Zbaterile dureroase din interiorul PNL şi al coaliţiei de guvernare nu bucură publicul care înţelege că, din păcate, în acest moment nu există alternativă la guvernarea PNL-USR-UDMR – trebuie să fii complet rupt de realitate ca să-ţi doreşti un cuplu PSD-AUR la Palatul Victoria. De refacerea USL nu poate fi vorba, ar însemna sinuciderea politică definitivă şi irevocabilă a liberalilor.

Nu ne bucură, dar nici o tragedie n-ar trebui să fie, aşadar,  schimbarea unui guvern. S-au schimbat atâtea guverne, atâţia premieri şi-atâţia miniştri în aceşti ani că nu le mai încap portretele pe holurile ministerelor. La urma-urmei, Florin Cîţu ar putea fi înlocuit foarte uşor, Dacian Cioloş şi USR s-au oferit să o facă. Doar că aici începe povestea aia cu „nu mă daţi voi pe mine afară!”, bazată întotdeauna pe un ocean de orgoliu; deci mi-e greu să cred că orgoliul liberal va accepta acest „afront”. Tot ce mai pot spera de la ei este să înţeleagă, sau să-i oblige cineva să înţeleagă, că Florin Cîţu este iremediabil compromis, să-şi dea seama că au pariat pe calul greşit, ca să nu zic „mârţoagă”, mizând prea mult pe parteneriatul victorios cu preşedintele Iohannis. Aşa încât... taci şi înghite dacă n-ai viziune politică şi n-ai învăţat nimic din lecţia dureroasă care a trimis în irelevanţă un alt mare partid istoric. Să te duci azi la Cotroceni cu Cîţu propunere de premier este nu doar prostie, ci şi nesimţire faţă de vii, faţă de morţi, faţă de milioanele de români care aşteaptă altceva şi pe altcineva la Palatul Victoria.

Schimbarea guvernelor nu este o tragedie. Dimpotrivă, ar trebui să însemne „ceva mai bine pentru dvs” fie şi pe termen scurt. Criza Covid 19 –  prost gestionată de un premier şi un guvern predominant liberal cu gândul şi fapta către câştigarea alegerilor interne, nu spre adoptarea unor măsuri sanitare restrictive care să potolească virusul – a fost bomboana aşezată de soarta vitregă pe coliva unui premier depăşit de situaţie, care, culmea, a devenit totuşi preşedintele PNL.

Dar frecventa schimbare a guvernelor devine o fatalitate într-o ţară distrusă economic, politic, financiar, sanitar şi, aş zice, psihic de 30 de ani de incompetenţă şi orgoliu politic deşănţat. Suntem vulnerabili în toate domeniile, trăim într-o ţară care tânjeşte după „omul providenţial”, după un conducător care să ştie ce face şi să facă ce ştie, pe care să-l asculte orbeşte naţiunea toată. Inclusiv antivacciniştii care nu se lasă atinşi de ace în numele dreptului oferit de o democraţie bolnavă: acela de a muri, dar şi de a infecta cu virusuri o ţară întreagă.

Pogorând pe meleaguri secuieşti, aflăm că în cartierul Orko se vor construi, până în 2023, 50 de locuinţe sociale pentru oamenii defavorizaţi care trăiesc în condiţii sub-urbane la marginea dinspre pădure a municipiului. Finanţat prin fonduri europene, proiectul costă aproape 18 milioane de lei, din care 14 milioane sunt fonduri nerambursabile. Iată că Primăria Sf. Gheorghe şi Asociaţia GAL (Grupul de Acţiune Locală), care se ocupă de creşterea calităţii vieţii în cartierele dezavantajate, reuşesc să mişte lucruri în folosul comunităţii chiar în condiţii de criză politică şi sanitară.

Rămâne de văzut cum vor reuşi să şi termine construcţia acestor case în doar 2 ani de zile, în condiţiile în care judeţul nostru suferă de o acută lipsă de muncitori constructori. Sătui de lipsa de perspectivă, de frecventele schimbări politice cu efecte economice dezastruoase, constructorii răspund cântecelor de sirenă venite dinspre ţări europene civilizate, unde vaccinarea este obligatorie – dar ce mai contează un vaccin antiCovid la o leafă de 2-3 mii de euro pe lună?!

La noi nu cântă sirenele cu lefuri mari. La noi se aude tot mai tare tăcerea lebedei gri, culoarea eşecului. O tăcere spartă din când în când de rostiri ademenitoare: plafonăm preţurile la curent şi gaze, deschidem şcolile fizic, creştem salariul minim cu 150 de lei în mână... Dar cântecul ăsta se-aude de prea mulţi ani, are toate culorile politice posibile şi nu mai impresionează pe nimeni. Cântăreţii sunt răguşiţi, vocile sunt sparte. Covidul 19 şi lipsa de încredere în politicieni domină un popor debusolat, descurajat, de prea multe ori amânat sau înşelat la împărţitul norocului.

Şi totuşi, aşa rău şi târziu cum e pentru mulţi dintre noi, se-ntâmplă şi lucruri bune prin comunităţile noastre. Despre unul dintre ele tocmai v-am spus, vom mai căuta şi altele, pentru că nu ne pierdem atât de uşor speranţa. Depinde de noi, pentru că acum avem vaccinul salvator, să trecem cu bine peste criza Covid. Şi tot de noi depinde să depăşim şi criza politică –  pentru că România nu stă în Florin Cîţu şi primarii pe care-i cumpără el.