La ora 16, adică peste vreo trei ceasuri, în PSD se rupe pisica: ori Dragnea, ori Tudose. Nu se mai poate şi cu unu’, şi cu altu’!

Dacă m-ar excita ideea de competiţie în PSD, altfel total inexistentă, mai c-aş paria: câştigă Dragnea. La PSD preşedinţii sunt intangibili, dacă nu-i iau tribunalele „statului paralel” să-i bage la puşcărie, mor în fotoliile de preşedinţi.

Dar nu mă interesează tribulaţiile acestui partid toxic pentru România şi pentru românii care nu pun botul la pomeni electorale. Practic, liderii lui pot face tot ce le trece prin cap câtă vreme PSD-ALDE are majoritate absolută în Parlament şi sunt creditaţi cu 40% din voturile populimii în sondaje. Da, aici ar fi câte ceva de discutat. Să vedem:

Majoritatea absolută în Parlament ţine de UDMR. Care tocmai a înghiţit cu greu o scatoalcă trimisă în plină figură de „Terente” de Brăiliţa, premierul Tudose: steagurile secuieşti n-au ce căuta pe clădirile oficiale din România. Din partea lui Tudose treaba-i clară, problema e cum vor reacţiona liderii UDMR şi, mai ales, preşedintele încolţit al PSD. Dacă nu se opune ideii „antimaghiare” a premierului, pierde sprijinul UDMR în Parlament. Grav, nasol, naşpa rău! Dacă o dă la-ntors, o scaldă şi-o reinterpretează în favoarea UDMR, pierde şi ce electorat românesc mai avea prin Ardeal. Nasol, grav, naşpa rău!

Cât despre UDMR, de la liderii acestui partid mă aştept la orice, dar nu cred că alde Kelemen Hunor şi Viktor Orban vor mai negocia cu PSD după afrontul antidrapel secuiesc exercitat de premierul Tudose (îl aduc în discuţie pe premierul Ungariei pentru că el împarte pâinea şi cuţitele întregii suflări maghiare din Europa şi din lume în acest an electoral). Dacă asta a fost o mişcare gândită, premeditată de Tudose pentru a despărţi PSD de UDMR, înseamnă că brăileanul are ceva în cap. Dacă nu, oricum sunt de reţinut efectele pe termen scurt. Pentru că şi la UDMR, şi la PSD totul se vinde şi se cumpără pe moment, e greu să faci planuri pe termen lung.

Dar tocmai a fost ziua naşterii poetului nostru naţional, transformată în Ziua Culturii Naţionale, aşa că nu pot trece peste ca un peşte. Un prieten mi-a trimis o poezie a altui poet naţional, român şi el, Grigore Vieru. Dar şi o „replică” adusă la zi de un contemporan, Ionel Iacob Bencei. Iată o strofă din poezia „Casa părintească” a lui Grigore Vieru:

„Ascultaţi-mă surori pe mine

Şi voi, fraţii mei, ce vă sfădiţi:

E păcat, nu-i drept şi nu e bine

Să vinzi casa care te-a-ncălzit.

Vom pleca şi noi cândva din viaţă

Şi părinţii sus ne-or întreba

Ce mai face casa lor cea dragă,

Cine are grijă azi de ea”.

Şi, desigur, replica inspirată de cruda realitate, în viziunea lui Ionel Iacob Bencei:

„Asta-i Ţara, domnule Vieru,

Nu putem trăi ca nişte fraţi,

Când în spate ne-au înfipt jungheru

Şi când ne conduc nişte rataţi.

Vom pleca şi noi cândva din viaţă,

Iar străbunii, sus, ne-or întreba:

Ce mai face Ţara noastră dragă,

Cine are grijă azi de ea?

Şi-atunci, noi ce le vom răspunde,

Spunem adevărul sau minţim?

- Ţara noastră e... pe nu ştim unde...

Iar românii merg la ţintirim...

Sau le va răspunde gloata-ntreagă,

De la credincios pân’ la ateu:

-Ştiţi, de România noastră dragă

Are grijă numai Dumnezeu!”.

Ca să fiu sincer, mie de grija lui Dumnezeu mi-e frică. Dacă lăsăm totul în seama Lui, iar noi continuăm să ne batem joc de tot, de toţi şi de toate, tare mi-e că îşi întoarce şi Cel de Sus ochii de la noi şi ne uită chiar în sfântul an al Centenarului!