Aşa arată calculul guvernului social-democrat, al ăstora care „ţin cu poporul sărman” doar cu vorba, în vreme ce faptele arată un dispreţ major faţă de tot ce nu înseamnă „famiglie” politico-electorală. De la bugetul statului, adică din banii noştri, partidele vor primi în 2019 peste 100 de milioane de euro. Ca să ce? Ca să-i dea pe maşini scumpe la scară, pe vile de protocol, pe voiajuri prin insule îndepărtate, mereu verzi şi calde. Exemplul cel mai bun în această materie ni l-au dat deja PSD şi ALDE. Celelalte partide parlamentare, cele din Opoziţie, protestează cu jumătate de gură: parc-ar fi cam mult, dar parcă n-ar fi rău să fie... Tipic românesc, aş zice.

Avem o excepţie aici, USR a declarat următoarele prin vocea preşedintelui Dan Barna: „E inadmisibil să se mărească din nou subvenţia pentru partidele politice în condiţiile în care nu respectăm principiul de 6% pentru educaţie”. Corect. Ce zice UDMR despre subvenţia pentru partide? Nimic. Nici nu le trebuie, ei se mulţumesc cu cea pentru minorităţile naţionale, mult mai consistentă. În ultimii doi ani UDMR a primit de la buget 53 de milioane de lei cu acest titlu.

Aşadar, bani mulţi pentru partide şi multă vitamina D pentru copiii României – de la Liviu Dragnea citire. Cu siguranţă, preşedintele PSD nu ştie cât dă statul de la buget pentru un copil; să-i spunem noi: 84 de lei pe lună. Din 2015 suma asta ridicolă nu s-a mărit cu nici măcar un leu. Nu-s bani! Sigur că nu-s dacă-i daţi pe prostii: pe răsfăţ parlamentar inutil, pe lux provincial de-un prost gust suveran, pe maşini scumpe, pe „imagine” scumpă pentru naivii care încă vă mai cred puternici.

Estimp, vorba cronicarului, copiii, părinţii şi adulţii cu dizabilităţi ies în stradă cerând să nu fie omorâţi legal, cu zile, de către o Putere politică nedreaptă, crudă, lipsită de empatie. S-a întâmplat şi la Sf. Gheorghe, vineri. În aproape toate reşedinţele de judeţ părinţii, copiii şi persoanele cu dizabilităţi au ieşit să-şi strige durerea în stradă. Motivul: sumele, şi-aşa mici, destinate acestor categorii au fost transferate la bugetele comunităţilor locale, adică la primării. Care, ce să vezi, nu vor avea de unde să le susţină, pentru că anii trecuţi s-au cam încărcat cheltuielile, iar de la bugetul de stat robinetul refuză să mai curgă. Simplu: descurcaţi-vă cum puteţi!

Primarilor şi consilierilor locali le-a fost arătată pisica. Ce urmează nu-i o noutate pentru nimeni: autorităţile locale vor mări mai întâi taxele şi impozitele, apoi vor face coadă la ministerul Muncii, ori la cel al Dezvoltării cu sau fără Olguţa, cerşind bani pentru tot ce au nevoie şi nu e prins în bugetul centralizat. Scopul final al guvernului este, de asemenea, extrem de clar: să ştie toată lumea că lucrurile în ţara asta nu se pot rezolva la nivel local, de către comunităţi, e musai să pupi inelul Sultanului de la Partidul Conducător. De-aia tot amână PSD legi care presupun o reală autonomie financiară în teritoriu: dacă se taie „cordonul ombilical-bugetar”, se duce dracului şandramaua Partidului Stat, cel care trăieşte exclusiv pe seama obedienţei subordonaţilor şantajaţi financiar în judeţe.

Victima acestei politici represive, moştenită de la boierii care se duceau pentru „confirmare” la Înalta Poartă otomană încărcaţi cu aur, copii şi saci de galbeni, este naţiunea română, obligată la subdezvoltare şi supunere necondiţionată faţă de „stăpânul” de la Bucureşti. Când toţi banii pe care-i ai în bugetul local se dau pe salarii, ajutoare sociale şi pomeni electorale, despre ce investiţii şi despre ce dezvoltare mai poate fi vorba?! Eşti obligat să te duci la ministere, să deschizi uşa cu fruntea plecată şi să cerşeşti bani pentru ce-ar trebui să faci pentru membrii comunităţii. De pildă, pentru copii, persoane cu dizabilităţi şi bătrâni. Sigur, primarii nu-s deloc uşi de biserică, dar asta se ştie demult, prin urmare n-ar fi fost cazul să fie încurajaţi de guverne în cheltuirea bugetelor locale doar pe lefuri şi învârteli socio-electorale.

Cu asemenea politici doar pentru partidele hoaţe, nu şi pentru oamenii normali, ţara noastră nu poate să aibă niciun viitor. Nici nu poate fi vorba de politici coerente de creştere a natalităţii. Guvernul Ungariei dă zeci de milioane de euro pentru familiile cu copii, noi nu suntem în stare să avem grijă nici măcar de copiii născuţi, dară-mi-te să sprijinim cumva cât mai multe naşteri. Urmarea? În vreo 20 de ani Ungaria va egala populaţia României.