Încă e bine, încă se pot depune moţiuni de cenzură. Încă putem scrie aproape tot ce simţim. Încă îi putem înjura elegant pe politicieni atunci când îşi bat joc de noi. Încă ne putem descurca, oarecum la limită, cu cheltuielile lunare incluse în „normalul” salariului românesc: mâncare ieftină, haine second-hand, medicamente doar când nu se poate altfel, şcoala copiilor...

Şi mai este un „încă”: încă putem visa la o viaţă mai bună într-o Românie mai bună. Asta-i bine, chiar dacă nu stăm ca proştii să-i credem pe prezidenţiabili: România normală, România fericită, România buricul Pământului, România grădina Maicii Domnului. „Catindaţii” promit orice când au nevoie de voturi, ştim asta. După care se trezesc că nu pot face mai nimic.

Nu-mi bat gura degeaba. Uitaţi-vă la calmul, recele şi „haiosul” prezident în funcţie, Iohannis. Întrebat de mai toată lumea dacă a făcut tot ce se putea pentru ţară în cei 5 ani de prezidenţiat, el zice molcom: „Am făcut tot ce putea face peşedintele României”. Aluzia la ăia care i-au furat din atribuţii e limpede. Şi totuşi, chiar goală de conţinut, funcţia asta dezvoltă orgolii şi războaie puternice, în care mulţi n-au ce să caute, nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva.

De Viorica Vasilica nici nu mai amintesc, pentru mine e jenant s-o văd şi în sondaje pe locul trei, iar dacă va lua mai mult de 12-15% la alegerile din noiembrie înseamnă că ne facem greu, extrem de greu bine.

Mircea Diaconu? Cred că nici el nu ştie ce rost are candidatura asta, actorul nostru e o copie palidă a câştigătorului din Ucraina, Zelensky, m-ar mira să priceapă ceva din marile probleme cu care se va confrunta România după dispariţia din prim-plan a PSD.

Ar mai fi două persoane interesante în „ecuaţia” prezidenţială: Dan Barna şi Teodor Paleologu. Cu primul o să votez indiferent ce prostii şi gafe mai face în campanie, pentru că e important ca USR-PLUS să fie bine reprezentată de candidatul acestei alianţe. Şi, orice s-ar zice, omul nu e nici dus cu capul, nici prost, nici rău intenţionat. Deci merge pentru o finală în care oricum n-are nicio şansă, dar în care o poate obliga pe Viorica Dăncilă-PSD să-şi ia catrafusele şi să ne lase... Lasă-ne, lasă-ne! – cum ar cânta suporterii din fotbal.

De ce nu Paleologu? E prea rasat, prea intelectual pentru România anului 2019. N-are lipici şi nu-l ştie lumea. Şi n-are un partid cât de cât tare în spate. E singurel pe o punte părăsită de căpitanul vasului, prins cu „undiţa” la pescuit informaţii pentru Secu. Nasol...

Restul – pleavă, apă de ploaie. Candidează pentru imagine, zic specialiştii. Care imagine, frate? Ce să câştige bucolicii ăştia cu imaginea unor oameni care pierd? Să fim serioşi, ori n-au ce face cu banii, ori sunt de-a dreptul proşti.

Până când să ne distrăm cu alegerile, mai avem un hop mare de trecut: moţiunea de cenzură pe care sperau s-o depună cei din Opoziţie ieri şi care va fi votată, se pare, săptămâna viitoare pe vremea asta. Ludovic Orban se laudă cu 237 de semnături, suficiente ca să dărâme guvernul. Ştiu eu ce să zic? Am mai văzut d-astea, aşa că voi fi prudent: daţi-i afară şi mai vedem. Încă nu sunt sigur dacă moţiunea asta va izbăvi România de cel rău – cred c-am mai spus asta, dar nu strică s-o repet, adăugând: „cel rău” are multe feţe, nu vă gândiţi doar la cei care guvernează! Sunt atâtea de făcut, atâtea de îndreptat pentru a ajunge să trăim în „România normală” a lui Iohannis, încât n-aş vrea să fiu în pielea viitorului premier dat de Opoziţie, indiferent cum îl cheamă.

De ce „12 inutili” din titlu? Pentru că doar doi contează, pe ceilalţi istoria îi aşează în „căsuţa inutililor”.