamţul” Iohannis, crezând că a moştenit ceva din inteligenţa practică şi simţul organizatoric  al etniei căreia îi aparţine. Ne-am înşelat, dar asta nu are nimic de-a face cu nemţii sau cu saşii, răspunzător pentru toată mizeria pe care o înghiţim din primăvară-vară încoace este „excelenţa sa Klaus Iohannis” pe persoană fizică. Nu singur, evident, ci laolaltă cu Florin Cîţu, Ludovic Orban, Marcel Ciolacu, Dan Barna, liberalii, pesediştii, useriştii, udemeriştii, şoşocii şi simionii  – toţi, fără deosebire, scriind acest capitol negru al triplei crize din istoria pandemică a României.

Da, o criză declanşată intempestiv de USR, care n-a mai rezistat în tranşeele politice desenate discriminatoriu de Florin Cîţu, un premier inadecvat, debusolat, dar absolut convins în mintea lui că Cioloş şi Barna nu vor suporta la nesfârşit nedreptăţile şi vor părăsi Guvernul. Uraaa, victorie, nu se mai împiedică liberalii de nepoftiţii incomozi, încăpăţânaţi, cu pretenţii, foarte vocali pe culoarele palatelor, prefecturilor, agenţiilor de tot felul. Dar nu şi-a imaginat niciodată Iohannis şi Cîţu că cei doi vor îndrăzni să se asocieze cu PSD şi AUR şi să pice prin moţiune de cenzură executivul girat de proaspăt premiatul preşedinte al României. Câtă neobrăzare!

Apropo, preşedintele a fost distins cu premiul „Carol cel Mare”, acordat, printre altele, şi pentru că „a prestat un serviciu semnificativ în interesul statului de drept şi al independenţei sistemului judiciar”. Hopaa, ce să vezi, Guvernul a picat tocmai pentru că premierul Cîţu-Iohannis l-a dat afară aiurea pe ministrul userist al Justiţiei. Specialiştii spun că Ion devenise indezirabil pentru liberali pentru că se apucase de nişte reforme într-o Justiţie călcată în picioare nu doar de oamenii lui Dragnea.

Care oameni ai lui Dragnea, frate, n-am mai terminat cu ăştia? Păi n-am terminat, Liviu dă interviuri la televiziuni subjugate de farmecul său nocturn, eventual stimulate de viitorul său politic la partidul neo-legionar al amicului Codrin Ştefănescu. Iar urmaşii lui sunt reconsideraţi, albiţi şi fardaţi de propaganda TV care a pus puternic umărul şi la moartea a zeci de mii de români infectaţi de „un virus care nu există”.

Cine îi reconsideră, îi spală bine şi-i pupă frăţeşte pe frunte? Iohannis, cel premiat cu „Carol cel Mare” pentru că ne-a salvat libertatea şi democraţia răpuse de acelaşi PSD care va susţine un guvern minoritar din care „duşmanii” userişti nu vor face parte.

Vedeţi voi cât de repede se schimbă lucrurile? Duşmanii de ieri sunt aliaţii de azi, prietenii de ieri sunt inamicii şi trădătorii de azi... Când îi vezi, când îi auzi, când le simţi călcâiul apăsat pe gâtul naţiei care nu mai poate respira începi să jinduieşti după un firman de la Înalta Poartă pentru a opri nenorocirile pe care guvernanţi iresponsabili le abat asupra naţiei zâmbind şi promiţând bunăstare, progres, reforme...  

Odată cu intrarea pe şest a PSD la guvernare (deocamdată doar cu „susţinere”, că nu-s proşti să-şi asume vreun rol major într-o perioadă atât de complicată), Klaus Iohannis ar trebui să-şi asume pe faţă noii prieteni şi să returneze, cu scuze, premiul oferit de Germania. Pentru că e greu de crezut că vreun ministru, ori vreun premier care cerşeşte voturile pesediştilor, vor reuşi vreo reformă într-o Justiţie care va fi în continuare obstrucţionată şi aservită baronilor politici – de data asta cu triplă cetăţenie: pesedistă, liberală şi udemeristă.

Că veni vorba: concesiile pe care veţi fi obligaţi să le faceţi în schimbul voturilor PSD şi  UDMR s-ar putea să fie considerate un atentat la siguranţa naţională. Se aude că UDMR doreşte un minister cu reprezentare în CSAT, ceea ce poate da fiori unora care nu înţeleg tainele dublei loialităţi, materne de la Budapesta şi paterne de la Bucureşti, exersate de multă vreme de liderii acestui partid. Dacă adăugăm la reţeta asta susţinerea condiţionată de la PSD, e clar că la orizont se iveşte, implacabil, falimentul politic. Care, de această dată, nu va bucura pe absolut nimeni, pentru că va distruge şi ultima speranţă.

Aşa că, Excelenţă, ne-am lămurit şi cu premiul ăsta, şi cu Justiţia independentă pe care v-o doriţi înscăunată cu ajutorul pesediştilor care au anesteziat-o. Motiv pentru care ziua când România va acorda distincţia „Klaus cel Mare” vreunui şef de stat cu merite deosebite în materie de libertăţi democratice, Justiţie etc, ziua asta, d-le preşedinte, se îndepărtează cu viteza luminii – ştiţi ce-i aia, e vorba de fizică aici. Ce ghinion pe dvs. să vă taie calea un amărât de Cîţu pe drumul spre „gloria mundi”!

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Alexandru Bularca, 25 octombrie 2021
De dragul imparțialității, nu pot să NU remarc că moșteniți apucăturile presei mari din România. Spuneți despre Liviu Dragnea că are "viitorul său politic la partidul neo-legionar al citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.