Dumitru Manolăchescu Dacă doreşte să nu cadă sub cele 20 de procente salvatoare la viitoarele alegeri parlamentare - pentru că mai mult de-atât nici măcar optimistul Boc nu crede că poate lua -, PDL trebuie să-şi calce pe interesul imediat şi să intre cu cizmele în viaţa baronilor locali din toate organizaţiile în care aceştia există şi acţionează în dispreţul legii.

Dumitru Manolăchescu

Dacă doreşte să nu cadă sub cele 20 de procente salvatoare la viitoarele alegeri parlamentare - pentru că mai mult de-atât nici măcar optimistul Boc nu crede că poate lua -, PDL trebuie să-şi calce pe interesul imediat şi să intre cu cizmele în viaţa baronilor locali din toate organizaţiile în care aceştia există şi acţionează în dispreţul legii. E nevoie, de fapt, de ceea ce Traian Băsescu le cântă de multă vreme şi aproape nimeni nu-l ascultă: curăţaţi-vă partidul! Inconştienţi sau aroganţi peste măsură, precum Radu Berceanu, glumesc pe seama furiei şi dezamăgirii prezidenţiale. Glume proaste, care pot îngropa un partid care s-a născut ca o mare promisiune pentru foarte mulţi români. Între timp, marea promisiune a fost înecată în oceanul de interese din care bărcile de salvare nu-i salvează decât pe baroni. Prin urmare, aşa cum se-ntâmplă în orice relaţie, marea dragoste între parteneri s-a transformat într-o mare ură, care nu va dispărea doar cu vorbe şi promisiuni.

Pentru a readuce electoratul frustrat şi dezamăgit la sentimente mai bune, PDL are nevoie de oameni noi, nevirusaţi de afaceri, învârteli şi donaţii cu para-ndărăt. Iar curăţenia asta nu se poate face câtă vreme eşti la Putere, chiar dacă electoratul îţi cere să mergi în această direcţie. Pentru a scăpa de viruşi, boli şi bolnavi de afaceri ilegale şi bani nemunciţi trebuie să stai în Opoziţie. Adică acolo unde, în mod normal, un partid se reinventează pe sine, se curăţă de păcate şi îşi adună forţele fidele.

Am zis „în mod normal” pentru că nu prea am exemple în acest sens. La noi partidele aflate în Opoziţie nu se curăţă de rele, ci adună ură şi frustrări să le-ajungă pentru desfiinţarea adversarilor politici în anii în care vor fi la Putere. La noi lupta politică nu e un meci de box cu reguli stricte şi fair-play, ci o încăierare între mardeiaşi de cartier, în care cei aflaţi în dificultate apelează repede la cuţitul strecurat de omul din colţ. De aceea nu există programe de guvernare consistente şi valabile făcute de partidele din Opoziţie, pentru că nu poţi construi nimic pe ură, frustrări şi dorinţă de răzbunare. Te ia cu fiori reci când îţi imaginezi viitorul în regimul condus de Opoziţia unită acum sub stindardul Uniunii Social Liberale. Nu auzi decât promisiuni de răzbunare, vendete locale şi la vârf, „las că venim noi şi schimbăm legile astea”... Nu se vede nicio luminiţă, nu învie nicio speranţă, nu vezi decât altă Mărie cu aceeaşi pălărie, iar dacă faci imprudenţa să-ţi aminteşti de urmările schimbărilor de guverne şi regimuri de 20 de ani încoace te-apucă depresia şi neagra disperare.

Mi-e foarte greu să cred că PDL va reuşi să evite intrarea în Opoziţie după alegerile care vor urma, la termen sau nu. Şi nici n-ar fi bine să reuşească turul ăsta de forţă, pentru că ar continua să cultive aceleaşi metehne. Nenorocirea este, însă, lipsa alternativei, românii vor vota majoritar cu PSD şi PNL nu pentru că ar crede în programul (?!) şi schimbarea la faţă a acestor partide, ci pentru că n-au de ales. Pe scena politică românească e sărăcie lucie şi ceaţă profundă, vreme şi vremuri în care, până la această oră, n-a apărut nicio forţă vizibilă, cât de mică ar fi ea. Despre alegerile prezidenţiale nu discutăm acum, e mult prea devreme, dar şi-acolo se-arată multă ceaţă la mal...

Încerc să fac un efort şi să gândesc pozitiv; asta înseamnă să-mi imaginez că cei care vor ajunge la Putere vor fi scăpat câtă vreme au fost în Opoziţie de proastele obiceiuri balcanice (furt, hoţie, lene, nepotism şi-atâtea altele) şi vor scoate România din criza morală în care este băgată până-n gât, urmând să găsească soluţii şi pentru ieşirea din criza economică în care am intrat cu şi fără voia noastră. Nu ştiu dacă, nu ştiu când, nu ştiu cine, nu ştiu cum... dar îmi place să cred că se va întâmpla, vreodată, şi minunea asta.

Dacă nu reuşiţi acest exerciţiu de imaginaţie cu final fericit, încercaţi cealaltă variantă de happy-end: nu fi trist, mâine poate fi şi mai rău!