Înşir aici nişte nume: Miron Cozma, Elena Udrea, Ioana Băsescu, Nicolas Sarkozy, Petre Roman, Diana Şoşoacă... Ce-au făcut ei, ce-i leagă pe ei sub acelaşi titlu?

Îi leagă faptul că sunt „foşti” de care n-ar mai trebui să vorbim, dar uite că suntem obligaţi s-o facem. Pare să facă excepţie Diana Şoşoacă, încă senator al României, dar doamna nici nu-şi dă seama cât de mică începe să fie.

„Luceafărul huilei” revine din adâncul anonimatului în care se odihneşte ca să-i ducă, din nou, ca pe vremea lui Petrică Roman, pe mineri la Bucureşti, la „rivoluţia desculţilor” înarmaţi cu bâte şi topoare. Se foloseşte de neplata unor lefuri pentru minerii de la Lupeni-Livezeni ca să-şi afirme disponibilitatea de a reveni în plan politic. Nu mai vrea la puşcărie, vrea la Parlament. A mai vrut, dar românii l-au ejectat de pe liste împreună cu partidele care şi l-au asumat. Se bizuie pe uitare, pe trecerea timpului. Nu ţine, e din categoria „Udrea, Iliescu, Roman”, i-a trecut timpul. Doar dacă nu mai vrea o condamnare, se poate aranja o filmare cât un flagrant, s-o ia de mânuţă pe d-na senator Şoşoacă şi să mărşăluiască spre Bucureşti în fruntea cetelor de mineri nemulţumiţi.

Elena Udrea şi Ioana Băsescu tocmai au fost condamnate în primă instanţă la 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare pentru mai multe fapte de luare de mită şi spălare de bani în campania electorală a lui Traian Băsescu din 2009. Vor face recurs, dosarul va fi judecat la Curtea Supremă, nu ştiu ce vor hotărî atunci judecătorii. Dar un lucru e sigur: de la 8 şi 5 ani, plus alte pedepse de 4 şi 6 ani pentru încă două persoane băgate în „afacerea” electorală din 2009, de la pedepsele astea nu poţi să mai ajungi la „achitat” sau „cu suspendare”. Cu siguranţă nu în cazul fostului ministru al Turismului, al Dezvoltării, confidentă a fostului preşedinte Băsescu, fugită prin ţări calde ca să scape de judecată.

Sarkozy, ce caută francezul aici? Păi şi el e un „fost” ajuns la puşcărie. A fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare şi unul cu executare într-un dosar care îl acuză tot de mită, trafic de influenţă şi alte matrapazlâcuri de pe vremea când era preşedintele Franţei. 

Nenorocirea „foştilor” este că-i ajunge istoria din urmă. Poţi trăi câţiva ani liniştiţi, te poţi iluziona că ai scăpat de mâna lungă a Justiţiei, dar, mai devreme sau mai târziu, dacă nu ţi-ai văzut de treabă ajungi prin tribunale şi chiar în puşcărie.

Secuii noştri au o zicere care-mi place: „Este fost, nu este mai”... Tradus din română în română: fost-ai lele cât şi când ai fost! Ce rost o fi avut, de pildă, ca Petre Roman şi alţi „foşti” din lumea sportului să candideze la funcţii în Consiliul General al Capitalei?! Merită să-ţi pui avion pe casă ca s-o faci mare pe Firea, sau ca să creşti „nota” PSD la nişte alegeri locale?! N-aş crede!

Traian Băsescu nu poate fi un exemplu de urmat, chiar dacă el este acum europarlamentar – n-aş zice că îl bucură prea tare noua lui misie la Bruxelles. Dovadă ce păţeşte acum Ioana, una dintre fetele lui. Dovadă ce scor penibil a avut cealaltă fată a lui, Eba-politiciana, la alegerile locale de anul trecut în chiar „fieful” tatălui, Constanţa.

„Este fost, nu este mai”... Nu se mai întorc nici anii, nici zăpezile de altădată. Ar trebui să învăţăm câte ceva din experienţele triste pe care le trăiesc „foştii”, altfel nu putem evolua.