Sufletul candriu de papugiu-guvernant-parlamentar credincios Puterii partidelor (ortodox, catolic, reformat sau unitarian, după cum a fost botezat candriul) are mult de suferit în această Săptămână îndurerată în care toţi aleşii, deopotrivă şi fără discriminare, au pătimit. E nedrept ce li se-ntâmplă, politicienii n-ar trebui să fie lăsaţi să se expună, să muncească în marile şi sfintele Posturi, în marile şi sfintele Săptămâni ale patimilor.

Pentru că, în orbirea lor constituţională în care au jurat credinţă şi muncă până la sacrificiu pentru binele ţării şi prosperitatea poporului, aceşti oameni bravi, dar fragili, firavi, neobişnuiţi cu tertipurile şi vorbele proaste, aceşti politicieni delicaţi, pe care în nemernicia noastră i-am agresat urcându-i pe locuri şi funcţii istovitoare, supuse umilinţelor şi nedreptăţilor de tot felul, aceşti  „Robini Huzi” care iau de la bogaţi şi dau săracilor sunt supuşi unor torturi greu de înţeles şi de acceptat.

Zilele trecute, de pildă, încercând să salveze Justiţia de lăcomia unor funcţionari ai statului care abuzează de banii bugetari în exerciţiul funcţiunii, aceşti onorabili muncitori cu gura aleşi în Parlament au început să se-njure, să se-mpungă, mai să se-ncaiere pe ce-a mai rămas din legea penală care ba cerea, ba nu cerea un prag valoric al abuzurilor.

Uitând aceşti răstigniţi ai sorţii de patimile Mântuitorului – pentru unii în desfăşurare, pentru alţii în aşteptare – parlamentarii au început un adevărat festival de „ba pe-a mă-tii!”: vorbe grele, înjurături tradiţionale, pumni în plexul lingvistic practic pe nimic, pentru că orice prag şi oricum l-ar fi aşezat ei în respectiva lege, tot ar fi ajuns la înţelepţii de la Curtea Constituţională şi chiar mai departe, la necredincioşii birocraţi puşi să împartă dreptatea şi miliardele de euro de la Bruxelles, nişte ăia nesimţitori la durerile noastre, neduşi la sfânta biserică strămoşească.

Se auzeau de toate prin marea sală şi largile culoare ale Casei Poporului: „Băi proştilor, băi tinichelelor, băi beţivilor, băi jigodiilor!” zburau dintr-o parte în alta a sălii în timp ce marele maestru fost premier lăsat acum la vatră, Ludovic Orban, prelua nu doar microfonul, ci şi majoritatea invectivelor lansate de adversarii politici. 

S-au dat efectiv în spectacol, dar au fost obligaţi să joace în piesa asta de puternica dragoste de ţară, de patriotismul ardent care i-a făcut să urle, să răguşească, să ajungă la un pas de apoplexie. Mari actori, mari regizori, mari păpuşari!

Altfel, adevărate patimi pentru aleşii noştri. Pe Orban nu l-am mai văzut demult aşa roşu la faţă, chiar m-am temut să nu dea în fandaxie. Noroc că i s-a tăiat sonorul, când a văzut că vorbea singur s-a oprit, şi-a revenit şi s-a dus să ia una mică la bufetul clădirii. 

La fel s-a întâmplat cu ministrul Justiţiei, alesul Cătălin Predoiu, o bunătate de om civilizat şi tăcut, gen Iohannis (cred că de-aia a şi fost numit el ministru), nu s-a putut abţine şi a început să ţipe, să se răfuiască cu nesimţiţii ăia din Opoziţie, nişte userişti leneşi care n-au mişcat nimic un an de zile cât au fost asociaţi cu liberalii la guvernare, dar au negociat pe ascuns nişte miliarde de euro pentru ţară contra reforme cu UE, după care au dat bir cu fugiţii şi-acum latră pe la toate colţurile şi televiziunile, cu Drulăul şef în frunte.

De-aia zic că n-ar trebui să fie obligaţi să muncească aleşii noştri în zilele astea de profundă tensiune religioasă, să nu devină ţinte pentru slab-credincioşii din Opoziţie care îi provoacă permanent la luptă în văzul unui electorat sensibil la înjurăturile politice în Postul Mare şi mai ales în săptămânile Patimilor Mântuitorului, venite în acest an una după alta. 

La urma-urmei, ne putem chiar întreba: cui foloseşte cearta asta de uşa cortului? Aici cel mai bine ne-a răspuns un domn parlamentar de la UDMR, care a pus punctul pe I: „N-am înţeles nimic din tot ce s-a întâmplat...”. Şi dacă dumnealui, deputat al Puterii, n-a înţeles nimic, ce pretenţie să avem de la ceilalţi, ca să nu mai vorbesc de sutele de mii de guri căscate la televizoare?!

Şi nu e bine, nu e frumos, nu e creştineşte; omul se uită, nu pricepe nimic nici cu „pragul la abuz”, nici cu „serviciile din nou la putere”, dar e tentat să imite comportamentul celor pe care a pus sau n-a pus ştampila pe buletinul de vot. Şi-ncepe să-şi înjure vecinii, zicându-şi că astfel pătimeşte şi el în rând cu turma mânată de ciobanul şi câinii preferaţi. 

De undeva, de lângă soba pe care fierb sarmalele bunicii botezate la catolici, se aude chintesenţa înţelepciunii acestor zile troienite: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!”.

Dar răul de ieri se va îndrepta azi, când cu siguranţă parlamentarii ortodocşi, indiferent de partidul care le adăposteşte somnul politic, le vor ura celorlalţi, care sărbătoresc Învierea Domnului mâine, Paşte fericit! Altfel spus, din zgura stingheră de ieri se va face asfaltul trainic de mâine...