Covidul pierde teren, devine o durere de dinţi banală: te doare, te frământă, dar îţi faci curaj şi te duci la stomatolog, e singura soluţie. 

Post-pandemia începe să judece pandemia: ce-am avut, ce-am pierdut, ce vom mai avea, ce vom mai pierde?! Întrebări fireşti, nu trebuie să fii politician ca să le pui. Nu prea ştim nici cu morţii de Covid cum stăm, nu ies la socoteală vreo 7000 de „neraportaţi” din motive birocratice sau de altă natură. Ne vom lămuri şi cu victimele, cu viii, însă, e mult mai mult de lucru...

Impresia mea este că minţile noastre nu vor mai fi la fel ca înainte de pandemie. Poate şi trupurile vor păstra urme. Unora – vorbesc acum despre cei care au trecut prin boală – le cade părul, altora le-a scăzut dramatic pofta de viaţă, cei mai mulţi resimt o teamă şi nesiguranţă permanente. Vor înflori afaceri cu psihologi şi psihiatri. Nu se crede nimeni nemuritor, nici cel cu mască, nici cel fără, dar e nefiresc să nu vezi că problema nu e moartea, ci frica de boală, de a fi o povară, de a te chinui săptămâni şi luni nesfârşite pe paturi de spital sau îngrijit la domiciliu cu eforturi uriaşe.

Orice om normal încearcă să evite acest scenariu sumbru, deci se vaccinează. Dacă te orientezi după opiniile specialiştilor, şi e bine s-o faci, înţelegi că vaccinul nu înseamnă protecţie 100% împotriva Covid 19, dar te ajută enorm să treci cu bine peste infecţie, chiar dacă se-ntâmplă să ai ghinion şi să iei virusul. Poţi face Covid şi după o sesiune completă de vaccin, oricare ar fi el, dar boala nu mai e severă, în uriaşa majoritate a cazurilor o duci pe picioare, ca pe o răceală obişnuită.

Scenariul sumbru, aşadar, nu este evoluţia Covid 19, cu toate tulpinile lui, pe care laboratoarele de cercetări din lume se pregătesc să le vină de hac cu medicamente şi vaccinuri adecvate. Scenariul sumbru pare să fie involuţia economică. Pe care unii o văd mai rea decât aia cu coasa... Suntem pregătiţi să facem faţă valului previzibil de prosteste, de mişcări de stradă, de „revoluţii” dictate de pierderea locurilor de muncă, a veniturilor, a minimei şi maximei siguranţe financiare?

E posibil să fii atât de optimist încât să crezi că lumea a învăţat ceva din această experienţă pandemică? E posibil să fi învăţat că e esenţial să fim mai solidari, mai empatici, mai atenţi unii cu alţii? Au înţeles bogaţii lumii şi guvernele care-i sprijină că nu-ţi poţi construi imperii financiare pe sărăcia majorităţii? Că suntem legaţi prin fire nevăzute unii de alţii mult mai mult decât ne-am dori?

Pare un discurs socialist, dar nu e. Pur şi simplu nu înţeleg cum poate fi palatul lui Becali, să zicem, vecin în Pipera cu un cartier mizerabil de oameni săraci, cerşind pe la porţi. Ce satisfacţii poţi avea, ce linişte poţi aduna în spatele zidurilor şi porţilor înalte? Te poţi bucura de Bentley-ul tău când la uşi te aşteaptă mâinile întinse ale muritorilor de foame?

Premierul Florin Cîţu este optimist, el crede că economia românească va creşte ca feţii-frumoşi, din lacrimile mamelor şi taţilor obligaţi să renunţe la slujbe. Nu-l cred decât pe jumătate. Nu cred că vom repeta „anii nebuni” de după pandemia din 1918, care au fost un dezmăţ total. Dar tot pe jumătate îi cred şi pe analiştii care văd totul în negru doar pentru că dă bine să fii sceptic. Sigur, nimic nu mai poate fi cum a fost după dramatica experienţă Covid 19, care a omorât aproape 4 milioane de oameni. Dar asta nu ne va omorî, ci ne va întări, ne va oferi perspective noi, drumuri pe care n-am mai mers.

Am învăţat multe, ştim mult mai multe decât înainte de Pandemie. Am învăţat să nu mai credem toate prostiile, vaccinul nu ne bagă cipuri în creier şi nu ne umple de râie ori copite de drac. Românii se vaccinează cam 100.000 pe zi, ceea ce înseamnă că au înţeles un adevăr simplu: leacul contra unei boli perfide nu ţi-l dă preotul, ci medicul. La preot te duci pentru liniştea sufletului, la medic te duci pentru sănătatea trupului şi a minţii.

Şi cred că am mai învăţat ceva: nu vom fi mai deştepţi şi mai sănătoşi decât în măsura în care ne vom informa din surse credibile, de la specialişti, nu de la politicieni sau vraci de ocazie care îţi spun doar ce vrei tu să auzi.