Greve peste greve, cu bugetul în aer şi Schengenul pus la colţ pe coji de nucă. Grevuiesc angajaţii de la Institutul Naţional de Statistică, cei din Cultură, poliţiştii – inclusiv cei din Poliţia de frontieră?! –, grefierii... Au fost până de curând în grevă cei de la Casele de pensii şi de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Al cărei preşedinte, Andrei Baciu, şi-a dat demisia. Nu din cauza grevei, ci din pricini de onoare – cum ar fi toxica şi profund politizata punere sub urmărire penală a responsabililor guvernamentali cu vaccinarea anti Covid 19.

Sunt câteva lucruri de urmărit cu grevele astea. În primul rând, faptul că fac grevă doar cei care au sindicate în spate, iar aceştia sunt exclusiv bugetarii. Aici este o stranietate, mediul privat nu mai dispune de sindicate, ele există, prosperă şi îşi îmbogăţesc şefii doar în spaţiul bugetar.

Apoi, e clar că oamenii au prins guvernul la înghesuială şi exploatează „dărnicia” obligatorie a statului, o dărnicie care ne va afecta pe toţi, pentru că bugetul nu va putea suporta creşterile de lefuri reclamate de grevişti decât mărind, sub o formă sau alta, taxele şi impozitele. Nu la vedere, pentru că nimic nu se face la vedere în guvernul Ciolacu, ci subteran, pe ascuns, ca să nu se vadă la UE depăşirea deficitului bugetar, pe care ne-am asumat să-l ţinem în frâu.

Cel mai tare se dau în spectacol poliţiştii. Ei reclamă lefurile tinerilor angajaţi cu salariul de bază, care nu vor depăşi minimul pe economie. Adică puţin peste 3.500 de lei. Cam puţin, e drept, dar... pare nepotrivit să faci caz de „importanţa socială a muncii depuse”, de dificultăţile meseriei când la Poliţia de frontieră, de pildă, corupţia e la ea acasă, zilnic se fac descinderi şi sunt prinşi poliţişti cu zeci de mii de euro ascunşi prin coşurile de gunoi sau în chiloţi. Şi nu doar de vameşi e vorba, ci şi de ciubucarii de la Circulaţie, care se asociază cu căruţaşii ca să-i oblige pe automobilişti să depăşească pe linie continuă, pentru ca apoi să le ceară cuvenita şpagă ca să-i ierte.

Deci e puţintel aiurea, chiar dacă, e adevărat, lefurile poliţiştilor sunt mici. O să spuneţi că de-aia e corupţie, pentru că nu le ajunge leafa. Da, aşa s-a spus şi despre medici,  li s-au triplat lefurile, dar şpaga a rămas o obişnuinţă, un viciu la care foarte mulţi medici care câştigă 20-30.000 de lei pe lună nu pot renunţa. N-am niciun motiv să cred că la poliţişti ar fi altfel.

Dar cea mai interesantă grevă este cea a antivaxerilor. Aceştia au hotărât să nu mai accepte niciun vaccin, nici măcar cel antirujeolă. Suntem ţara cu cei mai puţini vaccinaţi anti-orice din Europa, dar şi cu cei mai mulţi analfabeţi funcţional. Care-i legătura? Analfabetismul funcţional favorizează mişcarea politică antivaccin, pentru că se bazează pe manipularea celor dispuşi să creadă toate bazaconiile, inclusiv tot ce înseamnă discurs antisistem.

Aş face legătura şi cu foarte slabele rezultate ale şcolii româneşti la testele PISA. Nu că ne-am fi aşteptat să spargem norii cu învăţământul nostru rămas la ancoră prin anii ’90, dar românii încă mai cred că şcoala noastră era performantă în regimul comunist. Poate că înţelegem diferit „performanţa”, poate că miniştrii vor medaliaţi la olimpiadele pe materii, în vreme ce mulţi părinţi şi-ar dori mai degrabă ca profesorii să-i înveţe pe copii să citească şi să înţeleagă ce citesc...

Greu, este? E mult mai uşor să scoţi un olimpic la matematică, de pildă, decât să-i înveţi pe tineri cum să trăiască şi ce să facă cu viaţa lor, cum să înţeleagă şi să se adapteze schimbărilor uriaşe care se întâmplă în vieţile lor. De fapt, nu ne-am desprins de învăţăturile ceauşiste, şcoala românească a rămas la nivelul trasului de urechi, bătăii cu linia la palmă şi memorării unor texte şi formule din care copiii nu înţeleg mai nimic.

Nenorocirea e că sloganul electoral „un vot e un vot, indiferent câte clase are votantul” nu încurajează performanţa. Şmechereala tradiţională se impune mereu, iar partidele nu au nevoie de votanţi deştepţi, care îşi pun întrebări şi aşteaptă răspunsuri, ci de unii docili, predispuşi să se alăture cauzei şi să voteze necondiţionat ce li se bagă în cap prin discursuri agramate mobilizatoare.

„Dacă pot eu, puteţi şi voi!”, par să le spună Ciolacu, Cherecheş, Ciucă, Simion, Şoşoacă alegătorilor. Şi n-ai cum să nu-i crezi... Dacă vrem să fim ca ei, putem! Doar că nu de oameni ca ei are nevoie România anului 2024.