OPINII 12 septembrie 2023

EDITORIAL. Despre „caşicisme” şi cacofonii

de Dumitru Manolăchescu | 749 vizualizări

Îndemnul leninist „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” prinde bine mai ales în prima zi de şcoală. Oricum, mentorul bolşevismului ştia despre carte şi electrificare, laolaltă cu blestemăţiile care i-au definit epoca. Adevărul care însoţeşte acest îndemn se rescrie cu fiecare generaţie de învăţăcei.

Motiv pentru care încerc să dau culoare zilei de ieri: învăţaţi, fraierilor, altfel ajungeţi nişte politicieni analfabeţi. Adică oameni inculţi, truditori cu gramatica, dar cu bani grămadă. Dacă asta doriţi, e bine să ştiţi încă din clasa I că niciun învăţător nu va recunoaşte cinstit o cât de mică legătură între politicienii români şi vorbirea dezarticulată gramatical. Altfel spus, nimeni, în afară, eventual, de părinţii voştri, n-o să vă pregătească pentru a fi buni români, sau buni maghiari, în deplin acord cu gramatica limbii române sau maghiare cu care aţi crescut mai bine sau mai rău.

Azi va fi vorba despre şcoală şi învăţătură. O şcoală de care politicienii noştri n-au prea avut parte, o şcoală de la care au cam lipsit pentru că li s-a părut că-i greu cu buchea cărţii. Şi e greu, fără îndoială e greu. Că dac-ar fi uşor, „eroii” noştri n-ar vorbi şi n-ar scrie româneşte de toată jena.

Nu-i deloc uşor să ieşi din şabloane, să spui ceva care chiar să atragă audienţa. Şablonul e sfânt, limba de lemn tocită în zeci de ani de întrebuinţare stâlcită nu mai poate suporta ascuţişul. Nu mai e o limbă vie, frumoasă, interesantă, inteligentă. E o mestecare de cuvinte cu şi fără sens, atât de coclite încât închizi repede radio, tv, calculator, ziar...

E deprimantă exprimarea preşedintelui tuturor românilor, K.W. Iohannis. Nu că-i neamţ, că nemţii din România vorbesc frumos şi corect româneşte. Dar omul pare să fie convins că soarta lui e să fie stăpân. Ce a rămas fără stăpân în România? Limba, frate, şi anume limba de lemn. Că pe ailaltă, limba română adevărată, au luat-o alţii, n-a mai apucat prezidentul.

Vreţi exemple? Nu vă dau, n-are rost, pierdem timp inutil; citiţi orice intervenţie publică a preşedintelui nostru şi înţelegeţi exact cum NU trebuie să vă construiţi un discurs.

Dar, ca să nu ziceţi că ne cantonăm în teorie, iată ce-am citit eu acum câteva ore; e vorba despre ce zice premierul Marcel Ciolacu, care, evident, n-a fost când trebuie la şcoală, motiv pentru care a ajuns politician. Dl. Ciolacu răspunde unei întrebări legate de preţul mereu crescând al carburantului în România: „Avem al doilea preţ din Europa ca şi cel mai mic”...

Recunosc, auzind „caşicismele” astea încep să apreciez din rărunchi cacofoniile. Păi, stimate domn premier, o fi chiar atât de greu să spui oblu, corect, în frumoasa limbă română cu care sunt sigur că te mândreşti: „Avem al doilea cel mai mic preţ din Europa...”?!

„Ca şi”-urile rup audienţele în Media românească: „ca şi profesor”, „ca şi părinte”, „ca şi poliţist”... Caşicismele ne-au invadat limba, construind un paralelism periculos, căruia îi întrevăd un viitor luminos. Prin urmare, în curând Academia română va face ordine în haosul cacofonic, introducând singura variantă corectă: „ca şi...”. Caşicismele vor înlocui cacofoniile.

Nu-i puţin lucru, dragii mei învăţăcei. Exemplul oferit de două minţi teoretic luminate despre cum NU trebuie să vorbiţi şi să scrieţi româneşte ar trebui să vă pună pe gânduri. Pentru că aceste două minţi descriu nu doar o suportabilă ignoranţă, ci şi o condamnabilă lipsă de respect a majorităţii politicienilor faţă de limba română. Iar aceste două minţi nu sunt decât vârful icebergului. Ce e mai jos... e durere!

Şi-atunci, vrând-nevrând revin la îndemnul tovarăşului Lenin: învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi! Învăţaţi să preţuiţi nu doar declarativ limba oficială a statului român, învăţaţi să respectaţi, să iubiţi, să mângâiaţi limba care v-a însoţit zile şi nopţi de tulburătoare sau ternă existenţă. Voi mai puteţi repara ceva, voi mai puteţi crea frumuseţi şi visuri noi. Cei care vă vorbesc de sus, de la tribune, de pe mese sau de pe scaune, cei pentru care limba română a rămas un mister nedezlegat – ei nu mai pot face nimic bun pentru limba română. De la ei nu aveţi ce învăţa!

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.