OPINII 23 decembrie 2019

EDITORIAL. Dureri şi urări de Crăciun

de Dumitru Manolăchescu | 2203 vizualizări

Crăciunul la români a însemnat mai dintotdeauna colind, bucurie, preoţi, daruri, mese bogate urmate de mai scurte sau mai lungi perioade de suferinţă fizică. Pe vremea lui Ceaşcă ne chinuiam să găsim cu bani puţini lucruri rare: bere poloneză, crenvurşti, o tărie capitalistă... Eram tineri şi ni se părea că regimul comunist va ţine cât lumea, tot ce puteam face era să rezistăm, să trăim, să răzbim. Ceea ce unora dintre noi le-a reuşit.

Dar nu mai suntem tineri şi, de la Revoluţie încoace, nici Crăciunul nu mai e la fel, naşterea Domnului ne aduce o durere în plus. Avem de toate, găsim de toate, se-nghesuie lumea ca la nebuni în noi şi vechi măcelării, marile magazine sunt pline de cadouri, ne numărăm banii şi nu ne vine să credem cât de mult şi, în acelaşi timp, cât de puţin câştigăm. Ceea ce înseamnă că pretenţiile noastre, standardele noastre de viaţă au crescut semnificativ.

Da, nu ne mai mulţumim cu puţin, vrem să trăim bine şi, dacă se poate, foarte bine peste noapte. Nu aşteaptă nici un ministru patru ani ca să se chivernisească, o ia tare din primul an, dacă se poate chiar din prima lună. În goana asta oarecum explicabilă, Crăciunul îşi pierde din relevanţă. Devine un afiş pe care-l agaţă „creştinii” la butonieră, să se vadă marea lor credinţă, dar şi trufaşa lor bogăţie. 

Suntem, aşadar, mai fericiţi, mai buni, mai români de Crăciun? Nu, nu suntem. Suntem aşa cum ne-au lăsat părinţii, strămoşii, genele, educaţia, cultura sau incultura noastră. Revoluţia a adus ceva în plus: mai multe lacrimi şi-o uzantă stare de revoltă permanentă. Câteva mii de familii îşi plâng morţii de-acum 30 de ani şi încă îi caută pe vinovaţi. Alte câteva mii de aşa-zişi revoluţionari din cătune care au văzut revoluţia la televizor s-au înfruptat din „plăcinta” cu recompense împărţită de oamenii lui Iliescu. Câteva sute dintre cei care au împuşcat sau au ordonat să fie împuşcaţi oameni în acel Decembrie tac chitic, se ascund în spatele vorbelor şi funcţiilor şi-aşteaptă revenirea la Putere a prea-fericiţilor apărători ai celor care-au tras în noi după 22.

Dreptate? Adevăr? Vorbe, a existat cândva şi-o alianţă Dreptate şi Adevăr care n-a găsit nici Dreptatea, nici Adevărul. Doar vorbe. Greu să fii fericit, bucuros, împăcat cu tine şi cu ceilalţi în asemenea condiţii. Greu să nu-ţi stea un nod în gât la fiecare Crăciun în care adevărul doarme, greu să nu lăcrimezi şi să nu te revolţi când îi vezi pe-ăia pe care-i bănuieşti că ţi-au omorât copilul făcându-şi cruci şi umblând cu coroane de flori la mormintele eroilor. Îl înţeleg perfect pe bătrânul care l-a lovit cu cârja-n cap pe Voican Voiculescu într-un asemenea moment. N-are nicio vină, de vină este Justiţia română, care a ascuns dosarele Revoluţiei şi n-a găsit vinovaţii nici după 30 de ani.

Intenţia mea n-a fost să vă amărăsc cu adevăruri şi minciuni despre viii şi morţii Revoluţiei. Am vrut, de fapt, să vă spun Crăciun fericit, sănătate şi un an nou cât mai bine înfipt în gânduri luminoase. Faptul că am ajuns tot la durerile Crăciunului ’89, care ne bântuie ca nişte fantome, mărturiseşte despre plasa de adevăr şi minciună din care nu putem ieşi după trei decenii de aventuri în „lumea nouă” care ne-a adoptat fără să ne permită să vedem Adevărul şi Dreptatea.

Ne vom întâlni, sper, în ianuarie 2020. Până atunci rămâne  cum am vorbit: zile senine şi gânduri bune, La Mulţi Ani să trăiţi!

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.