EDITORIAL. Întorsurenii, neinteresaţi de sondaje online
Primăria Întorsura Buzăului i-a rugat pe întorsureni să completeze un sondaj de opinie online cu privire la stabilirea bugetului local al oraşului pe anul în curs. Interesant, veţi zice. Aşa zicem şi noi.
Dar nu aşa au zis întorsurenii, total neinteresaţi de subiectul care îi privea în mod direct. Pentru că nu de partea nevăzută a Lunii era vorba în chestionar, ci de priorităţile la bugetare ale Întorsurii: infrastructură, salubritate, canalizare, spaţii verzi, poluare, transport public, trafic, locuri de parcare... Mă rog, tot ce interesează la modul concret locuitorul oraşului.
De pe 25 ianuarie şi până pe 1 februarie, când s-a încheiat apoteotic acţiunea, au răspuns chestionarului online 168 de cetăţeni responsabili. Adică 1,77% din totalul de 9.469 de locuitori ai oraşului şi satelor arondate. Urgenţa urgenţelor pentru aceşti oameni: infrastructura pietonală, adică starea trotuarelor.
Ce nu merge, oare, când e vorba de participarea efectivă a cetăţenilor la stabilirea priorităţilor în urbe? E prea mult să-i ceri omului să completeze un chestionar online? Preferă el o hârtie pe care citeşte întrebările şi le marchează cu X, responsabil şi asumat, chiar dacă anonim? Îi e teamă de mediul online mai rău ca de vaccinul şoşocian aducător de solzi pe corp?!
Trăim încă în trecut. Ne-au intrat birocraţia şi hârtia în sânge şi e greu să acceptăm evoluţia spre impersonalul online. Cei care au avut curajul să completeze formularul respectiv online, cei care au înţeles că părerea lor chiar contează, sunt în majoritate tineri până în 45 de ani. Nu ştiu care este media de vârstă a cetăţenilor Întorsurii, dar nu cred că 168 din 9469 reuşesc să fie relevanţi, să producă efecte în bugetul local, indiferent de calitatea, vârsta, profesia respondenţilor.
Mi-am amintit că şi eu au completat un chestionar de genul ăsta, lansat de Primăria Sf. Gheorghe; se referea, evident, la priorităţile municipiului. Nu ştiu cât succes a avut, dar cu siguranţă a avut un impact semnificativ. Aş îndrăzni să spun că, aici, nu doar de educaţie este vorba, ci şi de preferinţa omului spre mesajul tipărit. Pentru că sondajul din Sf. Gheorghe cuprindea întrebări tipărite pe hârtie. Palpabil şi, cel puţin pentru oamenii în vârstă, convingător. Am completat chestionarul, l-am băgat într-o cutie special adusă la un magazin din apropierea blocului şi m-am simţit cetăţean responsabil. Habar n-am cât vor conta opţiunile mele privind priorităţile la bugetare ale autorităţilor locale. Dar m-am simţit bine în pielea de cetăţean responsabil anonim.
Cu siguranţă, însă, că dreptate vor avea întotdeauna cei care nu completează chestionare, care nu răspund întrebărilor, care nu participă la viaţa cetăţii. Acei anonimi sunt întotdeauna mai gălăgioşi, mai pretenţioşi, mai nemulţumiţi, mai ofensivi decât cei care au curajul să piardă 10 minute din viaţa lor în folosul comunităţii din care fac parte.
Concluzia ar fi una singură: e nevoie de ceva mai mult decât simpla lansare a unui sondaj online, oricât de necesar şi util comunităţii locale ar fi el. Dacă nu reuşeşti să explici locuitorilor de ce e nevoie de părerea lor, dacă nu reuşeşti să-i convingi că tu, Primărie, chiar vei ţine cont de răspunsurile lor, atunci nu vei reuşi să-i lămureşti să aplice, să treacă peste antipatii şi deprinderi adânc înrădăcinate şi să participe efectiv la luarea hotărârilor.
Destui dintre cei de vârsta a treia, majoritari probabil şi în Întorsura Buzăului, trăiesc încă cu nostalgia adunărilor de la căminul cultural din Brădet, Floroaia sau Scrădoasa. Şi nici Întorsura Buzăului nu-i prea departe de acest peisaj. Mi-e teamă că la ei nu va ajunge prea curând mediul online. Funcţionează încă hârtia tipărită şi serbarea cu primarul la Căminul cultural.
Nu vreau să fiu înţeles greşit: iniţiativa Primăriei Întorsura Buzăului este lăudabilă. Ea trebuie doar adaptată realităţilor din teren în ce priveşte comunicarea cu locuitorii. Poate n-ar strica o privire aruncată „peste gard”, la vecinii din Barcani. Înţeleg că acolo se-ntâmplă lucruri demne de un interes mai general, din care mulţi am avea câte ceva de învăţat.