Neprimitorul cer de noiembrie acoperit de ciori asistă mut la circul parlamentar oferit de noua lege a pensiilor, abia votată cu scandal în ambele Camere ale Parlamentului. O lege care îi încurcă rău pe liberali şi social-democraţi. Stai, îi asculţi, te uiţi la ei ca la nişte tenişi găuriţi şi nu înţelegi mai nimic: care-i stânga politică, cine e de dreapta şi ce vrea stânga şi nu poate face dreapta?!

Chestii complicate în fundătura politică în care ne-am adâncit în prea-fericiţii ani de domnie ai haosului, întâmplării şi prostiei cu ştaif. Dreapta ar trebui să fie liberalii, dar ei de fapt sunt de stânga dacă-i cauţi în arborele născător de credinţe politice. De stânga ar fi social-democraţii din PSD, dar ăştia n-au nicio treabă cu sărăcimea decât declarativ, altfel se îmbogăţesc pe bandă rulantă mizând pe prosteala electoratului.

Aşa că stânga PSD susţine mărirea pensiilor necondiţionat, adică fie ce-o fi, noi creştem pensiile că nu se poate să trăieşti cu 1500 de lei pe lună. Aferim, coane Marcele, chiar aşa şi e, dar de ce nu ne spui şi de unde te împrumuţi ca să creşti TOATE pensiile, nu doar pe cele mici? N-ai cum să ne spui pentru că nu ştii, te laşi în voia valurilor de inflaţie şi haos financiar.

Dreapta liberală nu se lasă nici ea mai prejos cu plânsul pe perna săracilor: noi, liberalii, am crescut mereu pensiile românilor, le creştem şi-acum cu 40-50-60%, că nu ne doare gura, promitem orice ca să nu păţim şi noi ca ţărăniştii lui Coposu, care au dispărut ca partid pentru că n-au promis ce nu pot face.

E o întrecere delirantă între liberali şi social-democraţi, aproape că te ia cu frig când îi auzi. Şi te ia cu frig pentru că tu vezi prăpastia spre care se îndreaptă ei în marş forţat, orbi şi surzi în faţa argumentelor strigate de pe margine de specialişti: bă, nu puteţi, n-aveţi de unde, o să ajungeţi să scoateţi ţara la licitaţie...

Scopul scuză mijloacele, vin ei cu înţeleapta replică desprinsă din Machiavelli. Adică nu contează metodele pe care le foloseşti pentru a atinge un scop benefic Statului. Iar scopul, de cele mai multe ori, este obţinerea Puterii.

În cazul de faţă, cu legea pensiilor şi tot ce va veni după ea, PSD şi PNL vor să ne spună că aceste partide nu-şi pot permite să părăsească Puterea de dragul unor meschine calcule financiare care nu găsesc 15 miliarde de lei în buget. „Las’ că ne descurcăm noi” este deviza cu care vor defila la alegerile multiplicate de anul viitor. Iar noi n-avem decât să-i credem şi să-i votăm. Că dacă nu...

E, aici devine interesant: dacă nu-i votăm pe ei, vine la Putere AUR. Şi doar, Doamne iartă-ne, nu vrem să fim guvernaţi şi prezidenţiaţi de AUR, Şoşoacă şi Simion. Ceea ce chiar este adevărat, nu suntem masochişti să ne dorim această variantă.

Mi se pare mie sau suntem şantajaţi? Pare ca şi cum am fi obligaţi să votăm PNL sau PSD de frica potenţialelor blestemăţii pe care le-ar face extremiştii de la AUR. Iar asta nu-i în regulă, nu-i bine deloc. Pentru că, simţindu-se şantajaţi, românii vor veni şi mai puţini decât de obicei la urne. Ceea ce, evident, va ajuta AUR, care se bazează pe un electorat îndopat cu retorici suveraniste, naţionaliste, anarhiste.

Ce vreau să spun e că şantajul electoral practicat de PSDNL s-ar putea să se răzbune pe noi toţi mai repede decât a reuşit Primăria noastră să asfalteze bulevardul Grigore Bălan. Aşa încât se prea poate să constatăm cu durere că scopul şantajului – atragerea voturilor de la pensionarii beneficiari ai noii legi – nu va scuza mijloacele anti-economice folosite pentru atingerea lui.

Adică, ce mai tura-vura, măririle de pensii instaurate oarecum dictatorial de PSDNL se vor micşora drastic imediat după alegeri, când inflaţia şi creşterile de taxe şi impozite vor readuce tristeţea în ochii vârstnicilor şi disperarea în ochii întreprinzătorilor din mediul privat – singurii care produc, care contribuie consistent la bugetul statului, dar care, cu totul paradoxal, nu sunt agreaţi de analfabeţii şantajişti de la Putere.

Merită, oare, AUR atâta atenţie distructivă? Să sperăm că da, măcar vom avea pe cine să înjurăm şi după alegeri, nu vom fi obligaţi să ascultăm  veşnicul schelălăit de cotarlă leşinată: nu noi, greaua moştenire e de vină...