„No wash!” a devenit o modă în lumea largă nu doar printre cei mai săraci, obligaţi de preţul apei să nu se mai spele, să nu-şi mai spele hainele. De ce ar face asta o persoană solvabilă şi cât de cât normală la cap? Nu ştiu. Cum să stai cu chiloţii murdari pe tine, cu cămăşile negre la guler, cum şi de ce să puţi ca un sconcs? Iarăşi nu ştiu. E o modă care nu a apărut din cauza încălzirii globale şi a lipsei apei în unele regiuni destul de întinse ale globului, chiar dacă se revendică de acolo. E o modă şi cu asta basta, nu ştie nimeni de ce apare şi până când va ţine.

În orăşelul nostru, curăţel altfel, moda să nu mai foloseşti apa, deci şi să nu te mai speli, are conotaţii sociale evidente. 13 asociaţii de locatari au fost întrerupte de la furnizarea apei potabile de către operatorul Gospodărie Comunală pentru că respectivele entităţi acumulaseră datorii uriaşe către furnizorul de servicii. În acest fel, cei care îşi plătesc corect cheltuielile de întreţinere sunt părtaşi involuntari şi revoltaţi la moda „să nu te speli” lansată de rău-platnici.

Am noroc, blocul în care locuiesc nu se află printre marii datornici. Dar m-am întrebat ce-aş face dacă nişte vecini ori foarte săraci, ori foarte duşi cu pluta, ori nesimţiţi de-a binelea nu şi-ar plăti consumul de apă şi astfel scara/blocul ar acumula, încet-încet, datorii care la un moment dat ar fi taxate de către Gospodărie Comunală prin oprirea furnizării de apă potabilă.

Credeţi cumva că am reuşit să răspund întrebării?! Nici vorbă. M-am gândit că, într-o primă fază, l-aş inoportuna pe preşedintele de scară cu nişte îndemnuri amicale: „Du-te, Pişta-bacs şi vorbeşte cu datornicii, ameninţă-i, fă-le ceva să-şi plătească datoriile!”. 

Aproape sigur, însă, îndemnurile „şefului” n-ar avea efect, aşa încât mi-am zis că dacă ne-am aduna toţi locatarii scării sau blocului şi i-am apostrofa pe neplatnici poate am reuşi să rezolvăm situaţia. E drept, însă, că nu întotdeauna unirea face puterea, aşa că sunt puţine şanse ca şedinţa de convingere să aibă alte urmări decât, eventual, vreo flegmă bine ţintită sau un ochi învineţit din cauza „tensiunii”...

Să suporte ceilalţi locatari datoriile rău-platnicilor nici nu se pune problema, îi înveţi prost şi te mai trezeşti şi înjurat, c-aşa-i cu recunoştinţa la noi... 

Acţiunea în justiţie ar fi o rezolvare cu final fericit pentru bunii plătitori, doar că pentru asta ai nevoie de un preşedinte de asociaţie activ, informat, cu oarece relaţii şi cunoştinţe în domeniul juridic. Ceea ce, de multe ori, nu e deloc cazul.

Şi-atunci? Intrăm de nevoie în clubul „No wash”, sau facem ceva pentru repararea situaţiei lăsându-i pe datornici singuri, de capul lor, să-şi trăiască propria neputinţă sau rea-voinţă?

De bună seamă, a doua variantă câştigă. Iar soluţia ne-a comunicat-o chiar onorata Primărie Sf. Gheorghe: scoateţi contoarele de apă din apartamente pe casa scărilor, pentru a putea fi citite de şefii de asociaţii şi pentru ca debranşarea datornicilor să se facă rapid şi uşor de către furnizorul serviciului. Pentru că în casa omului nu poţi intra cu forţa, ca să-i opreşti apa ai nevoie de acordul judecătorilor, ceea ce e mai mult decât complicat.

Dar mutarea contoarelor de apă cade în sarcina locatarilor asociaţiei, creează deranj şi cere un efort financiar probabil deloc neglijabil din partea locatarilor „care au”, că ceilalţi cu siguranţă nu se vor implica. Şi-aşa ajungem la ce ne doare, de fapt: lipsa de comunicare, de unitate, de înţelegere şi chiar de contact vizual între vecinii de scară sau de bloc. Scara/blocul sunt o mare familie ai cărei membri nu se cunosc, practic, între ei, care nu îşi vorbesc şi nu se ascultă. Se-ntâmplă să fii mort şi îngropat de o lună şi vecinul să-ţi bată la uşă ca să te-anunţe că s-a ars becul pe etaj şi-ar fi rândul tău... 

Pe vremuri, râdeam de şedinţele de bloc, era prin anii ’80, eram tineri şi n-aveam treabă cu obiceiurile astea desuete. Dar participam la unele dintre ele, cu tot plictisul şi inutilitatea care le însoţeau. Acum, obiceiul s-a pierdut, abia dacă îi cunoşti pe toţi cei cu care împarţi viaţa la bloc, iar de şedinţe de scară sau de bloc nici nu poate fi vorba.

Poate şi primăria ar putea ajuta în această direcţie, preşedinţii de asociaţii ar putea fi instruiţi asupra drumului de urmat. De ce nu, autorităţile locale ar putea chiar sprijini financiar măcar o parte din acest proiect, aici fiind vorba, la urma-urmei, de posibila insolvenţă a Gospodăriei Comunale, care ar atrage după sine torpilarea întregului sistem de furnizare a apei potabile în municipiu. Iar acest lucru ar însemna o gravă problemă de sănătate publică, pe care aceleaşi autorităţi locale ar fi chemate s-o rezolve.