OPINII 15 ianuarie 2021

EDITORIAL. Cel mai iubit dintre pământeni, varianta pandemică

de Dumitru Manolăchescu | 895 vizualizări

Îmi albesc nopţile o mulţime de întrebări la care nu găsesc răspuns. Îi invidiez pe cei pentru care „voia lui Dumnezeu” ţine loc de bine, rău, viaţă, moarte. Pentru ei hotărăşte Cel de Sus, consiliat de toţi Sfinţii şi reprezentanţii lor în teritoriu. Mie îmi va fi greu să mă orientez în momentul în care bezna lumii de dincolo mă va plesni peste ochi la hotarul din urmă.

Un vechi amic, optimist feroce în lipsă de altceva mai bun, îmi spune ori de câte ori mă vede, mă citeşte sau mă simte trist: „Când te trezeşti dimineaţa şi te priveşti în oglinda din baie e musai să-ţi spui: sunt cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai bun, cel mai curajos, o să am o zi nemaipomenită. Să vezi ce bine o să te simţi...”.

La un moment dat am încercat să-i urmez sfatul. Într-o dimineaţă m-am privit atent în oglindă şi-am văzut o faţă stresată şi resemnată, demnă de anii pe care îi adună. Am trecut peste greaţa matinală, semn de organe interne obosite, şi-am repetat de câteva ori vorbele magice: „sunt cel mai...”. Nu ştiu dac-am fost suficient de convingător, probabil îţi trebuie nişte cursuri de „brain positivity”, creier care gândeşte pozitiv adică, pentru a-ţi lămuri trupul că eşti „cel mai bun, frumos, deştept” când tu te simţi ca dracu’. Şi aici nu vorbesc doar de vârstă, e posibil oricând.

În ziua aia mi s-au întâmplat doar lucruri nasoale: m-am certat cu fiinţa adorată, m-au scos din sărite toţi cei cu care am conversat, am râs ca prostu’ când un vecin mi-a spus că bunica lui are cancer, m-am dus la şefu’ de scară plin de deşteptăciunea pe care mi-o promisese oglinda şi i-am spus că nu face nimic pentru locatari... Normal, omul nu mă mai salută nici în ziua de azi. A fost, cum ar veni, o zi plină de succesuri pe toată linia.

Seara, târziu, m-am uitat din nou în oglindă şi nu mi-a plăcut deloc ce-am văzut, aşa că am spart-o cu un pumn şi m-am tăiat la mână. Alt prilej de ceartă, întrebări fără răspuns şi insomnie.

E limpede că pozitivismul trebuie susţinut cumva, poate chiar completat, de un realism pe alocuri cinic. Cinismul te învaţă să trăieşti, să rezişti în societatea dură a anilor pandemici. Un an în care şoşocii şi şoşoacele declară public că se tem pentru viaţa lor, ameninţată de forţe politice oculte care acţionează medical-terorist, cu miros de trandafiri otrăviţi şi infecţii cu un Covid care nu-i  Covid... N-ar fi primii duşi cu pluta pe care îi vedem mişunând în Parlamentul României, dar acum şoşocii s-au înmulţit peste măsură, au un grup solid, pus pe fapte mari. Păi cum să nu te ia capul când auzi tembelismele astea de la nişte „aleşi”?!

Urât an, şi parcă nici 2021 nu se-arată mai bun... Citesc un studiu despre cum distruge omul planeta şi cum se va încheia înainte de vreme viaţa pe pământ dacă nu se iau măsuri urgente pentru ocrotirea mediului. Mă uit la Trump al Americii, cum se chinuie el să distrugă nu doar mediul, ci şi o naţiune şi-o lume, şi nu-mi vine în minte niciun gând optimist.

Încurcate sunt căile Domnului, aşa este. La fel de încurcate ca drumurile omului prin propria-i minte. De când m-am pozitivat cu Sars-CoV2 nu mai suport cuvântul „pozitiv”. Aşa încât i-am rugat pe cei apropiaţi, care mă îndeamnă dezinteresat să gândesc, să scriu, să vorbesc pozitiv, să accepte că fac alergie la cuvântul ăsta. Cineva drag mie a găsit soluţia: înlocuim „pozitiv” cu „+”. A nu se confunda semnele: „plus”, nu „cruce”.

Am fost de acord. Am nuanţat puţin, cu un civism oarecum cinic, care ajută nervii capului în societatea bolnavă rău în care trăim: PLUS. Altceva, nu?! Se luminează cărări şi drumuri noi, iar oglinda din baie are şanse să rămână întreagă încă o vreme. Cât or lăsa-o virusurile, guvernul aliat, şoşoacele imune şi alte alcătuiri perfide pe care nici nu bănuieşti că le vei întâlni, auzi, vedea în ziua aia în care ai hotărât de unul singur că eşti cel mai iubit dintre pământeni... 

Ce vreau să spun este că avem nevoie de spirit autocritic şi modestie în evaluarea propriilor noastre persoane. Şi asta mai ales atunci când suntem politicieni. Altfel, orgoliul nemăsurat şi narcisismul ne vor cantona în roluri mereu negative din poveşti precum Albă ca Zăpada: „Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?”. 

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.