EDITORIAL. Cine-i urăşte pe maghiari?
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe vorbeşte cumplit de lejer într-o conferinţă de presă despre „ura faţă de comunitatea maghiară” din România. Dumnealui se referă la „ura politicienilor şi a presei centrale”, care ar oferi echipei de fotbal Sepsi OSK o oportunitate: „Se poate privi problema în ansamblu, se pot căuta soluţii, e un lucru pozitiv”.
Daţi-mi voie să nu pricep: despre ce „ansamblu” vorbeşte dl. primar Antal? Extrapolează problemele de pe stadioane la „comunitatea maghiară” în ansamblu? Asta înseamnă să generalizezi şi să te victimizezi. Generalizarea poate fi pedepsită cu amendă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Dinspre partea asta, însă, dl. Antal n-are a se teme, e un Consiliu prieten, adică foarte îngăduitor cu ieşirile în decor ale presei maghiare şi foarte aspru cu reacţiile „anti” ale presei de limbă română. Ştiu asta din proprie experienţă. Şi, oricum, politicienii n-au cenzură, ea funcţionează doar în lumea presei.
Cu victimizarea e la fel de clar, toţi politicienii sunt victimele inocente ale presei, centrale sau locale, ale „instituţiilor de forţă”, ale „procurorilor lui Băsescu” şi-ale multinaţionalelor lui Soros. Şi-atunci, conform gândirii antaliene, dacă politicienii sunt victime, obligatoriu sunt victime şi alegătorii, deci şi membrii echipelor de fotbal, handbal, baschet etc. Moment în care Sepsi OSK devine echipa de care fotbalul românesc doreşte cu orice preţ să scape. E un raţionament plin de găuri, folosit pentru a victimiza şi acuza.
Avertizam că aşa se va întâmpla, aş fi pariat că lipsa de valoare a echipei se va transforma într-o „oportunitate”. Nu ştiam pentru cine, eu credeam că pentru Sepsi OSK, care va căuta să înţeleagă ce şi de ce nu funcţionează la echipă. Acum am aflat că, de fapt, e vorba de o oportunitate pentru întreaga comunitate maghiară, victimizată de dl. primar Antal.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu-i urăsc deloc pe maghiari. A vorbi, în calitatea pe care primarul Antal o are, despre „ura faţă de comunitatea maghiară”, despre „sentimentul antimaghiar” care creşte în România – pe stadioane, deocamdată, dar punctele de suspensie sunt aproape lizibile – mi se pare iresponsabil. La fel mi se pare a spune că echipa Sepsi OSK are de înfruntat o ostilitate generalizată la nivelul societăţii româneşti, că orice meci trebuie abordat cu handicap, pentru că asta-i situaţia în România, el ştie din copilărie că „maghiarii trebuie să ştie de două ori mai bine şi mai mult decât românii pentru a avea rezultate”... Ca să vezi ciudăţenie, de la noi se simte altfel: nouă ni se pare că românii trebuie să ştie de două ori mai mult decât maghiarii pentru a avea rezultate – vorbesc, desigur, despre situaţia din judeţele unde comunitatea maghiară este victimizată de dl. Antal.
Nu este un mesaj corect, îmi pare rău s-o spun. E adevărat, „ura” pe care dl. Antal o generalizează la nivelul politicienilor şi al unei părţi a presei centrale se revarsă de cele mai multe ori şi pe stadioane. E adevărat, nicio galerie de pe niciun stadion n-ar avea voie să afişeze mesaje sau să scandeze lozinci tâmpite gen „afară, afară cu ungurii din ţară”. E adevărat, d-le Antal, casa voastră e aici, în România. Dar a noastră, a românilor din Har-Cov, oare unde e? Că noi suntem ba moldoveni, ba dobrogeni, ba regăţeni, nu ne-am născut aici, am fost aduşi de Ceauşescu să stricăm echilibrul etnic al zonei... Asta era şi este ideea, nu-i aşa?! Noi, românii, ar trebui să ne ducem pe la casele noastre, pe-acolo pe unde ne-am născut, pentru că nu aparţinem locului, suntem inadecvaţi, n-avem ce căuta în „Székelyföld”. E un mesaj la fel de plin de „ură” precum cel scandat de bucureşteni cretini pe stadioane. Doar că el vine de la oameni politici maghiari, nu de la tribune. Iar dacă apare în tribune, e clar preluat din discursurile unor oameni politici la fel de tâmpiţi precum cei care le strigă pe stadioane.
Cât despre ideea că echipa de fotbal din Sf. Gheorghe trebuie să se obişnuiască să joace orice meci cu handicap, adică să pornească din start de la 1-0 pentru adversar, asta mi se pare o manipulare odioasă. Păi, dacă-i aşa, cum i-or fi bătut ai noştri pe moldoveni, la Iaşi?! Şi cum i-or fi bătut pe campioni, pe Viitorul, la Braşov?! Nu victimizaţi acolo unde nu e cazul, d-le primar, riscaţi să deveniţi penibil. Greşeli de arbitraj şi nocturne care cad se-ntâmplă peste tot, important e să nu transferaţi voi, autorităţile, proastele obiceiuri din politică în sport. Din păcate, răul se-ntâmplă şi, iată, a ajuns şi la noi. Mai întâi la baschet, acum şi la fotbal. E un rău de care voi, politicienii, inclusiv cei de la UDMR, sunteţi responsabili. Şi pe care nu aveţi curajul să vi-l asumaţi. Aşa că mai lasă-ne cu „ura faţă de comunitatea maghiară” lansată de presă! Nu presa, ci voi, oamenii politici, sunteţi cei care lansaţi mesaje false şi manipulaţi la greu mulţimile. Presa le preia, le dă mai departe şi le foloseşte şi ea în diverse scopuri, unele deloc nobile. De cele mai multe ori, însă, presa lucrează cu „materialul clientului”. Dar asta-i altă poveste.