Orice v-aş spune de Crăciun şi de sfârşit de an – pentru că voi lua o pauză până după Revelion – n-ar suna sincer până la capăt dacă ar musti de veselie. Vouă, cititorilor mei, nu vă pot spune poveşti, nu vă pot adormi cu minciunele şi gogoşi gen „române, să fii bun”, dar mă voi strădui să nu fiu de-a dreptul catastrofic. Să fac loc unei raze de soare care ne-ar putea încălzi inimile în faţa bradului împodobit de copii nerăbdători, părinţi preocupaţi şi bunici plângăcioşi.

Pentru mine, cred că v-am mai spus, Crăciunul înseamnă colinde şi familie. Cu siguranţă şi la voi e la fel. De-asta e cea mai frumoasă sărbătoare din an, un soi de „Ziua Recunoştinţei” la americani; chiar dacă-i iarnă şi nu-i deloc indicat să călătoreşti pe şoselele patriei noastre, familia se strânge laolaltă şi sărbătoreşte. Fiecare ce ştie, ce vrea, ce simte. Şi ce poate, pentru că un Crăciun nu-i deloc ieftin. Dar trecem peste, îmi place să cred că în fiecare casă, oricât de săracă, există o speranţă şi-o lumină de Crăciun. Şi dacă Iisus s-a născut de Crăciun, atunci poate că Cineva vede, acolo Sus, lacrimile, neputinţele şi rătăcirile noastre. Măcar în această zi, dacă nu în toate.

Altfel, sfârşitul de an înseamnă tot felul de bilanţuri – nu neapărat personale, pentru că nu suntem singuri pe lume. De-aici pornesc nefericirile noastre, de la viaţa în societate. Iar societatea nedreaptă în care ne obligă unii să trăim strică orice bilanţ, întunecă şi sfârtecă în bucăţi orice bucurie şi speranţă. Aşa că, pentru sănătatea minţii noastre măcar, ar cam trebui să lăsăm bilanţul funebru, nenorocit de tot pe acest an, să-l amânăm. Inutil să ne întristăm de Crăciun, de Anul Nou. Poate ne mai rămâne puţină lumină şi de Sf. Ion, cine ştie?

Peste memoria eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 s-a aşternut uitarea unora, nepăsarea şi dispreţul altora. Ne întoarcem, încet, la „Jos comunismul” de-atunci, ceea ce nu-i deloc un semn bun. Iar Crăciunul de anul ăsta pare unul amânat de-acum 28 de ani, totul seamănă...

Dar e puţin cam târziu. Oricum şi orice-am face acum, zarurile sunt aruncate. Vom porni la luptă, însă, anul ce vine şi vom vedea cum se vor împărţi norocul şi dreptatea pentru milioanele de români care privesc stupefiaţi cum se închide, cum se întunecă, cum dispare Ţara. O să repet: pentru o nouă Revoluţie nu-i nevoie decât de-o scânteie... Iar scânteia asta mocneşte în fiecare, sau aproape fiecare dintre noi. Nu trebuie decât să-i dăm voie să sară!

Până atunci, sărbători fericite, Crăciun luminat de dragostea şi speranţa din voi şi-un an nou cât se poate de bun pentru voi, copiii şi nepoţii voştri. La Mulţi Ani!