„Vreţi să mai fiu preşedintele vostru?”, îşi întreba patriotul Dragnea, acum nu prea mulţi ani, fanii din partid. „Da!”, au răspuns toţi, excitaţi orgasmic de charisma căruntă a marelui viitor puşcăriaş.

Umbra patriotului Dragnea ne urmăreşte şi acum. Nu „neamţul” Iohannis, care a pierdut complet controlul asupra unor resturi penibile de democraţie parlamentară, ci urmaşii lui Dragnea, tovarăşii lui pesedişti, fac legea, ei se pregătesc să guverneze din nou România printr-o alianţă otrăvită cu liberalii, pe care nimeni nu-i mai înţelege. O să vedem din nou în prim-plan mari doamne ale politicii dâmboviţene: Gabriela, Olguţa, Carmen, Viorica Vasilica... Ceea ce n-ar fi o nenorocire când te gândeşti că tot mai mulţi români văd în Iohannis un analfabet politic mai mare decât Dăncilă, iar în Turcan o mincinoasă mai mare decât Firea. O greşeală, desigur, lenea îmbuibată a preşedintelui Iohannis nu poate fi comparată cu nimic, nici măcar cu corupţia lui Dragnea – chiar dacă, la un moment dat, ambele sunt la fel de nocive. 

Duetul Cîţu-Iohannis duce în neant speranţele a peste 50% din electoratul românesc. În ce, în cine, de ce să mai crezi?! Cîţu se arată oripilat de adversitatea lui Cioloş, care a îndrăznit să spună că „ideea cu Florin Cîţu premier e o glumă”. Păi cum să fie altfel, Florine?! Cine poate lua în serios, după tot ce s-a întâmplat, o asemenea propunere de premier liberal?! Şi totuşi, Cîţu-preşedinte PNL negociază „la sânge” cu PSD. Dar nu doar pe sângele politic liberal – care curge şi el din belşug – se negociază, ci mai ales pe sănătatea de trup şi minte a milioanelor de români care au crezut că Iohannis-PNL înseamnă altceva decât Dragnea-PSD.

Judecând la rece, aş zice că un electorat semi-analfabet cu pretenţii academice, care se întreabă ce otrăvuri conţine vaccinul anti-Covid stând la coadă să plătească parizerul, berea la pet şi sucurile acidulate super-sănătoase, un asemenea electorat nu-şi pune probleme politice esenţiale, nu face deosebire între ideologii, urgenţe sau doctrine politice subtile. Asta mă face să cred că o guvernare PSD-PNL-UDMR n-ar produce nicio revoluţie utilă în creierul majoritar, dar probabil ar calma viaţa politică românească măcar câteva luni – lucru absolut necesar dealtfel. Prea-cinstiţii „patrioţi” din tripla alianţă de guvernare vor avea aproape 70% în Parlament, ceea ce îmi aminteşte de procentele USL cu ani în urmă. Procente de care s-a ales praful la prima încercare: alegerile prezidenţiale. Mai avem trei ani până atunci, deci ar mai fi ceva speranţe pentru o relativă stabilitate politică... Repet, absolut necesară!

Asta ar fi, ca să zic aşa, partea plină a paharului gol. Partea total golită de sens a unui pahar oricum gol se va numi Opoziţia parlamentară: USR şi AUR. Amărâţi, puţini, iremediabil dezbinaţi şi irelevanţi. Ce înseamnă asta? Simplu: dacă în tripla alianţă de guvernare nu se vor ivi fisuri, neînţelegeri, nepotriviri de caracter, atunci vom retrăi epoca FSN-Iliescu din anii ’90; un amestec nedefinit de socialism cu faţă umană, totalitarism în pulover şi capitalism de cumetrie. Cu o remarcă de neevitat: atunci, FSN-Iliescu păreau a fi salvarea României din anonimatul egalitarist ceauşist. Acum, noul FSN pesedisto-liberal pare a fi ultima aroganţă de tip socialist pe care ne-o pregăteşte gaşca politică populistă legitimată de mormintele Covid. O gaşcă încă fermecată de totalitarism şi corupţie. E şi ăsta un pericol, chiar dacă nu foarte mulţi îl percep ca atare.

Va fi o bătălie pentru Putere între corupţii mari, că ăia mici n-au găsit loc la masă. O bătălie din care lipseşte „exemplarul alpha”, tatăl lor, ofticatul Liviu Dragnea. Omul dă interviuri şi trimite scrisori deschise. I-a căşunat pe Marcel, pe care îl acuză de „trădare” pentru că s-a aliat cu liberalii. Vedeţi cum se scrie istoria trădărilor politice?! Liberalii lui Cîţu şi Iohannis sunt acuzaţi de vreo 8 milioane de alegători că trădează liberalismul, social-democraţii lui Ciolacu sunt acuzaţi de gaşca Liviu-Codrin, în numele a vreo 3 milioane de patrioţi, că trădează „partidul etern”. Nu se gândeşte nimeni că toţi românii se simt, în acest moment, trădaţi, indiferent ce-au votat când au votat.

„Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi” spunea Brânzovenescu în „Scrisoarea pierdută” de Caragiale. Uite c-o ştim! Şi ce dacă?! Ce mai rămâne în picioare în marea politică românească? Mai nimic. Se chinuie să existe şi să reziste USR, un partid de buzunar, mereu nehotărât şi necopt, care nu va încropi niciodată în această Opoziţie o alianţă cu sens. UDMR? AUR? Aceste partide vor exista întotdeauna, pentru că îşi oferă reciproc muniţie. Se combustionează, se alimentează reciproc. AUR se poate duce spre 15% într-o Românie majoritar analfabetă nu doar politic, pervertită, minţită, speriată de bombe. UDMR va staţiona la 6-7-8%. Cam pe-acolo pe unde va fi PNL-ul lui Cîţu după coabitarea „patriotică” cu PSD-ul lui Ciolacu.

Şi cam atât. „Marea trădare” îngenunchează orice împotrivire, orice opoziţie inteligentă. Va veni, probabil, din nou vremea adevăratei Opoziţii: societatea civilă. Atâta câtă e şi cum e.