OPINII 17 aprilie 2018

EDITORIAL. Autoexilul puşcăriabililor

de Dumitru Manolăchescu | 621 vizualizări

Urmăriţii penal, penalii cum le-ar zice preşedintele Iohannis stârnind mânia supercorecţilor de la CNCD, se grăbesc să fugă din ţară. O iau la sănătoasa peste graniţe, cât mai departe de „ţara nerecunoscătoare“ şi „poporul prost“. Fug în Anglia, dar de-acolo în general sunt trimişi înapoi – vezi cazul Adamescu. Cel mai bine pare a fi în America Centrală, în ţări precum Honduras, Salvador, Panama, Costa Rica. Radu Mazăre a preferat Madagascar, malgaşii par mai prietenoşi cu străinii decât central-americanii. În Costa Rica s-au refugiat politic Bica şi Udrea. Două doamne despre care acum câţiva ani, nu mulţi, n-ai fi pariat că vor cădea în dizgraţie, vor fi judecate şi vor cere azil politic într-o ţară depărtată care, de regulă, nu extrădează. Pentru că aici e clenciul, Sebi Ghiţă a căutat Serbia din acelaşi motiv.

Ei n-au fugit din ţară din cauza creşterii inflaţiei sau a dobânzii de referinţă, nici pentru că România nu are şcoli, facultăţi şi spitale performante, ori drumuri civilizate care să lege regiunile istorice. Ei au plecat, şi vor continua să plece dacă vor fi lăsaţi, de frică să nu facă puşcărie. Nu e nimic eroic în exilul ăsta autoimpus, chiar dacă trupa de puşcăriabili „fără ţară“ face tot ce poate să prezinte lucrurile de asemenea manieră. Mi-e greu să cred că un om cu mintea la el poate crede gogoriţele astea, în joc se află, ca de obicei, publicul captiv, rob al manipulării marilor trusturi TV.

Scriam cu destul timp în urmă că se lucrează intens la ridicarea unui Monument al Inocenţilor – „victime“ ale procurorilor DNA şi Justiţiei. Cred în continuare că vom avea parte de aşa ceva dacă alianţa PSD-ALDE va mai guverna un cincinal, dând cu tifla Uniunii Europene şi copiind modelul de Putere autoritar-discreţionară exportat în regiune de premierul Ungariei, Viktor Orban. Guvernarea tembelă a PSDragnea este, aşadar, o condiţie. Dar nu singura, cealaltă stă în voinţa oamenilor din Justiţie de a rezista tăvălugului Puterii. Dacă nu o vor face, dacă vor ceda tentaţiei de a se pune la adăpost şi a-şi păstra privilegiile, atunci monumentul ăsta nu va mai avea pe cine victimiza.

Ne îndreptăm cu paşi repezi spre o decizie prezidenţială în ce priveşte revocarea d-nei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA. Aş paria pe orice vreţi că Iohannis nu o va revoca pe Codruţa, pentru că nu are niciun motiv să o facă. Dimpotrivă, ea trebuie păstrată pe funcţie şi încurajată să-şi exercite misiunea de şef al unei structuri care bagă la închisoare politicienii hoţi, profitori, care-şi folosesc influenţa pentru a se îmbogăţi prin mijloace ilegale. Prin urmare, am dreptul să cred că politicienii corupţi vor continua să-şi facă drum spre America Centrală, Serbia sau Madagascar, încercând astfel să scape de rigorile unor legi româneşti care n-au apucat încă să fie modificate în favoarea lor de către un Parlament penibil în marea lui majoritate şi un Guvern format, într-o la fel de mare majoritate, din analfabeţi funcţionali. În acest caz, daţi-mi voie să cred că voi apuca zilele de aur când în faţa Casei Poporului va fi ridicat Monumentul Inocenţilor, cu Dan Voiculescu, Adrian Năstase şi Elena Udrea în prim-plan.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.