Editorialul de azi trebuia să se cheme „Parlanalfabeţii“ şi să se refere la analfabetismul funcţional al parlamentarilor României, această castă ai cărei membri îngroapă ţara votând legi proaste fără să le înţeleagă în chiar anul în care îi sărbătorim Centenarul. Îl vom amâna, este imposibil să nu vorbeşti, de pildă, despre deputatul Octavian Goga... Acel „parlanalfabet“ care nu ştia ce-a votat, nu poetul care scria despre „cumplita meningită morală“ a poporului român!

A venit, însă, demiterea d-nei Kovesi de către preşedintele Iohannis. Ştiţi că sunt un susţinător al neamţului; nu unul necondiţionat, dar cu siguranţă unul care nu-l îngroapă în blesteme din prima încercare. Adevărul este că de fiecare dată când cineva îl vorbeşte de rău, şi sunt destule momentele astea, eu mă gândesc automat la ce-ar fi fost România astăzi într-un regim controlat de Victor Ponta preşedinte şi Liviu Dragnea premier, cu un Parlament masiv majoritar PSD-ALDE pe care nu vi-l mai descriu. Gândul ăsta îmi dă fiori reci şi mă îndeamnă subtil să mă mulţumesc cu jumătatea goală a paharului. 

Care-i, de fapt, noutatea? Că a demis-o Iohannis pe Kovesi? Conform CCR, ale cărei decizii e musai să le aplici, aşa proaste şi ticăloase cum sunt, preşedintele trebuia s-o revoce a doua zi după publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Curţii. Le-a făcut în ciudă partidelor de la Putere şi-a mai amânat. N-aş putea spune exact de ce, după cum n-aş putea spune nici de ce n-a anunţat „in personam“ revocarea procurorului şef al DNA. Astea sunt tehnici de manipulare sau de exhibare a prostiei politice pure pe care eu nu le înţeleg. Dar stau şi mă-ntreb: dacă Iohannis ar fi anunţat revocarea d-nei Kovesi acum două-trei luni, când trebuia adică, reacţia societăţii civile n-ar fi fost de acuzare a preşedintelui că cedează prea uşor?!

Orice făcea, tot prost era... Ideea e că ar fi trebuit să anunţe el decizia, nu purtătorul de cuvânt. Şi să explice, şi să stea de vorbă cu gazetarii, şi să acuze presiuni, şi să facă tot ce face în mod obişnuit un lider al Opoziţiei. Pentru că aşa ne place să-l vedem, mai nou, pe Iohannis. În lipsă de altcineva, preşedintele trebuie transformat în lider al Opoziţiei. Poate fi bine, dar poate fi şi rău să-ţi pui toate speranţele într-un singur om. Un preşedinte care n-a vrut să fie suspendat de Dragnea şi Tăriceanu, evitând o spirală a luptelor politice interne care ar fi terminat România.

Avem nevoie de mai mulţi lideri ai Opoziţiei, nu de unul singur, iar acela n-ar trebui să fie preşedintele României. Avem nevoie de o clasă politică reformată, care să ducă o luptă organizată, instituţională cu abuzurile Puterii. Iar asta nu se poate face decât după alegeri. Anticipate sau nu, alegerile parlamentare sunt singura direcţie în care putem merge „cu steagu-n vânt desfăşurat“, cum ziceau comuniştii pe vremuri. Faptul că 72% din populaţia României ar merge sigur la vot dacă duminica viitoare ar fi alegeri înseamnă foarte mult, e o veste formidabilă. Asta înseamnă că românii s-au trezit la realitate. Doar prin vot se poate tranşa situaţia imposibilă în care a ajuns România sub dictatura acestor „parlanalfabeţi“.

Ştiu, şi pe mine mă sufocă lipsa de anvergură, de personalitate a preşedintelui Iohannis în disputele politice. Dar eram, oare, pregătiţi pentru un „preşedinte-jucător“ cum a fost Băsescu? Sigur nu. Nu suntem pregătiţi nici pentru un preşedinte de tipul neamţului Iohannis, unul vorbind românilor zece propoziţii pe săptămână. Dacă mă gândesc bine, nu suntem pregătiţi pentru niciun fel de preşedinte. Poate că ne-am dori, în secret, un preşedinte într-un tablou, fără nicio atribuţie, poate c-am vrea o Republică parlamentară. E o opţiune, la urma-urmei. Închipuiţi-vă ce-ar fi făcut din România un Parlament PSD-ALDE omnipotent, în lipsa unui preşedinte aşa tăcut şi lipsit de personalitate cum este Klaus Iohannis! Faceţi acest „exerciţiu de imagine“, cum ar zice d-na premier Dăncilă, şi nu-l mai blestemaţi pe Iohannis! Că tot degeaba e, altul mai bun nu avem până în acest moment.

Cât despre d-na Codruţa Kovesi, sunt nevoit să mă repet: este persoana căreia România îi datorează enorm. Şi este, de fapt, singurul om pe care l-aş vota fără niciun semn de întrebare, indiferent pentru ce funcţie ar candida. Acestei doamne ar fi cazul să-i mulţumim, pe această doamnă ar trebui s-o aplaudăm noi toţi, nu doar procurorii. Măcar acum, la finalul cursei de anduranţă pe care a câştigat-o după 12 ani de lupte pe „baricade“. Codruţa n-a fost înfrântă, ea primeşte revocarea cu fruntea sus. Înfrântă este clasa noastră politică ticăloasă şi coruptă, chiar dacă nu-şi dă încă seama, înfrântă este Curtea Constituţională politizată, înfrânt este şi Iohannis, pentru că n-a anunţat el personal revocarea şi n-a folosit ocazia pentru a vitupera împotriva „parlanalfabeţilor“. Înfrânţi „de etapă“ suntem noi toţi. Ne vom face vreodată bine? Cu siguranţă, dar numai la alegeri şi numai cu o prezenţă de peste 70% la vot a românilor.