OPINII 20 octombrie 2020

EDITORIAL. De ce şi de cine trebuie salvat PSD

de Dumitru Manolăchescu | 770 vizualizări

PSD trebuie salvat de proprii lui lideri. Electoratul PSD numără în cele mai rele scenarii peste două milioane de oameni. Care votează, nu se ascund prin fotolii de lene şi îndoieli filozofice. Ţara asta va avea mereu nevoie de un partid de stânga frecventabil, reformat, util, pentru că o bună parte a poporului român care merge la vot alege partidele de stânga. Punct, aici n-ai ce să critici, ce să acuzi, ce să lauzi. Socialismul, comunismul chiar, au fost o „fata morgana” pentru mulţi intelectuali români de elită care au dorit „egalitate” şi „fraternitate”, nu „profitul cu orice preţ” şi „înstrăinarea” propuse de politicile liberale. E bine, e rău, nu ştiu, nimeni n-a reuşit să ne lumineze până acum.

Subiect complicat, dezbatere nesfârşită, tone de hârtie şi mii de ore vorbite sau televizate savant pe subiectul ăsta, prilejuite de constatarea unui adevăr istoric suficient de recent ca să deranjeze: tatăl celei mai importante achiziţii realizate de PSD în perioada de „mercato” electoral, doctorul Alexandru Rafila, a fost şef al Securităţii din Arad într-o perioadă în care „organele” omorau ţăranii care nu acceptau să intre în gospodăriile agricole colective.

Două întrebări aş avea: 1. De ce ar răspunde fiul pentru greşelile tatălui? Am mai scris despre asta, e o aiureală contraproductivă folosită de comunişti, care elimină din viaţa socială şi politică oameni de valoare doar pentru „originea lor nesănătoasă” – aspect remarcat şi de Marcel Ciolacu, cu care chiar nu-mi place să fiu de acord, dar asta e. 2. De ce a aşteptat Rafila jr. să-i descopere presa şi CNSAS trecutul condamnabil al tatălui? De ce n-a ieşit „liderul” Ciolacu (e între ghilimele pentru că n-are calităţi şi nici faţă de lider), sau de ce nu ne-a spus fiul tatălui său, cu subiect şi predicat: măi popor, eu ăsta sunt, voi candida pe listele  unui partid pe care vreau să-l reformez chiar dacă tatăl meu a fost cine a fost?

Jocul ăsta de-a v-aţi ascunselea în politică nu se mai poate. S-a terminat din momentul în care societatea civilă a dobândit acces la documentele secrete ale Securităţii. Dar unii încă nu şi-au dat seama, există încă lideri politici care se ascund în „jungla” românească precum japonezii în insule uitate de lume zeci de ani după al doilea război mondial.

Unul dintre ei este Ciolacu. Preşedintele PSD nu este interesat de faptul în sine, pe el îl doare că liberalii au scotocit prin arhive şi-au dezvăluit „abominabila” realitate. Ce tâmpenie! Trebuie să fii ori prost, ori prost ca să reduci la acest numitor comun tot ce se-ntâmplă. Am mai văzut şi la alţi pesedişti de frunte aiureala asta: nu contează ce s-a petrecut, contează cine a făcut dezvăluirea şi de ce se politizează... De parcă nu ei ar fi primii care au politizat tot ce mişcă-n ţara asta!

Celălalt e Vasile Dâncu, pesedist trecut prin fel de fel de experienţe politice, actualmente secretar general al partidului. El e mai subtil şi grăieşte aşa: „Ce spuneţi dacă fiul unui torţionar s-ar face medic pentru a vindeca parte din suferinţa lumii, pentru a răscumpăra păcatele tatălui?”. Gata, a pus Vasile de-o telenovelă pesedistă într-o mlaştină de orgolii şi meschinării politice care poartă pecetea marelui partid. Necredibil şi inoperant, maestre, Rafila va fi, cu siguranţă, votat şi se va face parlamentar lipsit de onoare – dar nu pentru că taică-su a fost şef de securitate, ci pentru că a candidat din partea unui partid nereformat, orgolios, plin de analfabeţi, urât şi învinovăţit de români, pe bună dreptate, pentru tot calvarul pe care-l trăim.

Rămâne, totuşi, cum am vorbit: PSD trebuie salvat. Nu de Rafila, nici măcar de Cercel şi alte câteva figuri cât de cât suportabile, ci de Ciolacu, Dragnea, Dăncilă, Ponta, Iordache şi-atâţia alţii ca ei. Nu e corect şi nici nu e bine ca liberalii să ia locul social-democraţilor, să taie şi să spânzure fără nicio opoziţie semnificativă. E nevoie de un oarecare echilibru, din care social-democraţia nu poate lipsi. Iar pentru asta e nevoie de nişte partide reformate. Şi la stânga, şi la dreapta scenei politice. Să le reformezi cu Ciolaci, Iordachi, Dorneni şi Ponţi nu merge, ai nevoie de oameni noi. Cât de noi sunt Rafila şi Cercelul de la urechea Firei – asta-i deja altă întrebare.

E meritoriu că Ciolacu încearcă. Aş paria, însă, că „experimentul Rafila-Cercel” nu va avea succes; nici un doctor – şi cu atât mai puţin unii care poartă nişte cruci – nu poate opera o tumoare care infectează de 30 de ani creierul unui partid nereformat, nesincer, plin de figuri sinistre.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.