Am auzit expresia „smerenie politică” în gura unui jurnalist cu experienţă şi nu mi-a venit să cred: politicianul român smerit?! E un vis, n-are nicio legătură cu realitatea. Smerenie la liberali, la pesedişti, la useriştii-plus, la AUR?! Nu există aşa ceva, toţi au câştigat alegerile, suntem într-un paradox perfect: n-a pierdut nimeni, toţi şi-au proclamat victoria. Cu toate astea, nu poţi face un guvern şi-o coaliţie majoritară în Parlament pentru că trebuie să împaci capra, varza, lupul şi alte lighioane. Trei sau mai mulţi într-o barcă şubredă, pe care doar „vâslaşul” de la Cotroceni poate să-i treacă, întregi, apa.

Ştiţi situaţia: liberalii vor preşedinţia Camerei Deputaţilor pentru Ludovic Orban, useriştii Barna au nevoie de ea pentru a-l răsplăti (?!) pe „despotul” luminat pe care jumătate dintre userişti îl vor plecat de la conducerea alianţei. Aici se opreşte interesul naţional, cel puţin deocamdată.

Ce urmează? Urmează să decidă Iohannis: ori îl pune la loc pe Orban şi-atunci jocurile se resetează, pentru că i se împlineşte pohta orgoliosului Barna – un personaj care pare motivat doar de interese de ordin personal... Ori îl readuce în prim-plan pe generalul Ciucă, dacă mă-ntrebaţi pe mine asta ar fi soluţia cea mai bună pe termen lung – dar în acest caz rămân în barcă lupul şi capra, Orban şi Barna, doi fomişti nemâncaţi gata să se sfâşie. Ori apelează la situaţia de avarie Dacian Cioloş premier, caz în care liberalii vor urla ca din gură de şarpe: ne-ai trădat, Iohannis!

Pentru că va trebui să ne obişnuim: interesul naţional trece prin burtica fiecărui politician pus de noi în Parlament. Dacă eşti flămând, nu mai vezi bine, nu mai auzi bine, nu mai judeci corect. Politicianul român trebuie musai îndestulat, piară naţia, mie să-mi fie bine! Mie şi, desigur, Partidului.

UDMR pare actorul premiat cu Oscar pentru rolul secundar. Nu se bate, nu face gălăgie, nu se agită. Ştie că fără ei nu se poate o majoritate cât de cât. Vă propun un mic exerciţiu de imaginaţie fără conotaţii etnice: e foarte posibil ca primii patru oameni în statul român să fie Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Dan Barna şi Kelemen Hunor. Plus Helvig, Fritz, Clotilde... Să mai zică cineva că România nu este un stat multietnic şi multicultural model! 

Va fi o guvernare de dreapta extrem de dificilă. Orgolii cât casa şi la liberali, şi la userişti. Toţi vor să salveze România, dar niciunul nu cedează din „dreptul lui”. Drept dat de noi toţi, la vot. Îmi amintesc ce spunea, cu câteva zile în urmă, useristul Cristian Seidler: dacă nici acum, după atâtea guvernări nenorocite vreme de 30 de ani, nu înţelegem ce trebuie să facem şi cum trebuie să ne armonizăm, înseamnă că merităm să fim condamnaţi la uitare.

Jocul nu e doar la mâna lui Iohannis. Preşedintele e într-o situaţie extrem de complicată, în care s-a cam băgat singur demisionându-l pe Orban din funcţia de premier. Să vedem cum va conduce el barca în care nişte orgolioşi încearcă să supravieţuiască politic. Teoretic vorbind, Iohannis îşi va impune punctul de vedere cu sau fără acordul celor trei partide – ar fi suficient un şantaj minor, „pisica” PSD-AUR poate juca un rol important, îi poate lămuri pe zurbagiii liberali şi userişti că există şi varianta unui guvern de uniune naţională condus de pesedistul „onorabil” Alexandru Rafila – bine că l-au găsit, mă întreb cu cine ar fi defilat Ciolacu la Cotroceni fără „doctorul cel bun”?!

Variante sunt gârlă, problema e că dă prost să te agăţi de putere în partidul tău pe spinarea ţării. Iar aici avem doi „actori” principali: Orban şi Barna. Oare îşi dau seama ce deserviciu major face bătălia pentru funcţii partidelor pe care încă le conduc?!