Călin Farcaş, 29 de ani, a murit zilele trecute luptând nu doar cu boala, ci şi cu statul român. Un alt Călin, clujeanul Nemeş, erou al Revoluţiei din Decembrie 89, îşi punea capăt zilelor în 1993 revoltat şi dezamăgit de evoluţia societăţii româneşti post-decembriste. Şi el a murit luptând cu statul român. Liviu Babeş îşi dădea foc în martie 1989 pe pârtia Bradul din Braşov, protestând împotriva regimului Ceauşescu. Alţi vreo 60 de oameni arşi la Colectiv au murit în spitalele groazei din România pentru că statul român nu era şi nu este nici acum în stare să asigure condiţiile necesare supravieţuirii marilor arşi. Ce-i leagă pe aceşti oameni care au renunţat să mai fie, sau nu au reuşit să câştige în lupta cu moartea, părăsiţi de oficialii unui stat român iresponsabil, crud şi corupt? Uşor de răspuns: lupta cu un stat român agresiv, indiferent, opresor.

Călin Farcaş, din Braşov, a murit pentru că statul român nu este în stare să aibă grijă de cetăţenii săi. Omul avea nevoie de un transplant de plămâni, strânsese şi banii necesari, dar birocraţia şi ticăloşia statului român nu i-au permis mutarea într-o clinică din străinătate, unde ar fi putut să primească o şansă la viaţă. Ultimele lui vorbe, scrise pe o pagină de Facebook, au fost: „Nu mai am putere să mă lupt şi cu statul. Este extrem de frustrant şi umilitor“.

Călin Nemeş, pictor şi sculptor clujean, s-a sinucis pentru că Revoluţia din Decembrie, la care a luptat şi a fost rănit, nu a adus schimbările la care era îndreptăţit să spere. Cu doi ani înainte de a se spânzura, în aprilie 1991, Nemeş scria în „România Liberă“: „Imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom întâlni pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui Decembrie 1989. Şi poate ne vor întreba ce am făcut după moartea lor. Eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?“.

În celălalt regim opresiv, al lui Ceauşescu, Liviu Babeş şi-a dat foc pe o pârtie de schi sperând că gestul lui va aduce o schimbare în România. A adus. Acum are parte de o cruce de fier, transformabilă într-o statuie. Regimul opresiv n-a fost schimbat decât cu numele, conducătorii de azi se străduiesc să-şi merite renumele de „călăi ai democraţiei“ şi „asasini ai liberei exprimări“, Codul penal votat la limită ieri este menit să gâtuie firavul curaj de a spune ce simţi, ce gândeşti împotriva „statului român opresor“, scoţând din puşcării hoţi şi corupţi şi băgând în loc magistraţi şi ziarişti.

Da, „stat opresor“ i-au spus nişte tineri maghiari, în numele multor politicieni din Ungaria. Sper să nu ajungem să le dăm dreptate, vecinii noştri au cu totul alte interese, dar semnele agresiunii statului împotriva propriului popor încep să fie din ce în ce mai evidente. Opresiunea, nesimţirea, minciuna, lipsa de empatie a statului român i-au ucis pe Farcaş, pe Nemeş, pe Babeş. Aceleaşi „calităţi“ au dus, iată, la revitalizarea unui partid considerat de mulţi participant activ la „masacrul“ arşilor de vii de la Colectiv în spitalele din România. În aceste spitale nepregătite pentru marii arşi au murit peste 50 de tineri din Colectiv. Cel care era atunci ministru al Sănătăţii, unul Bănicioiu, apare acum la televizor şi dă lecţii de bună purtare politico-civică. Numele lui nu e odios decât pentru rudele celor arşi de vii, politicieni de teapa unui Ponta l-au propus chiar premier.

Nesimţirea şi permanenta ofensivă politică sunt armele cu care defilează „opresorii“ pentru a stârpi #rezistenţa Opoziţiei şi a Străzii. Este o agresiune permanentă, care pe unii îi demobilizează, iar pe alţii nu-i lasă să doarmă. Călin Farcaş s-a dat bătut, n-a mai avut putere să lupte şi cu statul român. Dacă ne vom da cu toţii bătuţi, atunci acest stat opresor va deveni o „dictatură luminată“. Una care ne priveşte de sus, se uită cum murim în chinuri şi mustăceşte: am scăpat şi de şobolanii ăştia...

Este doar unul din motivele pentru care nu avem voie să cedăm, pentru care vom lupta până la capăt împotriva opresiunii şi dictaturii, oricât de luminate ar fi ele de „felinarele roşii“ care străjuiesc trotuarele de la Parlamentul României... Şi oricâte coduri penale abuzive ne vor băga pe gât analfabeţii care ne conduc. Pentru că avem datoria să dăm un răspuns întrebării lui Călin Nemeş: ce ai făcut, trecătorule, după ce atâţia copii au murit pentru ca tu să fii liber?