OPINII 11 iunie 2019

EDITORIAL. Basarabia şi Valea Uzului. De ce?

de Dumitru Manolăchescu | 557 vizualizări

De ce Basarabia? Pentru că fraţii noştri de peste Prut sunt într-un soi de război de gherilă civil. Au doi preşedinţi, doi premieri, o Curte Constituţională subordonată unei tabere (ca şi la noi), un Parlament difuz, ceţos, subordonat propriilor interese (ca şi la noi), un preşedinte pro-rus suspendat de CC şi, colac peste pupăză, o „alianţă imorală” care vrea să guverneze Moldova: Blocul ACUM şi PSRM-ul lui Igor Dodon; ca să vă faceţi o idee, imaginaţi-vă cum ar fi o alianţă la guvernare în România între USR-PLUS şi PSD. O aiureală totală, nu se mai înţelege moldovean cu moldovean, ce să mai priceapă America şi Uniunea Europeană? Singurii care înţeleg şi, mai ales, ştiu ce vor sunt ruşii, care tot cotropindu-i pe moldoveni (număra cineva 12 asemenea ingerinţe majore în istoria ţării) au învăţat să-i cunoască, dar şi să-i manipuleze. Urmarea: Rusia are mari şanse să pună stăpânire totală pe Republica Moldova folosindu-se de alianţa Blocului pro-european ACUM cu partidul socialiştilor pro-rus al lui Dodon.

De ce Valea Uzului? Pentru că se răsucesc morţii în morminte, neîmpăcaţi cu viii care nu-i lasă să se odihnească-n pace. Nu mă-ntrebaţi cine-i de vină, cu siguranţă de vină suntem toţi pentru că am ajuns în situaţia de faţă. De vină este, de pildă, extrema maghiară sprijinită de la Budapesta, care pune lanţuri şi lacăte la porţile unui cimitir dintr-o aşezare de pe teritoriul României, în vreme ce nişte buimaci naţionalişti români dărâmă porţile acelui cimitir în care au zidit nişte cruci peste alte cruci deja existente. Nimeni nu mai ştie ce eroi s-au înălţat către Domnul la Valea Uzului sau Dărmăneşti de-a lungul războaielor, nimeni nu-şi asumă respectul pentru o cruce, indiferent pe cine reprezintă ea. Pentru unii contează doar trecutul, durerea care însoţeşte amintirile de neşters ale „distrugerii Ungariei mari” comandată la Trianon. Pentru alţii contează doar prezentul, siguranţa pe care ţi-o oferă Uniunea Europeană şi tratatele internaţionale asumate după Marele Război. Nu vor câştiga teritorii, respect sau bunăstare nici unii, nici alţii dacă nu vor uita trecutul şi nu vor merge împreună spre viitor. Sună a clişeu, dar e doar adevărul aşa cum îl gândesc eu şi, sper, mulţi alţii ca mine.

De ce Basarabia şi Valea Uzului? Pentru că amândouă fac parte dintr-un scenariu în care Ungaria şi Rusia cred că pot forţa schimbarea graniţelor prin ignorarea istoriei şi a voinţei naţiunilor. Rusia a reuşit în Crimeea, dar o costă scump. Ungaria desenează hărţi ale fostului Imperiu şi se străduieşte să semene sămânţa discordiei inter-etnice în România, folosind simbolurile unor partide politice aflate în pierdere de viteză, care nu se sfiesc să incite la naţionalism gregar, revizionism şi izolaţionism. Timp în care autorităţile statului, total depăşite de situaţie, nu sunt în stare nici măcar să traseze clar nişte linii de demarcaţie între două judeţe ale României! Nu se ştie exact în ce judeţ se află Valea Uzului şi cimitirul internaţionalizat strategic de nişte guverne obosite, dar ştim să-i dărâmăm porţile. Ca în Imn, cu preoţi şi crucea-n frunte... Ceilalţi, războinici neobosiţi, revizionişti şi vindicativi, fac lanţuri umane „de netrecut” în jurul cimitirului şi pun saci negri peste crucile ortodoxe. Urâtă treabă! De-aici până la ameninţări voalate dinspre Budapesta şi aparenta oficializare la nivel înalt a unui banal conflict inter-etnic local n-a mai fost decât un pas. Care s-a şi produs – vezi declaraţiile belicoase ale premierului Viktor Orban, harta Ungariei Mari pentru condamnarea Trianonului şi replica MAE român.

Cum şi când ne mai facem bine? Mi-e teamă de-un singur lucru: ce se va întâmpla în partea noastră de lume când Uniunea Europeană îşi va pierde puterea de a influenţa deciziile în zonă?! Ori când America unui preşedinte superficial ca Trump îşi va lua mâna de pe Europa de Est, lăsând-o pradă ambiţiilor imperialiste intens rumegate de Rusia şi Ungaria?! Ce porţi vom mai dărâma, ce cruci vom mai revendica, ce garduri şi la ce graniţe vom mai construi? Iar faptul că nu eu, ci copiii mei şi copiii copiilor mei vor trebui să răspundă acestor întrebări nu mă linişteşte deloc...

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.