„Am făcut ce trebuia?” este întrebarea pe care mulți și-o pun la împlinirea a 30, 40 sau 50 de ani. Nu e vorba doar de o cifră nouă în buletin, ci de un moment care aduce neliniște, comparații și presiuni. Schimbarea de prefix poate deveni un test interior și, uneori, chiar un factor declanșator pentru depresie. Pentru a înțelege de ce se întâmplă asta și cum putem trece mai ușor peste aceste etape, am stat de vorbă cu psihologul Ioana Obreja, care explică de ce aceste praguri sunt atât de încărcate emoțional și ce putem face pentru a le transforma în oportunități de autocunoaștere.

Fiecare dintre noi știe pe cineva care, în loc să se bucure de o aniversare „rotundă”, a trăit-o cu neliniște, întrebări și chiar cu o urmă de teamă. Uneori e vorba de un prieten apropiat, alteori de cineva din familie, iar uneori chiar noi suntem cei care, la 30, 40 sau 50 de ani, ne-am simțit mai degrabă apăsați decât entuziasmați.

„Atunci când cineva se apropie de un prag de vârstă – 30, 40, 50 sau chiar 70 de ani – este, de fapt, vorba despre reperele interioare pe care și le-a fixat și pe care le proiectează pe etapele vieții. Mintea noastră, din păcate și din fericire uneori, în același timp, stă foarte puțin ancorată în prezent. Invariabil ne gândim la ceea ce urmează să facem și ne proiectăm obiective. Uneori suntem conștienți de asta, alteori doar urmăm stereotipurile culturale și sociale: termini școala, la 18 ani «trebuie» să faci un pas, apoi urmează căsătoria, copiii și tot așa. Conștient sau nu, ajungem să ne construim în minte niște repere despre cum ar trebui să arate viitorul nostru”, explică Ioana Obreja. 

Presiunea socială – moștenire culturală

În comunitățile mici, regulile nescrise sunt și mai vizibile: la o anumită vârstă „trebuie” să fi făcut un anumit pas. În orașele mari, libertatea este mai mare, dar și confuzia poate fi mai intensă.

„Avem cumva așa un norișor de credințe culturale, pe care le împărțim cu toții și cumva suntem bine dacă facem niște lucruri și suntem rău dacă facem alte lucruri. Aceste credințe se dau din generații în generații, fie că le conștientizăm sau nu. Cu cât e comunitatea mai mică, cu atât e mai clar ce praguri ai de atins, cu cât e comunitatea mai mare, cu atât ar putea să nu ai reperele acestea. În același timp, aceste repere ne dau și un sentiment de apartenență: că am făcut «ce trebuia», «când trebuia». Ne validează cultural și ne leagă unii de alții prin ceea ce facem sau nu facem în viață”, adaugă psihologul.

Când pragul de vârstă devine un factor de risc

Potrivit specialistului, schimbarea prefixului poate fi un stimul pentru apariția depresiei, la fel cum se întâmplă de sărbători sau la schimbarea anotimpurilor.

Printre semnele care ar trebui să ne dea de gândit, dacă persistă mai mult de două săptămâni, regăsim: 

• modificări în alimentație (scădere sau creștere semnificativă a apetitului);

• probleme cu somnul;

• tristețe, apatie, lipsa chefului de viață;

• tendința de izolare și retragere;

• oboseală generalizată.

Cum schimbăm perspectiva: din exterior spre interior

În loc să vedem trecerea anilor ca pe o catastrofă, putem să o transformăm într-o oportunitate de autocunoaștere.

„La finalul zilei, cred că e vorba despre o viață conștientă, pentru că nevoile noastre de oameni se schimbă pe măsură ce se adună anii și experiențele de viață, iar ceea ce ne trebuia odată poate să nu mai fie valabil acum, să fie cu totul diferit. Dacă mergem pe pilot automat, e foarte posibil să descoperim abia atunci, când cultural ni se cere să fim atenți la noi – la 30,40, 50, 60 de ani – că multe nevoi au rămas neobservate, obiceiuri care nu ni se mai potrivesc. Dacă am fi fost mai atenți și centrați pe propria persoană, pe dezvoltarea emoțională conștientă, aceste praguri de vârstă nu ar mai însemna atât de mult.

De exemplu, dacă merg la magazin și îmi e foarte foame, cumpăr tot ce văd. Dar dacă sunt conștientă de felul în care fac lucrurile, mă ocup mai potrivit de nevoia mea reală din acel moment”, mai spune Ioana Obreja.

Ce ajută concret

Psihologul recomandă câteva strategii simple, dar eficiente. Practicarea sportului ajută la echilibrarea hormonilor și crește nivelul de energie. Ținerea unui jurnal, prin notarea gândurilor, ne face mai conștienți de ceea ce simțim. Petrecerea timpului în introspecție, departe de bombardamentul informațional al lumii exterioare, ne ajută să ne conectăm cu sinele nostru. În plus, punerea unor întrebări, precum „De ce am eu nevoie acum?” sau „Ce îmi trebuie cu adevărat?”, ne poate ghida spre claritate și echilibru interior.

Schimbarea de prefix nu trebuie să fie o criză, ci o șansă de a ne realinia cu noi înșine. Vârsta nu e o listă de bifat, ci un drum pe care putem merge în ritmul nostru, dacă alegem să fim atenți la nevoile reale și la propriile repere, nu doar la cele impuse de societate. 

Până la urmă, dacă ne gândim la noi în copilărie, la vârsta când sufla­m în lumânările de pe tort, cu ochii plini de visuri, tot ce contează acum este ca acel copil să fie mândru de cine am devenit.