Dubla măsură a autorităţilor ungare în a judeca drepturile şi libertăţile fundamentale ale minorităţilor naţionale nu mai miră pe nimeni. Dar supără când ungurii ne cred proşti doar pentru că Viktor Orban şi UDMR ştiu să folosească în interes propriu slăbiciunile unui guvern român sub orice critică, şantajând fără milă un şef de partid majoritar dispus la orice compromis pentru a-şi păstra Puterea.

Şantajând şi exploatând la sânge un stat slab, cu instituţii slabe, cu conducători pe care-i bate vântul nu prin buzunare, ci prin simţirile patriotico-inteligente din jumătatea superioară a corpului.

Despre ce-i vorba: la Sf. Gheorghe s-au adunat duminică câteva mii de oameni care şi-au reamintit că vor Ţinut Secuiesc Autonom şi refacerea Ungariei imperiale. Mă rog, ne-am obişnuit cu scandările şi discursurile lor, ne ne mai ambalăm excesiv, nici nu mai punem la inimă, am învăţat între timp, măcar noi cei de-aici, că dragoste cu sila nu se poate. Mai mult, mult mai mult decât atât, putem înţelege aversiunea lor faţă de un stat român ineficient, antipatic, nedrept, hoţ şi anchilozat într-o gândire feudală proprie clasei politice româneşti majoritare la această oră. Protestăm şi ne cerem drepturile şi noi, românii, nu-i putem învinovăţi pe maghiari că o fac. Îi înjurăm şi noi, nu ne miră deloc că o fac şi maghiarii – chiar dacă ne punem o întrebare: de ce nu-i înjuraţi, fraţilor, şi pe politicienii maghiari care sprijină Puterea de la Bucureşti?!

Bun, am reţinut, totuşi, un lucru îmbucurător în discursul oficial al liderului Consiliului Naţional Secuiesc, organizatorul mitingului, Izsak Balazs: maghiarii din România doresc să obţină autonomia teritorială pe cale paşnică, prin dialog. OK, e un lucru bun, chiar dacă pot bănui ce calcule stau în spatele „paşnicului” dialog: slăbiciunile uriaşe ale statului român, condus la această oră de un preşedinte inert, sabotat şi slăbit permanent de un guvern inactiv, neprofesionist, rupt de realităţi, în frunte cu un premier analfabet funcţional, întoarsă cu cheiţa de preşedintele dublu condamnat penal al unui partid de guvernământ de sorginte comunistă. Cum ar veni, s-au aşezat stelele pentru ca oricine să ceară şi să obţină orice într-o Românie a nimănui, într-o Românie slăbită de lupte politice interne care n-au legătură cu bunăstarea naţiunii, ci cu salvarea hoţilor, corupţilor şi analfabeţilor din marea şi mica politică.

Presupunând că s-ar purta un dialog sincer, deschis, calificat pe tema „respectului reciproc” cu Ungaria, ne-am putea pune unele întrebări. Nu filozofice, nu istorice, ci de actualitate. Am înţeles, de pildă, că Ziua Naţională a României nu poate fi acceptată de maghiarii din România şi ungurii din Ungaria decât ca o zi de doliu. „Piară Trianonul!” s-a strigat duminică la Sf. Gheorghe. Înţelegem durerea ungurilor, putem înţelege (chiar dacă mai greu)  şi acţiunile vindicative după un secol de pace benefic inclusiv pentru Ungaria. Dar ce nu putem înţelege şi ce condamnăm cu tărie este lipsa de respect, de civilizaţie democratică a autorităţilor ungare, care, de pildă, au interzis profesorilor români din şcolile cu predare în limba română să participe la un eveniment dedicat Zilei Naţionale a României.

Cum vine asta?! Oare ce s-ar fi întâmplat dacă autorităţile române le-ar fi interzis profesorilor maghiari din Secuime să participe la festivităţile dedicate Zilei Maghiarimii, pe 15 martie?! Hopa, e deranj mare, nu?! Nu ştiţi, dragilor, vorba românească: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”?! Adică românaşii noştri din ţara voastră mamă n-au nici măcar dreptul să se adune de 1 Decembrie, de cântat Imnul României nici vorbă, în vreme ce voi vreţi să cântaţi Imnul Ungariei, al Secuimii şi să arboraţi steaguri de Ziua Maghiarimii?! Adică doar voi aveţi „suflet minoritar” care trebuie înţeles în România, minoritarii noştri din Ungaria n-au asemenea sentimente?! Păi nu prea sună bine, oricât de proşti-înţelegători am fi noi şi oricât de deştepţi-războinici aţi fi voi.

Nu merge aşa, e nevoie de reciprocitate, inclusiv în materie de respect. Asta, însă, doar dacă vreţi cu adevărat o rezolvare a disensiunilor noastre mai vechi sau mai noi pe cale paşnică. Iar aici convingerea mea e că partidele politice maghiare au nevoie ca de aer de întreţinerea „conflictului” ăsta permanent. Nu vă mai spun motivele, că le ştiţi: Măria Sa Electoratul Maghiar trebuie manipulat şi ţinut în priză, altfel cine ştie ce gânduri lipsite de patriotism îi pot afecta voinţa de a vota întotdeauna cu ăia care strigă mai tare „Vrem autonomie teritorială!”, „Vrem Ţinut Secuiesc autonom!”...