E o reclamă care te îndeamnă să întrebi ursul din tine când e să faci o alegere, să nu ţii cont de prejudecăţi şi presiuni exterioare. Nu la acel urs mă refer. Eu vorbesc aici despre alt fel de urşi, care costă statul român milioane de euro şi care îl vor costa şi mai mult în viitorul apropiat.

Sunt răniţi, suferă şi mor oameni sfâşiaţi de urşi prin toate pădurile şi cartierele mai mult sau mai puţin urbane. Cazul de la Sf. Gheorghe este arhicunoscut, nu mai poţi să alergi prin pădurea care leagă municipiul de staţiunea Şugaş fără să rişti să fii atacat de urşi. Pe la Tuşnad, pe la Bicaz, prin judeţele împădurite ale patriei alaiuri de urşi atacă pentru hrană sau aşteaptă, cuminţi, să le dea nişte inconştienţi mâncare. 

Urşii coboară din habitatul obişnuit pentru că lumea oamenilor a ocupat lumea urşilor. Cabane, vile, drumuri, aşezări omeneşti s-au întins până la bârlogul ursului. Moment în care sălbăticiunea a coborât din păduri spre oameni, pentru a revendica hrana pe care n-o mai putea găsi în spaţiile ocupate de intruşi.

Ce să faci cu ei? E uşor să-i omori, să-i împuşti, să-i faci vinovaţi pe „urşii ucigaşi”. Dă Guvernul OUG şi, pe termen scurt, vin vânătorii să-şi îmbogăţească colecţia de trofee. E mult mai greu, însă, să rezolvi pe termen lung problema. E mult mai greu să-i împaci cu urşii pe locuitorii care îşi văd ameninţate gospodăriile şi chiar viaţa.

În „scena ursului” apar, la acest moment, două personaje colective: Guvernul, reprezentat de ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi ONG-urile „salvaurs”. Tanczos Barna este adeptul soluţiei radicale: împuşcarea exemplarelor periculoase de urşi. S-a emis o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Cu măsuri, priorităţi, responsabilităţi, daune, amenzi şi premii. Repet: nu cred că asta va face ordine în haosul produs de oprirea vânătorii controlate la urşi. În anii de zile în care urşii n-au fost vânaţi, ei s-au înmulţit peste măsură şi e greu să eviţi, acum, exagerările, mai ales dacă oferi şi un premiu de 3-4 mii de lei pentru ursul împuşcat. 

De cealaltă parte, ONG-urile nu vor să accepte împuşcarea urşilor ca pe o soluţie. Ei protestează şi cer măsuri pe termen lung, cum ar fi relocarea animalelor în habitate speciale, spaţii cu hrană pentru urşi în locuri anume create şi alte acţiuni care exclud total uciderea acestora. Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a apreciat că „ONG-iştii au văzut urşi doar în desene animate”, altfel spus nu prea ştiu ce şi despre ce vorbesc cei care nu acceptă împuşcarea urşilor violenţi sau ucigaşi. 

Cum era de aşteptat, „mişto”-ul președintelui Tamas a născut reacţii virulente în reţelele sociale, „boanghină” a fost unul din cuvintele dure folosite de anonimii de pe net la adresa sa. Nu-l apăr pe Tamas Sandor, dar nici nu-l acuz pentru ce a spus, pentru că nu e departe de adevăr. În acelaşi timp, însă, va trebui să fie şi dumnealui de acord că e nevoie de mult mai mult din partea Guvernului şi a ministrului Tanczos decât OUG-ul care dă liber şi premiază împuşcarea urşilor.

Mai intervin şi instanţele de judecată, care dau dreptate oamenilor atacaţi de urşi şi le oferă despăgubiri celor răniţi, despăgubiri plătite, desigur, de statul român „vinovat”, nu de ONG-uri. Deocamdată, la prima strigare într-o instanţă pe această temă s-a oferit suma de 15.000 de euro părţii vătămate. Cu siguranţă, însă, vor urma şi alte procese cu acest subiect. 

Cât despre ONG-urile salvatoare de urşi şi adepţii (ne)mărturisiţi ai acestora, cred că vor avea nevoie de argumente mult mai solide decât „infamul” boanghină cu referire la nişte autorităţi care au în fişa postului apărarea vieţii oamenilor. Nici aluziile glumeţe, nici injuriile cu tentă etnică nu rezolvă o problemă pe care mulţi iubitori de animale o ignoră: ordinea firească a priorităţilor impune întâi omul, apoi ursul...