Ne întâlnim cu ei mai mult decât ne-am dori: la inundaţii, la catastrofe, la, Doamne fereşte!, atacuri teroriste. Şi da, tot de la ei primim bastoane-n cap cu duiumul şi când trebuie, şi când nu e nevoie, tot de ei suntem umiliţi la proteste, tot pe ei îi vom „onora” cu rime şi fabule în fiecare an pe 10 august, o zi memorabilă pentru jandarmi.

Căci despre ei este vorba. Ieri a fost Ziua Jandarmeriei Române. O armă pe care mulţi o înjură după cele întâmplate pe 10 august anul trecut în Capitală. O înjură pe bună dreptate, pentru că e greu să-i desparţi pe „jandarmii buni” de „jandarmii răi”. Cam la fel de greu cum e să-i separi pe „patrioţii buni” de „patrioţii răi”, pe „pesediştii buni” de „pesediştii răi”, pe „anteniştii buni” de „anteniştii răi”, pe „ziariştii buni” de „ziariştii răi” ş.a.m.d. Instituţia Jandarmeriei a suferit o uriaşă înfrângere după zelul condamnabil al unor şefi şi şefuţi în slujirea oarbă a „stăpânilor” trecători, nu a democraţiei româneşti pe 10 august 2018.

Ieri la Sf. Gheorghe s-au unit efective de jandarmi din Covasna şi Braşov, alintaţi bărbăteşte de fanfara Muzicii militare din Miercurea Ciuc. O „treime” fericită în contextul dat. Public puţin, motivele se extrag din alineatul precedent; o criză de imagine care va dura, mai ales dacă Jandarmeria nu-şi va schimba atitudinea şi maniera de a înţelege că această instituţie slujeşte cetăţeanul, libertăţile şi drepturile lui, nu toanele şi fricile unui ministru sau şef de partid. Au fost discursuri, mesaje de la Bucureşti, înaintări în grad. Din mesajul ministrului de Interne am reţinut o propoziţie care mărturisea că jandarmii trebuie să înveţe din erori. Din erorile lor, în primul rând, dar şi din greşelile altora – asta e impresia mea, nu mai sunt vorbele d-nei ministru Dan; să nu-i cerem prea mult celui care-i scrie discursurile! E important, totuşi, să recunoşti că ai comis greşeli, că ai fost nedrept, că ai bătut oameni nevinovaţi – chiar dacă nu o spui pe faţă.

Acuzăm Jandarmeria Română? Nu, acuzăm nişte oameni nepregătiţi să fie jandarmi, instruiţi de nişte „măcelari” vopsiţi în albul păcii. O facem şi de Ziua lor, pentru că nu ne este deloc indiferentă prestaţia şi instruirea acestor „oameni de arme”. Şi pentru că i-am dori mai aproape de cetăţeni, chiar atunci când protestele unora nu sunt tocmai paşnice şi civilizate. E uşor să dai cu bastonul, să-i gazezi pe unii gata ameţiţi, ori să le rupi mâinile lipindu-i de caldarâm. E mult mai greu să te faci înţeles cu vorba, nu cu pumnul, să-i extragi cu inteligenţă pe turbulenţi din mijlocul gloatei paşnice, să nu răspunzi unor ordine aberante venite de la superiori în alb sau negru.

 E mult mai greu, de fapt, să rămâi „om” în uniformă, cu scut, baston şi mască de gaze; să gândeşti cu mintea ta, dar şi cu inima ta. Aici este adevărata provocare. Chiar dacă acum ne este greu, eu încă mai sper că va veni vremea când îi vom putea privi din nou în ochi, cu prietenie şi înţelegere, pe jandarmi. Dacă nu pe toţi, măcar pe cei care reprezintă „partea bună” a unei instituţii necesare şi onorabile, care ieri a împlinit 169 de ani. Cu această speranţă voi ura „La mulţi ani!” Jandarmeriei române.