Medicii sunt mereu în prima linie. Cu mulţi ani înainte, să fii medic era ceva mai simplu: exista un singur partid care controla totul, tu trebuia să pleci capul în faţa Puterii comuniste şi să-ţi faci meseria cât de bine puteai. Pe bani puţini, pe mica ciupeală, pe micile atenţii – care după Revoluţie s-au cam adunat şi s-au transformat în vile luxoase, terenuri, maşini.

Obiceiuri proaste, feduale, care nu şi-au încheiat cariera odată cu ceauşismul. Doar s-au repliat, şi-au găsit „nişe”. Şi rezistă. Medici buni, profesionişti ai bisturiului, s-au trezit că nu mai pot opera în anonimat, trebuie să le fie recunoscut talentul, spiritul organizatoric. Cum altfel decât răspunzând unor chemări politice?! Şi-aşa, unii dintre ei au ajuns manageri.

Ce treabă are un chirurg excepţional cu manageriatul unui spital? Greu de spus, e un lucru pe care nu l-am înţeles niciodată, aşa cum n-am înţeles nici de ce un medic de renume, un profesor bun sau un preot cu har ar vrea să devină „şef”, posesor de înalte funcţii administrative, eventual parlamentar.

Şi-uite-aşa, din vorbă-n vorbă ajungem la managerul Spitalului de Ortopedie Foişor, un deloc oarecare doctor Ioan Cristian Stoica, pe care colegi de-ai domniei sale îl caracterizează scurt: „Un manager care tratează spitalul public pe care îl conduce ca pe o feudă proprie”. De ce ne interesează personajul Stoica?

Pentru că nu putem lăsa întreaga responsabilitate a haosului care a guvernat reorganizarea Spitalului Foişor în spital Covid doar pe umerii unui ministru amator: Vlad Voiculescu. Pentru că, e clar acum, „feuda” Foişor nu a fost cedată de doctorul Stoica spre folosinţa bolnavilor greu încercaţi de Covid 19 pentru că aşa a vrut muşchiul lui. Ştia de multă vreme de intenţia autorităţilor, de nevoia de paturi ATI dar a ignorat realitatea, nu i-a convenit „regimul” de muncă forţată într-un spital Covid şi nici nu l-a interesat soarta amărâţilor care aşteptau prin secţiile de urgenţe improvizate câteva paturi dotate cu tot ce trebuie ca să le salveze viaţa, să poată respira.

Feuda Foişor n-a rezistat în stăpânirea medicului Stoica şi în ministeriatul lui Vlad Voiculescu. A fost transformată în ceea ce era nevoie: suport pentru bolnavii grav de Covid 19. Dar cu scandal, televiziuni, dezbateri, înjurături, durere, reproşuri, cereri de demisie. Cui folosesc toate astea? Doar câtorva partide cărora moartea şi suferinţa le mai aduc nişte voturi otrăvite. Şi presei-hienă, care se hrăneşte cu cadavre de dimineaţa până seara.

Este foarte posibil ca pe doctorul Ioan Cristian Stoica să-l regăsim peste o vreme, după ce va fi evacuat cu scandal de la conducerea spitalului Foişor, într-o tabără politică plină de medici celebri „refugiaţi” gen Rafila, Cercel, Bănicioiu, Bodog, Azamfirei etc. Renumiţi toţi, foşti manageri sau miniştri „feudali” mulţi dintre ei. Când îl vom vedea pupând emblema vreunui partid aflat acum în Opoziţie, ne vom explica mai uşor reacţiile lui vehemente împotriva „atacului” unor forţe guvernamentale ostile asupra feudei proprii.

Nu am intenţia să scuz amatorismul, prostia şi lipsa de comunicare din rândul „deştepţilor” de la Ministerul Sănătăţii sau DSU. Voiculescu şi-a cerut scuze, că ştie atâta lucru, se dă mai modest decât e în realitate. Scuze ar trebui să-şi ceară, însă, toţi cei care nu l-au luat din timp pe acest Stoica de urechi, să-l dea afară dintr-o funcţie care l-a transformat în „feudal” până şi în ochii colegilor de breaslă.

Şi scuze celor bolnavi, agresaţi cu evacuarea în toiul nopţii, ar trebui să-şi ceară toţi cei care protestează pe străzi împotriva restricţiilor, toţi cei care îşi bat joc de mască, de distanţare, toţi chefliii curajoşi care stau pe ei, infectaţi, acasă, ajungând din dormitorul propriu direct la Terapie intensivă, umplând până la refuz aceste secţii atât de necesare şi altora, nu doar inconştienţilor care refuză să se protejeze, să se trateze, să se vaccineze, ori chiar să recunoască o boală precum Covid 19.

Altfel spus, episodul Foişor 2021 este rodul acţiunii multor „feudali”, inclusiv politici, să nu-i învinovăţim doar pe Voiculescu, Cîţu sau Arafat.