Sunt oameni şi ei, au şi ei nevoile şi angoasele lor, li se rupe şi lor de cetăţeni aşa cum li se rupe guvernanţilor; adică de ce-ar fi subordonaţii altfel decât miniştrii?! De ce-ar avea poliţiştii bun-simţ şi firească empatie când miniştrii lor (să ne gândim doar la ultimii doi, dar ştim mulţi alţii, inclusiv de la partide din actuala Opoziţie) sunt nesimţitori şi reci precum ultimul gheţar din Alpi?! Înainte de a-i acuza pentru incompetenţă, frigiditate, prostie, incultură, burţi peste măsură, nesimţire şi aroganţă, gândiţi-vă că aşa au fost ei educaţi de profesorii de la o Academie unde titlurile şi doctoratele se iau copiind, plagiind, aducând curcani în sacoşe unor şefi ca pe vremea Coanei Chiriţa; la Iaşi, la Bucureşti, la Craiova, oriunde.

De unde să ia, frate, exemplu săracii poliţişti? Cine să-i înveţe ce-i bine şi ce-i rău?! Să luăm aminte, cum ar zice popa Şapcă citind despre mântuirea sufletului unor oameni care obligatoriu îngenuncheaţi. Să ne amintim, aşadar, cum devine chestia cu nişte băieţi buni de la o poliţie invizibilă într-un oraş măricel cum e Galaţiul.

Sunt obligatoriu doi. Dacă au fete, pun şi-o fată. Dacă nu, doar oameni – scuzaţi, dar aşa e tipicul gândirii tradiţionale româneşti, femeia nu-i om. Patrulează în maşină, că de-aia-s poliţişti, să nu facă varice stând în picioare. Văd pe trotuar o fată speriată, amărâtă, pe picioarele căreia curge sânge. Oamenii de pe stradă încearcă s-o ajute, cel mai simplu e să apelezi la poliţiştii care, ce noroc, sunt chiar acolo, cu maşină cu tot. „Fata asta are nevoie de ajutor, zice c-a fost violată, duceţi-o la Salvare sau chemaţi nişte medici, faceţi ceva!”. „Nu-i treaba noastră, noi avem altă misiune”.

Oameni buni poliţiştii nepereche din Galaţi... Cum să te dai jos din maşină? Dacă-ţi rupi vreun picior călcând strâmb? Dacă te-atacă #reziştii cu vreo lozincă-n vârf de băţ? Cel mai simplu e să spui că n-ai tu treabă, ai o altă misie, viaţa unei fete de 14 ani, bătute şi violate, n-are importanţă. Şi asta se-ntâmplă la câteva zile după ce nişte alţi poliţişti curajoşi, inteligenţi şi empatici s-au oprit în faţa porţilor unei case din Caracal în care un criminal tocmai viola şi omora o fată de 15 ani...

Să nu mori? Să nu te-ntrebi „până când”? Riscul e major: pierderea încrederii într-o instituţie precum Poliţia lasă urme adânci, de nerecuperat. S-a întâmplat cu Parlamentul, cu clasa politică, cu Jandarmeria, uite că vine la rând Poliţia. Ce dracu’ fac autorităţile statului? Nu-şi dau seama, oare, că şi oamenii politici, oricâtă putere au pe moment, pot fi oricând victime ale agresiunilor şi abuzurilor unor infractori? Cum să fii atât de prost încât să transformi Poliţia într-un „câine” fără dinţi, care latră şi muşcă doar când se agită protestatari prin faţa sediilor PSD, înjurând Puterea? Cum să nu-ţi dai seama că-ţi tai singur craca de sub picioare într-un stat care devine raiul infractorilor?

Cei doi tineri poliţişti din Galaţi n-au coborât din maşină. Au ignorat că sunt plătiţi din banii noştri tocmai pentru a sluji statul – iar statul suntem noi, cetăţenii, abuzaţi sau nu. Ministrul lor, şcolit de cadre de nădejde din PSD, s-a oţărât şi-a promis că „se vor lua măsuri”. Până atunci respectivii vor patrula pe jos. Abia aştept să aud că nişte gălăţeni bine informaţi şi cu memorie vizuală i-au scuipat în faţă pe când patrulau pe nişte străzi lăturalnice. Pentru că asta merită. Şi nu doar ei, ci şi „profesorii” lor. Care-i învaţă lucruri esenţiale într-un stat de drept: cum să nu deranjezi noaptea un criminal, cum să anchetezi o bătrână care face evaziune fiscală când vinde trei legături de pătrunjel pe trotuar, cum să-i amendezi pe-ăia care nu trec strada pe zebră, cum să-i amendezi pe internauţii care-i iau la mişto pe poliţişti şi jandarmi pe reţelele sociale şi tot aşa, cazuri de-astea grele de care se ocupă zi şi noapte vigilenţii noştri.  

Din toată istoria asta tristă şi repetitivă rămâne-un gând cenuşiu precum cenuşa Alexandrei: o ţară în care nişte politicieni iresponsabili s-au străduit să pilească dinţii unor instituţii de forţă precum Poliţia, SRI, DIICOT, o ţară în care Justiţia e la cheremul unor politicieni precum Dăncilă, Dragnea, Nicolicea, Iordache, o asemenea ţară nu are niciun viitor; oamenii acestei ţări, cei care n-au reuşit să ia cu împrumut o existenţă demnă în altă patrie, trăiesc într-un prezent obsedant şi riscant, amanetându-şi bunul cel mai de preţ: viaţa. Vor rezista cât vor putea, îşi vor plăti datoriile, apoi vor pleca şi ei...