Dacă n-ar fi războiul din Ucraina televizat obsesiv ne-am mai râde şi noi de grandioasa politică românească pusă pe butuci de nişte amărâţi cu pretenţii de mari strategi, mari politicieni, mari salvatori ai patriei. Dar ni se arată cadavre putrezind prin rămăşiţele unor blocuri din aşezări ucrainene şi nu ne mai arde. Riscăm doar nişte inadvertenţe gramaticale pentru a sublinia haosul trist al unei politici româneşti vesele, inconştiente, mereu pripite şi mereu depăşite de situaţie.

Ce mai apare, aşadar, la orizontul imediat al politicii româneşti? Uite că ne ia ochii congresul PNL. Un congres larg despicat, precum rochia unei june liberale cam trecută, dar puternic asortată cu situaţia partidului: albastră. La congresul ăsta a ieşit preşedinte Nicolae Ciucă, singurul candidat. Surprinzător, liberalii au reuşit să facă faţă acestei provocări şi să-şi voteze un preşedinte. Bravo, stimaţi tovarăşi, tot înainte!

Nu ştim încă cu ce îi ajută generalul Ciucă pe liberali, vom afla doar peste câteva luni bune ce înseamnă un general al armatei române la conducerea PNL. Dar ştim sigur încă de pe acum că premierul-general-preşedinte Ciucă nu este un tip conflictual. Au scăpat liberalii de Cîţu-ofticosu’, îşi fac cruce şi-l pun pe soclu pe Ciucă-prietenosu’.

Nu ştim nici cum va rezolva generalul problema plagiatului. Aş zice că va fi salvat de o decizie ambiguă de la vreo instituţie care are grijă de politicienii cu grade. Că nu se merită să renunţăm la un premier-preşedinte-general atât de valoros doar pentru că a furat nişte texte într-o lucrare de doctorat fără a menţiona sursele în subsol. De un’ să ştie omu’ că aşa se procedează?! El era ocupat cu războiul, cu Afganistanul, cu salvarea oştirii române implicate în operaţiuni pretenţioase de gherilă în lupta cu inamicii locali, fundamentalişti, extremişti, terorişti musulmani sau ce-or fi fost ei.

Dar cea mai mare problemă a liberalilor nu este Nicolae Ciucă, ci chiar liberalii. Mai exact ce-a mai rămas din liberali. Câţi sunt, cine sunt şi mai ales ce vor? La întrebările astea e greu de răspuns. Nu pentru că n-ar şti să numere Cîţu, Rareş Bogdan sau Fenechiu, ci pentru că... nu prea mai există liberali. Unii s-au săturat de convieţuirea cu PSD-ul lui Ciolacu-cel-mereu-constipat, pe alţii i-au dezamăgit diverse decizii care nu respectă politicile liberale, iar cei mai mulţi au la îndemână un slogan scurt, dar lămuritor: „PSD şi PNL, aceeaşi mizerie”. Nasol. Nedrept, neadevărat dar... asta e, aşa vede electoratul situaţia.

Deocamdată, deriva liberală nu ameninţă PNL cu dispariţia de pe scena politică. Şi asta doar pentru că nimic de luat în seamă, adică de votat şi urmat, nu apare pe firmament. Ce să faci cu un partid pe care-l cheamă „Naţiune Oameni Împreună”? Te uiţi la titlu şi nu pricepi nimic. Dacă te uiţi mai adânc şi vezi că fostul premier Veorica Dăncilă va fi aleasă preşedinte al NOI, atunci începi să înţelegi că nu poţi să faci parte din schema asta.

Ce-ai mai avea la dispoziţie, ce ai mai putea alege? Uite că şi Liviu Dragnea şi-a făcut un partid împreună cu Codrin Ştefănescu – ăştia doi sunt precum Don Quijote şi Sancho Panza luptând cu morile de vânt. Partidul se numeşte Alianţa pentru Patrie, o Rosinantă pe care o vor deşela călărind-o amândoi. Nu mă interesează cât de legionar sună numele partidului, pentru că sunt sigur că liderii lui vor doar binele şi prosperitatea României creştine, familiste şi tradiţionale. Suficient să atragă la vot tot ce-a scăpat de gheara lungă a lui Soros, Bill Gates, a infamului Occident, a intelectualilor atei şi anti-ruşi vânduţi americanilor, homosexualilor şi marilor corporaţii. 

Lăsând gluma la o parte, că nu prea ne arde, adevărul e că noul USL, condus prin rotaţie de Ciucă şi Ciolacu, va domni mult şi bine peste poporul român fără nicio opoziţie veritabilă din partea altor partide. N-are cine: USR este o dezamăgire peste care electoratul de dreapta încă n-a reuşit să treacă, iar AUR e o glumiţă macabră. Cine să pună probleme reale duetului politic Ciu-Cio?! Doar o catastrofă economică, dar nu asta ne dorim şi nici UE nu îşi doreşte aşa ceva, drept pentru care ne va trimite multe miliarde de euro pe care o să-i toace, mai mult sau mai puţin la vedere, guvernele Ciu-Cio.

La Prezidenţiale lucrurile sunt şi mai clare: dacă va candida Mircea Geoană, ceea ce aud că se va întâmpla, va câştiga lejer ceea ce pe vremea lui Băsescu i-a răpit o vizită nevinovată la Vântu. Poate chiar merită, dacă e să judecăm performanţa lui la NATO în comparaţie cu nimicurile cu care s-ar putea lăuda alţi candidaţi: Rafila sau Simion, de pildă.