Simt nevoia să fac o pauză după 6 luni de hohot isteric provocat de „neconflictuala“ madamă de la Palatul Victoria. Nu se poate nici aşa, lăsaţi-ne să mai respirăm un pic, aţi ajuns de râsul lumii şi asta nu ne face nicio plăcere, pentru că în joc nu sunteţi voi, chinuiţii de PSDragnea, nu e România voastră, cea întoarsă în urmă cu jumătate de veac; în joc e România noastră, România oamenilor responsabili şi simţitori la durerile ei. Să plătească Dragnea, că are de unde, câte un purtător de cuvânt deştept  la fiecare membru al Guvernului prost, să nu-i mai vedem pe făcuţii grămadă vorbind fără să înţeleagă ce spun, gen Dăncilă-Pristina sau Daea-holocaustul porcilor. Cum dracu’ nu vă crapă obrazul de ruşine, amărâţilor?!

Să facem o pauză, aşadar, să vorbim de lucruri serioase. De pildă, despre lecţia de sfidare pe care ne-o predau în aceste zile liderii UDMR, primarii lor, autorităţile care aparţin acestui partid etnic. Sfidarea Bucureştiului, sfidarea României. Conlocuitorii noştri au născocit o formă interesantă de sfidare a Centrului de Putere românesc: solidaritatea cu infractorii din acelaşi grup etnic, în numele victimizării etnice.

Au început-o mai demult, acum o pun pe tapet răspicat: strâng bani de la toţi primarii, preşedinţii de consilii judeţene, şefii de deconcentrate şi oricine doreşte, pentru a plăti amenzile penale stabilite de instanţele judecătoreşti în sarcina autorităţilor de etnie maghiară care nu respectă Constituţia şi legile României. Concret, e vorba de abordarea simbolurilor Ţinutului Secuiesc, acţiune pentru care câţiva primari de prin Secuime au fost amendaţi cu sume deloc neglijabile: între 40.000 şi 90.000 de lei.

Deocamdată, Antal şi Tamas de Sf. Gheorghe-Covasna au scăpat. Dar nu cred că se bucură, printre ei e un soi de întrecere pe tema cine sfidează mai tare şi mai dureros Bucureştiul, România, naţiunea centenară. Şi, ca să nu se împiedice autorităţile maghiare într-un „ciot“ de amendă, s-a găsit rezolvarea: o plătesc liderii politici ai UDMR. Mă-ntreb de ce nu plătesc ei şi pentru coaliţia majoritară, că tot votează cu PSD-ALDE pentru amnistie, graţiere, sugrumarea Justiţiei şi eliberarea din penitenciare a „nevinovaţilor“, victime ale poliţiei politice sau etnice.

Dacă asta nu înseamnă sfidare, atunci nu mai înţeleg eu termenul. Şi nu e vorba doar despre sfidarea unei sentinţe, pe care o poţi presupune nedreaptă, e vorba despre sfidarea unei naţiuni şi a unei ţări. O acţiune concertată a UDMR cu Budapesta, de unde primesc fraţii noştri maghiari tot sprijinul financiar, moral, logistic de care au nevoie. Au afirmat-o liderii unguri inclusiv la Tuşnad, unde au cerut guvernelor europene „să dea un răspuns corect problemei reprezentate de Trianon“. 

La Tuşnad, liderii unguri şi maghiari (bănuiesc că pot face diferenţa asta fără să mă amendeze CNCD...) au căpătat un răspuns coerent. Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu le-a vorbit pe limba lor, spunându-le că „Uniunea Europeană nu a fost făcută pentru a răzbuna istoria, ci pentru a construi pacea, iar privirile blocate în trecut nu duc spre viitor“.  Corect. elegant şi frumos, ştie MRU ce şi despre ce vorbeşte. În materie de „solidarizare cu infractorul“ şi „sfidarea României“, însă, liderii UDMR n-au primit şi nici nu vor primi vreun răspuns din partea oficialităţilor de la Bucureşti. Guvernul român nu aude, nu vede, nu simte penibilul şi sfidarea naţiunii. Coaliţia PSD-ALDE nu riscă să-şi supere aliaţii maghiari, cei care la un moment dat ar putea reduce numărul de voturi al majorităţii analfabete din Parlamentul  cu care ne-am căpătuit prin absenţă în 2016.

Îndemnul liderilor UDMR este foarte limpede: încălcaţi legea, fraţi maghiari, n-avem noi treabă cu Bucureştiul, nu ne supunem Justiţiei româneşti, noi aparţinem altui neam şi altor legi, vom sprijini întotdeauna orice acţiune care presupune sfidarea României şi a Trianonului.

Aşa traduc eu solidarizarea UDMR cu „eroii“ care încalcă legea şi sunt pedepsiţi de Justiţia română. Au învăţat multe liderii maghiari de la amicii lor politici pesedişti, care-i sprijină – mai puţin vizibil, e drept – pe urmăriţii penal şi condamnaţii aparţinând acestui partid. Ceea ce nu ne produce nicio bucurie, ar fi putut să-şi găsească alţi mentori, „frăţia“ penalo-etnică produce frisoane oricărui om cu capul pe umeri.