OPINII 28 februarie 2020

EDITORIAL. Cîţu şi epidemia de alegeri

de Dumitru Manolăchescu | 1409 vizualizări

Să ne echidistăm, să nu fim paranoici. Să vorbim şi despre premierul proaspăt desemnat, fostul ministru al Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, dar şi despre probabila epidemie cu noul coronavirus. Un Cîţu cât o epidemie, ori o epidemie cât un Cîţu – aici am intrat în mostre de gândire pesedistă.

La noi epidemia porneşte de la un caz constatat în Gorj, la una din persoanele contactate de un „italiano vero” iresponsabil (omul, de 71 de ani, avea temperatură când a ajuns în România, de ce n-o fi fost oprit la aeroport?!) care a stat 4 zile la vânătoare şi în vizite pe la rudele soţiei în judeţ. Avem un caz, aşadar. Până la epidemie mai e şi văd că autorităţile se mişcă aparent eficient, de parcă chiar ar şti ce au de făcut. Dă, Doamne!

Dar şi cu o epidemie pe cap, probabilă dealtfel, nu-i cazul să ne pierdem cu firea şi să ne carantinăm voluntar în case, îngrămădiţi printre mormane de conserve, pâini, pungi de făină şi zahăr „de criză” cumpărate de-a valma de pe la magazinele pustiite. Nu e criză, nici măcar criză economică nu va fi, pentru simplul motiv că viruşii ăştia dispar, mor, se topesc la căldură. Trebuie să rezistăm până la vară, practic, pentru ca panica să dispară – cel puţin până la iarna viitoare, când, probabil, vom avea un vaccin eficient. Criza economică mondială nu va veni, spun specialiştii, de la virusul chinezesc. Au chinezii alte mijloace, alţi „viruşi” la îndemână, dar cred că acum au şi ei alte probleme.

La noi criza este perpetuă şi nu se referă decât tangenţial la coronavirus. Avem, iată, un nou premier desemnat de Iohannis, un premier care nu va mai vorbi despre anticipate, dar va lucra pentru ele. Pe ascuns, noaptea ca hoţii, aşa cum ne recomandă „parlamentul paralel” de la Curtea Constituţională. Sigur, suntem cu toţii tentaţi să alăturăm alegerile epidemiei de gripă chinezească. Mai au românii chef să iasă din case şi să voteze când  coronavirusul îi pândeşte la colţul străzii? Nu pot răspunde, pentru că până la sfârşitul lunii iunie, când s-ar putea eventual organiza anticipatele, mai e vreme şi pot interveni multe schimbări. Vin, în mod normal, temperaturi mai mari, se activează şi razele ultraviolete, iar acestea pot alunga virusul.

Aşa încât, vorba d-lui preşedinte, şansele de a avea alegeri  anticipate sunt acum de 50-50%. PSD nu se va putea ascunde mereu după vorbe şi după „sutana” protectoare a judecătorilor constituţionali, va trebui să accepte un vot, oricare ar fi el, şi-atunci vom vedea cum gândesc Câţu, Orban, Iohannis, Barna şi Băsescu chestiunea anticipatelor – cu sau fără coronaviruşi.

În toată povestea asta, Infodemia (un fel de epidemie de ştiri alarmiste) va juca un rol pe care nu l-am fi bănuit. Suntem supuşi manipulării prin Media, care se va strădui să se afle în treabă nu doar panicându-ne inutil existenţa cotidiană, ci şi implicându-se în propaganda anti-alegeri anticipate desfăşurată de unele partide politice. Acţiune riscantă, totuşi, pentru că, dacă virusul nu va face prăpăd în România până prin iunie, va fi greu să eviţi nişte alegeri parlamentare de care ţara chiar are nevoie – inclusiv pentru a putea gestiona cu calm, cu toată puterea legislativă şi executivă la îndemână, situaţiile de criză. 

E greu de spus acum cine va pierde şi cine va câştiga politic pe seama anticipatelor şi coronavirusului. Realitatea este că ele se vor lega mai strâns decât îşi doresc actorii politici, indiferent de ce parte a baricadei se află. În acest moment, de pildă, nu există niciun institut de sondare a opiniei publice care să fie în stare să estimeze o eventuală prezenţă la vot în iunie. Nici măcar la „locale”, nu mai vorbesc de „parlamentare”. Şi-atunci, cu ce preţ şi în ce scop s-ar încorda cineva să promoveze nişte alegeri anticipate fără alegători?!

Şi pentru că tot vorbim despre alegeri, iată că PNL s-a înţeles cu Nicuşor Dan şi, cu siguranţă, se va înţelege şi cu USR-PLUS pentru un candidat comun al dreptei la Capitală. E semn bun, e dovadă de maturitate politică la Orban şi-ai lui, arată că liberalii au devenit raţionali în faţa uriaşului pericol reprezentat de PSD şi Gabriela Firea. Cu siguranţă, exemplul Capitalei va face prozeliţi în teritoriu, mai ales în marile oraşe. În sfârşit, o veste bună.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.