Toţi politicienii se străduiesc să ne înşele. Să ne blătuiască. Să ne mintă. Unii reuşesc, alţii nu. Asta-i singura deosebire. Altfel, toţi sunt nişte lupi în piei de oaie. Iar noi, cei care-i votăm, suntem mai mult sau mai puţin naivi. Adică, într-un fel sau altul, blătuiţi, minţiţi, înşelaţi.

Poate nu chiar toţi?! Poate. Poate că prin vreo târtiţă infectă de partid mai adastă nişte politicieni curaţi, sinceri, oneşti? Poate. Dar ei sunt invizibili, pe ei nu-i bagă nimeni în seamă. Vorbele, că de fapte nu discutăm, vorbele lor nu ajung până la noi. Se pierd în vacarmul propagandistic întreţinut cu multă cheltuială de partide. Milioane şi milioane de euro de la bugetul statului, adică din banii noştri, pentru „sănătatea” partizană a Mediei naţionale. O tarabă la care se vinde şi se cumpără influenţă, tăcere, propagandă. Falsuri, blaturi, minciuni.

Iar noi înghiţim toate astea, uneori cu noduri, mereu cu speranţa că „nu pot fi nici ăştia atât de ticăloşi”. Trăim anesteziaţi cu siropul încrederii oarbe în bunele intenţii, ne minţim mereu că „trebuie să fie şi ceva bun în politica românească”. După ce votăm, ne trezim cu blaturi comandate de la Cotroceni, cu USR alungat de la guvernare pentru a face loc „răului necesar” PeeSeeDee...

Ultimul, dar cu siguranţă nu cel din urmă blat se petrece chiar acum, sub ochii noştri. Este blatul AUR cu electoratul pus pe război cu „restul lumii”. Un electorat minţit copios de liderii unui partid care, dacă va trece de 20% la viitoarele alegeri, devine un pericol public pentru România în întregul ei. Un electorat care va vota cu furie şi disperare „ultima soluţie”...

Cum să lupţi cu blatiştii din politică, cum să vezi, să descoperi, să înţelegi blatul? Cu blaturile AUR ne-am obişnuit, ei sunt cel mai puţin credibili din orice parte îi priveşti. Cei care nu sunt fanii acestui partid, dar sunt profund dezamăgiţi de blaturile neperformante ale celorlalte partide, cred că AUR ar trebui votat pentru ca după viitoarele alegeri partidul ăsta să ajungă la guvernare, să ne lămurim definitiv că nu AUR este soluţia. 

Acesta e un joc periculos, o sofisticăreală ieftină, cei care gândesc aşa nu înţeleg urmările catastrofale ale unui asemenea scenariu. „Cu AUR la Putere vom ajunge, în sfârşit, pe fundul gropii, iar de acolo nu putem decât să urcăm”... Oare?! Şi ce s-ar întâmpla între timp, atingând noi „fundul gropii”? Ce s-ar alege de democraţia, de libertatea, de drumul nostru european? Praful, fiţi siguri de asta. Ne-am trezi afară din NATO şi din UE cât ai zice „Simion”. Sau „Şoşoacă”. Sau „Târziu”. 

Asistăm la diverse blaturi fără să ştim că sunt blaturi. Dar n-aş paria niciun leu pe „blatul AUR-PSD-PNL” bănuit de o parte a presei. Nu cred că vreun lider politic de la Putere îşi imaginează că poate ajunge la o înţelegere onestă cu cei care conduc partidul AUR. 

Scenariştii din Media bănuiesc că pesediştii şi peneliştii pun la cale, anul viitor, repetarea scenariului care a funcţionat la alegerile prezidenţiale din 2000, când Iliescu a câştigat competiţia cu Vadim Tudor pentru că electoratul a preferat stabilitatea „tătucului”, dezavuând extremismul de tip legionar al „tribunului”. Teoretic, este posibil. Practic, însă, ar însemna ca Marcel Ciolacu şi PSD să-şi sape singuri groapa, aducându-i pe urmaşii legionarilor, înregimentaţi acum sub flamuri pro-ruse, la conducerea României. Iar asta pare imposibil de acceptat chiar când e vorba de Ciolacu şi PSD.

Altfel, desigur, suntem o naţie majoritar analfabetă şi la fel de majoritar supusă blatului, minciunii, fricii. Şmecheri cu sau fără diplomă, nu mai contează. Lucrăm subteran, nu declarăm veniturile Fiscului, luptând astfel cu „statul hoţ”, cel care fură de la privat şi dă bugetarului. 

Un cerc vicios din care vom ieşi, dacă vom ieşi cândva, extrem de obosiţi şi săraci. Dar atunci când vom ieşi vom înţelege, probabil, că şmecheria nu asigură bogăţia şi stabilitatea unei naţii; că minciuna şi blatul nu sunt scări pe care te poţi căţăra la nesfârşit spre „cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie” – cum zicea un cizmar analfabet, dar şmecher, aşezat de ruşi la cârma statului român vreme de un sfert de secol.