Mie mi se pare o neruşinare să te ocupi de comisii care să combată rasismul şi discriminarea din sportul românesc când voi, minister al Sportului şi Guvern al României, nu sunteţi capabili să treceţi peste culoare şi naţie şi să acordaţi cetăţenie română unor sportive africane care ar fi putut aduce medalii pentru România la recent încheiatele Jocuri Olimpice. Adică vrei comisie pentru combaterea rasismului, dar nu poţi, sau nu vrei să oferi cetăţenie română unor atlete valoroase din, să zicem, Kenya.

Suntem împotriva curentului în mai tot ce înseamnă sport, am ocupat un „meritoriu” loc 46 din vreo 90 de naţii participante la JO de la Tokyo (ne-au întrecut mai toate ţările vecine, cu care vrând-nevrând ne comparăm în mai tot ce facem), nu avem nici cea mai mică iniţiativă în direcţia dezvoltării sportului în şcoli, suntem la pământ în tot ce înseamnă mişcare şi hrană sănătoasă pentru copii şi tineri – dar onoratul Guvern al României vrea combaterea rasismului şi discriminării în sport prin, deocamdată, montarea unei comisii care să preia atribuţiile CNCD şi, desigur, să sugă ceva fonduri de la Ministerul Sportului patronat de Eduard Novak.

Vreau să fiu elegant şi să nu înjur, mă costă ceva eforturi, dar cred că merită. Ce mă supără cel mai tare e falsul, neruşinarea cu care se pune carul în faţa boilor. Am văzut şi eu, cu siguranţă aţi văzut şi dvs.: toate naţiile tradiţional „albe” ale lumii, toţi nordicii, au câştigat medalii la JO prin sportivi de culoare care au obţinut fără niciun efort vizibil cetăţenia respectivelor ţări – Suedia, Finlanda, Norvegia, Canada, Elveţia etc. Noi nu putem trece peste „identitatea naţională” şi obligatoriul element de siguranţă: născut, crescut, educat, prostit şi sărăcit în România!

Într-o lume globalizată, guvernul român şi guvernul ungar (prin însărcinatul cu afaceri în străinătate Katalin Szili, prezentă zilele trecute la Satu Mare) nu pot înţelege nici viaţa şi, cu siguranţă, nici sportul fără „apartenenţa la aceeaşi naţiune” şi elemente clare de „identitate naţională”. Doar noi şi-ai noştri, nimeni şi nimic nu ne cotropeşte faimoasa identitate... Sigur, e opţiunea acestor guverne, e dreptul lor să încerce oprirea lumii în loc, doar că am şi eu dreptul la o opinie: faptul că nişte sportive valoroase din Africa reprezintă România la întreceri internaţionale nu înseamnă pierderea identităţii naţionale, ci creşterea valorii unei naţiuni îmbătrânite şi obosite de discursuri şi (in)acţiuni pe care comunismul încă le strecoară în gena urmaşilor politici.

O singură iniţiativă poate contrazice tot ce am spus până acum: naturalizarea sportivelor africane care şi-au dorit, sper să îşi dorească şi în următorii ani, să reprezinte România la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris. Dacă „minunea” se va produce, înseamnă că această comisie pentru combaterea rasismului pe care vrea s-o creeze acum Guvernul urmăreşte protejarea sportivelor de culoare de ofensiva românilor şi maghiarilor verzi, căutători de „apartenenţă la aceeaşi naţiune” şi „identitate naţională” cu orice preţ. Caz în care îmi voi pune cenuşă-n cap, cerându-le cuvenitele scuze celor care au văzut mai repede şi mai departe decât mine. Mi-aş dori să o pot face, dar nu cred că minunea se va produce...