România este pe ultimul loc la „consumul” de carte şi pe locul 6 la consumul de bere în Europa. Unii consideră chestia asta un „paradox românesc”. Aiureli, nu e niciun paradox, e o realitate cu care trăim de sute, nu de zeci de ani. Am avut noi, românii, vreodată în istorie faima de mari intelectuali, de mari consumatori de carte? Evident, nu. Am avut câţiva mari intelectuali într-un ocean de analfabeţi şi cam atât. Obicei păstrat de la origini şi până în prezent.

Reclamele îndrăgostite de stirpea noastră nobilă ne asigură că Burebista a distrus viile, dar a înlocuit vinul cu berea. Cât să crezi şi în reclamele astea?! Şi, la o adică, nu se poate şi cu vin, şi cu bere?! Cum ar veni, şi cu paracetamol, şi cu aspirină? Sigur că se poate, de-aia avem o mulţime de farmacii pe metru pătrat în oraşul nostru. 

Cu berea e treabă sigură, nu cedăm locul 6, ba cred că ne străduim să urcăm în clasament, să jucăm în „play-off”, să nu-i lăsăm singuri pe băieţii de la Sepsi. Nu s-a făcut încă un clasament pentru vin şi pălincă, dar sigur avem şi-acolo un loc fruntaş. Altfel cum să cânte sărmanul taraf de lăutari cu vioară, acordeon, ţambal la „slanafest” de la restaurantul Park la minus 15 grade C?! 

Am privit cu compasiune degetele lăutarului îngheţând pe corzile viorii şi am decis că nu poţi rezista la gradele alea fără o pălincă de soc şi-o slănină prăjită pe grătarul care sfârâie cu fum de Colinde, nu de Ziua Îndrăgostiţilor. Dar astea mi le-am permis eu, nu ei, ei cântau îngheţaţi pe o scenă mirosind a pomana porcului.

Dar cu cartea... Acolo e complicat. Îmi pun întrebări la care n-am găsit răspuns: ce fac bătrânii cu bibliotecile lor pline de cărţi pe care nu le mai vrea, nu le mai caută, nu le mai înţelege nimeni?! Eu am dat cărţi la bibliotecile unor şcoli rurale. Am zis că s-ar putea să-i mai păcălească învăţătorii şi profesorii pe copii cu alde Eminescu, Topîrceanu, Arghezi, Creangă, Eliade... 

Dar tot nu m-am lămurit: ce, cât, cine şi, mai ales, de ce mai citeşte? Nepoţelele mele, şi cred că nu doar ale mele, găsesc pe Internet tot ce au nevoie, aşa încât bibliotecile personale rămân simple piese de mobilier; desuete şi inutile. Dar mi-e greu să cred că cineva care n-a scos o carte dintr-un raft e pasionat să citească de pe computer sau telefon cărţile de care mintea şi inima lui au atâta nevoie. 

Berea şi cartea nu sunt opozabile, nu se exclud reciproc. Aş zice chiar dimpotrivă, merg bine împreună în multe cazuri. Iar dacă o dăm pe textul „suntem prea săraci ca să bem bere şi să cumpărăm cărţi”, nu se potriveşte. Adică ne permitem să bem o bere, clasându-ne pe locul 6 în Europa la consumul de bere, dar suntem prea săraci să cumpărăm o carte, clasându-ne astfel pe ultimul loc în Europa la consumul de carte?!

Aşa încât, ca să nu fac reclamă doar restaurantului Park şi farmaciilor la care facem coadă, am să vă spun că pe str. Şcolii, imediat după Liceul Miko, funcţionează o librărie curată, intimă, suficient de încăpătoare ca să cuprindă cărţi în limbile maghiară şi română, dar şi câteva mese la care poţi bea o cafea sau un suc. Nu bere, nu alcool, dar asta nu supără pe nimeni. Este una din puţinele librării frecventabile, dacă nu cumva singura, din oraşul-lumină Sf. Gheorghe. 

De ce scriu eu astăzi despre cărţi? Pentru că pe 15 februarie a fost Ziua Lecturii – aş paria că n-aţi ştiut că avem şi o asemenea Zi, după cum nici eu n-am ştiut, dovadă că reacţionez puţintel post-festum. Şi pentru că în această Zi Asociaţia Editorilor din România a lansat „Pactul pentru cultură” – o denumire pompoasă, care înseamnă, de fapt, un prim pas al editorilor de carte împotriva analfabetismului funcţional. Un analfabetism care împovărează deopotrivă existenţa cenuşie a omului care trăieşte din ajutorul social de 1300 de lei, dar şi pe cea euforică a parlamentarului căruia tocmai i s-a mărit simbria lunară la aproape 10.000 de euro.