Europarlamentarul Dacian Cioloş, desemnat de preşedintele Iohannis să scoată din pălărie un guvern care să fie acceptat prin vot de politrucii inadaptaţi din partidele parlamentare, a depus ieri la Parlament programul de guvernare şi lista noului cabinet pe care, teoretic, îl poate conduce după câteva zile, poate săptămâni de audieri, dezbateri, negocieri între parlamentari.

Spun „teoretic” pentru că practic misiunea lui Cioloş este imposibilă, indiferent ce rezonanţă au pentru români numele noilor miniştri propuşi de el. PNL, PSD şi AUR au anunţat că nu vor vota noul Guvern. Pentru că n-au chef, pentru că nu acceptă un guvern monocolor propus de şeful unui partid cu doar 80 de parlamentari.

Pe de o parte, normal. Nu te poate conduce o minoritate electorală. E un afront adus majorităţii, „marilor politicieni” ai marilor partide. Pe de altă parte, însă, Dacian Cioloş a fost singurul politician responsabil, singurul care şi-a asumat rolul de victimă sigură, înfruntând armata de propagandişti a celor două partide. Şi-a asumat un rol major în politica naţională, renunţând la calitatea, mult mai comodă şi mai bine plătită, de europarlamentar. La fel vor proceda Dragoş Pâslaru şi Cristian Ghinea, dacă va fi cazul.

O fi mult, o fi puţin? Nu ştiu, judecaţi singuri. Istoria conflictului dintre PNL-Orban-Cîţu şi USR-Barna-Cioloş se rezumă la o poveste despre orgolii politice în perspectivă electorală, despre antipatii personale şi nepotriviri de caracter. Premierul Cîţu n-a ştiut sau n-a dorit să ştie să conducă un guvern de coaliţie, Barna şi Cioloş nu au acceptat să li se tot împrăştie miniştrii ori de câte ori avea chef conflictualul Cîţu. Nici unii, nici ceilalţi n-au reuşit să treacă peste orgolii şi antipatii şi să urmeze, conform jurământului depus, calea „interesului naţional”.

Putem acuza USR că a distrus coaliţia de dreapta? Putem, pentru că au făcut o nefăcută: au votat la moţiune alături de PSD şi AUR. Ceea ce nici cu gândul nu poţi gândi! Putem acuza PNL că a distrus coaliţia de dreapta? Putem, pentru că nu şi-au respectat partenerii şi nici înţelegerile negociate cu aceştia. Când guvernezi, însă, doar de capul tău uite că se-ntâmplă să dai cu oiştea-n gard. Ca prostul.

L-am auzit pe Florin Cîţu afirmând că această criză politică nu are urmări pe plan financiar, economic, sănătate etc. Că economia creşte, „casele de pariuri” ne apreciază la justa valoare, acţiunile guvernului demis urcă vertiginos... Adică, vedeţi voi, ce facem noi acum e o joacă de copii mari care se scuipă din greşeală direct între ochi, nu-i nicio nenorocire că ţara rămâne neguvernată săptămâni sau luni de zile în plină pandemie. Cum dracu’ poţi spune aşa ceva în gura mare, în faţa ziariştilor, deci a naţiunii întregi?! A părut a fi un exerciţiu de sinceritate sinucigaş, din care rezultă că ţara nici n-ar avea nevoie de un Guvern stabil şi competent, poate fi condusă prin derogări şi delegări direct de la Cotroceni.

Tragic nu este că nişte partide nu se înţeleg, asta e aproape normal. Tragic este că nu avem alternativă la această guvernare de dreapta prăbuşită în ochii electoratului. Un electorat care vreme de 30 de ani a tot fost pălmuit de politicieni nepricepuţi, netalentaţi, nechemaţi şi care nu mai este dispus să întoarcă mereu şi celălalt obraz. Cum va reacţiona el la pumnul în figură trimis de două-trei partide în care şi-a pus atâtea speranţe?! Mi-e şi frică să mă gândesc la uriaşul absenteism la vot din această direcţie la următoarele alegeri.

Dar până atunci mai e ceva timp. Să vedem cu cât patriotism luminat vor judeca parlamentarii această criză politică pe care USR a creat-o şi tot USR se simte obligată s-o rezolve.

Era să uit de „rolul preşedintelui”. Care o fi ăla?! Dacă PNL va vota împotriva guvernului propus de premierul desemnat de preşedintele Iohannis, despre ce rol mai poate fi vorba?!