De la Revoluţia din decembrie 89 încoace n-am mai avut parte de atâţia zvoneri şi răspândaci ca pe vremea Covidului. Şi nu vorbesc de presă, care are un rol minor în afacerea asta. Vorbesc de „reţelele de socializare”, de „grupurile de influenceri”, de tot ce înseamnă bârfă la colţul străzii. Ţaţele şuşotind pe banca din faţa casei şi alcoolicii anonimi din cârciumile de cartier unde te îmbeţi cu 5 lei sunt mai tari decât toate ştirile din „prime-time”.

Ultimul zvon alarmant despre foametea mondială s-a răspândit începând din Vestul ţării: în Timişoara se cumpără în draci tot ce înseamnă „existenţă în vremea foamei”. Adică făină, ulei, zahăr... Şi dracu ştie câte altele înseamnă foamea; probabil vom ajunge să depozităm conserve, saci de fasole, hârtie igienică etc. Am mai avut noi parte de-aşa ceva, este?

De unde şi de ce isteria asta? De la chinezi, frate, de unde amarul ei de viaţă să vină pericolul? Acolo, la chinezii din China, au început să apară raţiile, că şi la ei sunt zvoneri şi răspândaci. Plus: ei au şi-o groază de populaţie, adică acolo alimentele chiar pot fi o problemă la un moment dat. Şi mai plus: guvernul de la Beijing a îndemnat populaţia să-şi facă rezerve de alimente şi produse de primă necesitate pentru situaţii de urgenţă. „În caz că”, cum ar zice românul. „În caz că”-ul chinez e în ceaţă, nu ştie nimeni nimic, iar chinezii, prea puţin pretenţioşi, n-au primit explicaţii de la guvern, nu le-a spus nimeni că de ce, că de când, că cum...

Băi, dar dac-au ajuns chinezii să depoziteze alimente, e clar că lumea e ameninţată de foamete. Păi nu?! Cam tot ce fac chinezii facem şi noi. Ceva mai târziu şi cu mai puţin talent miniatural, dar facem. E drept, ei au avut indundaţii mari, la ei vin în februarie şi Jocurile Olimpice de iarnă, colac peste pupăză au apărut şi nişte noi mici focare de Covid 19... Oricum, tot ce nu-i bine, tot ce ne afectează vine de la chinezi. Dacă fac ei foamea, sigur o s-o facem şi noi. Dar mai târziu şi mai selectiv, că suntem deştepţi şi descurcăreţi. Adică vor muri de foame doar cei care nu stau cu urechea la „radio-şanţ”, să audă pe viu cum urlă micuţul chinez de foame şi-apoi s-o rupă la fugă spre prima alimentară să cumpere tot.

Drept pentru care, dacă te duci cumva într-un concediu întârziat prin Vestul ţării, n-ar trebui să-ţi propui să faci provizii de ulei şi zahăr, că nici n-ai de ce, nici nu poţi prea mare lucru: magazinele care se respectă nu vând mai mult de 6 kile de zahăr şi 6 litri de ulei. Să fie, să se-ajungă. O familie care trăieşte sănătos, conform standardelor civilizate, consumă cantităţile astea cam într-un an de zile – asta dacă face gospodina şi zacuscă, şi dulceaţă, şi te miri ce alte năzbâtii gastronomice tradiţionale. Or, într-un an de zile se termină şi foametea, devine amintire şi guvernarea PNL-PSD, poate dispare şi Covidul...

Încerc s-o dau pe glumă, dar nu-s deloc sigur că nu vom ajunge să credem fără să cercetăm tot ce-i trece vreunui nebun prin cap să strige în gura mare. Câteva mii de americani, altfel mare popor..., au stat multe zile şi nopţi pe-o câmpie aşteptându-l să coboare cu hârzobul din cer pe JF Kennedy, care ar fi urmat să-l ia de guler şi să-l repună în funcţie, la Casa Albă, pe Donald Trump. Aşa le-a zis lor cineva că se va întâmpla! Păi cum să nu-l crezi?!

Asta se-ntâmplă când eşti predispus la caznele credinţei în oricine şi în orice. N-ai cum să nu crezi în foametea planetară imediată când crezi deja în cipul şi solzii din vaccin, în regimul Iohannis-Ciolacu, în declaraţiile „pentru ţară” ale liberalilor sau în certificatul verde salvator pe care-l vor vota parlamentarii majoritari.