Au ajuns canceroşii să iasă în stradă disperaţi de nesimţirea Ministerului Sănătăţii, care nu găseşte suficiente resurse financiare pentru a scoate pe piaţă tot ce presupune aplicarea Programului naţional de combatere a cancerului pe care l-a lansat cu mare pompă cu doi ani în urmă preşedintele României. Altfel spus, avem un Program măreţ, sublim, dar el nu poate fi implementat în întregime pentru că ministrul Rafila nu găseşte bani să plătească nici măcar restanţele pe care le are la farmaciile asaltate de beneficiarii de reţete compensate şi gratuite pentru diverse forme de cancer.

Stăm, aşadar, prost cu cancerul, de fapt suntem o naţiune bolnavă în tot mai multe segmente ale „corpului” ei, de la creier până la inimă, plămâni, picioare, de suflet nu mai vorbesc, toată lumea îl caută, dar nu ştie nimeni pe unde se ascunde.

Prost stăm şi cu educaţia, cu şcoala, cu formarea viitorimii. Guvernul nu găseşte bani pentru plata salariilor cadrelor didactice, e nelinişte mare printre învăţători şi profesori, s-a ajuns la fundul sacului mult înainte de încheierea anului şi toţi aşteaptă o rectificare de buget salvatoare.

Dar cel mai rău stăm cu săracii magistraţi. Oamenii ăştia, nişte amărâţi de bugetari cu venituri minore, de doar 10-12 mii de euro pe lună (pensia şi leafa unui judecător la CCR, de pildă), revendică plata unor salarii restante în sumă de vreo 3 miliarde de euro. Munca lor, dreptul lor, ca la fotbal: ei centrează, tot ei dau cu capul. Ei şi-au mărit lefurile, ei au câştigat procesele, ei vor primi restanţele cuvenite. Păi nu?! Una singură e Puterea judecătorească în România cuplului politic Ciolacu-Ciucă!

Să recapitulăm: mor cu zile canceroşii, nu găsim medicamente în farmacii pentru diverse boli grave de pe lista compensate-gratuite, actul educaţional e în totală derivă pentru că profesorii stau cu ochii pe portofelele goale şi nu le vine să intre la clasă, ditamai premierul se duce să cumpere de mâncare la familie pentru o săptămână, să nu mai umble doamna prin magazine cu reduceri, şi n-are decât 100 de lei, cu care nu poate trăi decât două zile... Nu-i bine, este? Dacă nici premierul Ciolacu nu are cu ce-şi hrăni familia, am dat-o dracu’!

Dar, cum vă spuneam, bomboana pe coliva bugetului o pun magistraţii, această adevărată coloană vertebrală a fiinţei noastre naţionale, care cer să le fie plătite măririle de lefuri de 25% hotărâte tot de ei prin 2018. Retroactiv, adică. La un calcul sumar, vreo 16 miliarde de lei, circa 3 miliarde de euro. Recunoştinţa societăţii pentru stresul uriaş pe care unii dintre ei îl au când îi eliberează sau îi pierd prin amânări şi prescripţia faptelor pe mafioţi, violatori, hoţi de bani publici.

Ce vreau să spun este că preşedintele Iohannis tocmai a promulgat legea pensiilor speciale, care i-a sărăcit rău de tot pe magistraţi, mai ales pe judecătorii CCR, care pierd câteva sute de euro prin desfiinţarea unor sporuri, rămânând cu nişte sume penibile: 7.000 de euro pensie, 5.000 de euro salariu ...

Dar nu-i bai, se descurcă Ciolacu, amicii de la CCR au declarat constituţională legea măririi taxelor şi impozitelor, din care Guvernul abia stoarce vreo două miliarde de euro. Prea puţin ca să plătească restanţele câştigate de magistraţi, dar orişicât, măcar ştim şi noi unde se duc banii contribuabililor: nu pe sănătate, nu pe drumuri, nu pe educaţie, ci pe lefurile, pensiile şi beneficiile celor care fac şi desfac legile în România, sprijiniţi de o Putere parlamentară care împarte dreptatea după o veche zicală: o mână spală pe alta şi amândouă obrazul.

Doar că obrazul despre care vorbim este atât de mizerabil încât nu mai poate fi curăţat nici măcar cu miliardele care ar fi salvat nişte vieţi, ori ar fi reparat nişte drumuri, ori ar fi scos din sărăcie vreun copil deştept condamnat să stea acasă pentru că n-are bocanci să meargă iarna la şcoală.