OPINII 14 decembrie 2021

EDITORIAL. Crăciunul: cu sau fără Moş?

de Dumitru Manolăchescu | 875 vizualizări

Dezbateri savante despre Moş Crăciun se poartă zilele astea prin lumea catolică: există, nu există Moşul ăsta? Unii popi catolici au ajuns la concluzia că e mai bine să nu fie din moment ce nici n-a fost... Singurul Moş valabil, zic ei, e Moşul Nicolae, Sfânt cu acte-n regulă, nu rodul luminos al reclamelor.

Motivul discuţiilor pare a fi corectitudinea politică şi bisericoasă dusă la extrem, motivată excesiv de lupta Bisericii Catolice cu multinaţionalele care transformă sărbătorile religioase în uriaşe profituri nu doar pentru Biserică, ci mai ales pentru firmele vândute banului – care, se ştie, e „ochiul dracului”. Adică să nu-i supărăm pe cei care n-au Crăciun pentru că le interzice religia, dar şi să omorâm invenţia diavolească a nababilor de la Coca Cola, care prin anii 50 au asumat Crăciunul în reclame extrem de productive.

Toată povestea asta mie mi se pare tristă şi inutilă; o prostie fără seamăn. Ce creier şi ce inimă să ai tu, popă catolic prin Italia, ca să le spui unor copii adunaţi în faţa ta că Moş Crăciun nu există?! Mă bucur că fundamentalismul popilor noştri ortodocşi nu permite negarea unei uriaşe bucurii pentru părinţii, copiii, bunicii care mai cred în minuni, ori care sunt dispuşi să urmeze un singur gând: fericirea copiilor şi nepoţilor lor. Mă bucur că, măcar de data asta, popii ortodocşi sunt de partea „consumismului” capitalist de la multinaţionale, pactizând cu reclamele Coca Cola împotriva „adevărului biblic”.

Dar adevărul e că Moş Crăciun sărăceşte cu fiecare an ce trece. Anul ăsta nu mai poate aduce darurile de anul trecut pentru că viaţa s-a scumpit cu 15% - cifre date de Institutul naţional de Statistică. Moşul nu fură, dar nici nu e scamator. Nu face minuni cu bagheta magică. Nu scoate iepuri din joben. E un Moş bun, care cumpără şi el de la multinaţionale, de la mari magazine daruri şi bunătăţuri pentru cei mici şi cei mari. Iar anul ăsta darurile şi orice fel de produse costă mai mult. S-au scumpit energia, combustibilii, s-au scumpit „renii” Moşului, sania şi toată recuzita.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, fost ofiţer la „doi şi-un sfert” (serviciul de urmărire internă al Poliţiei), fost viceprimar pe la Caracal, fost deputat PSD, fost personaj de care partidul a avut mereu nevoie, nu ştie cu cât şi de ce s-a scumpit viaţa românilor şi-a sărăcit Moşul. S-ar putea să nu ştie nici că există, pe undeva, vreun Moş fără carnet de membru PSD. Întrebat de ziarişti ce crede despre scumpirea produselor de care Ministerul dumisale răspunde, a avut o opinie construită pe principii solide, aş zice austere: „Crăciunul înseamnă înainte de toate adunarea familiei în jurul bradului...”.

Omul are dreptate: te aduni în jurul bradului gol-goluţ, eventual reciclat cu miros de levănţică, copiilor le cântă burţile, goale şi ele, pe-afară se aud clinchete de zurgălăi de la săniile trase de renii Moşului spre vilele norocoşilor pentru care scumpirile cu 15-20% nu înseamnă mare lucru... Bucurii de partid pe toată linia, contează să fim împreună, nu ne trebuie mese îmbelşugate.

Parţial corect, doar că nu aşteptam reflecţia asta profund liberală de la un social-democrat cu diplomă şi pretenţii de „apărător al nevoiaşilor”. Dimpotrivă, m-aş fi aşteptat ca ministrul să ne spună ce, cât, cum şi de ce, eventual cine a împins în sus preţurile astea. Educaţia austeră pe care încearcă dumnealui s-o impună populaţiei din fotoliul de ministru al Agriculturii nu ne face să avem mari aşteptări de la ministerul pe care îl conduce. E posibil ca la nişte viitoare alegeri, la care, cine ştie, dumnealui va candida din partea PSD, să vedem prin casele oamenilor portretele „moşului” Chesnoiu spânzurate prin brazii goi de conţinut din motive de sărăcie lucie.

Aici, d-le ministru al Agriculturii, nu de realism socialist-pesedist e vorba, ci de dispreţ, neştiinţă şi nepăsare. Vă aşteptăm de Paşti, să vedem dacă s-a schimbat cumva abordarea de neam prost neştiutor pe care aţi abordat-o de Crăciun. Pentru că, e clar, preţurile produselor agricole vor tot creşte.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.