OPINII 21 aprilie 2022

EDITORIAL. Blasfemie de Paşti: „Înaltul” Teodosie

de Dumitru Manolăchescu | 1387 vizualizări
Sursa foto - Facebook @arhiepiscopiatomisului.ro
Sursa foto - Facebook @arhiepiscopiatomisului.ro

Nu se cade să înjuri o Înaltă faţă bisericească taman în Săptămâna Patimilor. Sau, cine ştie, poate chiar aşa ar trebui să faci ca să atragi atenţia Celui de Sus asupra unor nevrednici ai lui slujbaşi în haine preoţeşti.

Arhiepiscopul Tomisului nu se dezice de ce a spus în legătură cu „omul negru” de la Kremlin. Prin februarie mai avea o scuză, Putin şi Medvedev nu începuseră încă măcelul în Ucraina. Dar şi-atunci ţi se făcea greaţă citindu-i sau auzindu-i vorbele: „Nu e negru cum îl prezintă toată lumea. E cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim, iar noi îi judecăm ca pe nişte infractori”.

Cum să traduci vorbele astea? Ajunge să fii ctitor, să faci biserici în ţara Sfântă ca să te ierte Cel de Sus că, în compensaţie, omori oameni cu miile, distrugi biserici creştine, ortodoxe chiar, ordoni politici ale violului în teritoriile ocupate, urmăreşti desfiinţarea unei naţiuni doar pentru că ea, naţiunea, nu vrea să fie rusă?!

După părerea „Înaltului”, ctitoriile îţi dau dreptul să faci orice te taie capul. Dar în Săptămâna Patimilor, individul ajuns întâmplător faţă bisericească nuanţează grosier, demonstrând că este irecuperabil: „Ce a adus, a rămas. A luat ctitoriile cu el, le-a mitraliat? Nu a făcut nimic cu ele. Nu trebuie să am eu o părere. Nu sunt judecător, judecător e Dumnezeu”. Aici la urmă le-a nimerit, dar târziu şi inutil, răul fusese făcut. 

Contează, aşadar, ctitoriile, nu oamenii, nu muritorii de rând. N-are treabă Teodosie cu muritorii ucişi, mitraliaţi, bombardaţi de Putin. El, Înaltul Teodosie, e imun la durere, la suferinţa aproapelui; el este un victorios, un preferat al sorţii, are locul rezervat în viaţa de aici, ca şi în cea de dincolo.  A ctitorit şi el nişte vii cu vinuri, nişte biserici printre blocuri, a împărţit diligenţe şi iertări după cât s-a dat, cât s-a ctitorit, cât s-a contribuit la Biserică şi la Înalţii ei slujitori, fie-le numele binecuvântat! Ca pe vremea lui Martin Luther, că de-aia a apărut protestantismul! 

Aş fi vrut să nu scriu rândurile astea. Chiar aş fi vrut. Dar m-a pus Aghiuţă să citesc tâmpeniile dăunătoare intelectului simţitor spuse de Teodosie în preajma sărbătorilor Pascale. Când ar fi trebuit să tacă şi să se roage pentru sufletul lui, dacă pentru al altora nu e în stare.

Să ne calmăm, să nu punem la suflet nesimţirea bisericească de neînţeles, dureroasă, ofensivă, jenantă chiar şi pentru „fraţii” întru credinţă. Să înghiţim cu noduri, că altceva nu avem de făcut, şi să încercăm să prăznuim sănătoşi şi luminaţi la minte Învierea Domnului. O sărbătoare a familiei, a sufletului curat, a compasiunii, a grijii faţă de viaţa şi moartea ta şi a aproapelui tău.    

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.