Dumitru Manolăchescu

Realităţile acestei lumi nebune îi ajută pe şefii din turismul românesc să descopere noi şi surprinzătoare surse de venituri. Turismul clasic rămâne, încet dar sigur, undeva la periferia preocupărilor, pentru că devine total neinteresant să vii acasă pachet de nervi după ce te-ai „distrat” de mama focului admirând natura moartă sub formă de gunoaie împânzind şoseaua în ditamai staţiunea turistică Bran, chiar dacă în zonă se petrecea un interesant Turnir al cetăţilor.  Şi nu e singurul exemplu de acest gen, gunoaie sunt peste tot, se poate uşor organiza un tur al celor mai murdare aşezări din România, aici având şi judeţul Covasna unul din locurile fruntaşe.

Apropo de idei în turism, am aflat că doamna ministru Elena Udrea este hotărâtă să organizeze un itinerar turistic pe urmele cuplului Ceauşescu în ultimele sale zile de viaţă, mai exact la cazarma din Târgovişte unde Elena şi Nicolae au fost preaîmpuşcaţi. E o idee, acest tip de turism, numit de doamna Udrea „roşu”, care să folosească în mod creator nostalgiile unei bune părţi a populaţiei României şi curiozitatea morbidă a străinilor, poate fi îmbunătăţit şi cu alte găselniţe; belgienii, de pildă, s-au gândit la proliferarea unui turism bazat pe fascinaţia urâtului. Mai exact, ei organizează tururi ale celor mai urâte locuri din Belgia – clădiri distruse şi abandonate, foste hale industriale părăginite, colcăind de mizerii şi altele de acest gen. Vă daţi seama ce succes am avea noi cu un asemenea turism, ce locuri minunate ne-ar oferi absolut toate judeţele ţării, ce bani s-ar putea face exploatând fascinaţia oamenilor pentru urât şi morbid?!

Cei care au idei de afaceri se îmbogăţesc, însă, şi dintr-un soi de turism de consolare. E drept, aici trebuie să ai o firmă de avocatură sau ceva asemănător, pentru că altfel nu te caută nimeni. E vorba de consolarea străinilor printr-un divorţ rapid şi ieftin (ieftin pentru ei, nu pentru noi...). S-a descoperit că foarte multe cupluri de turişti străini vin în România doar ca să divorţeze. Riscă să dea circa 5.000 de dolari pentru a deveni rezidenţi de câteva zile, dar rezolvă problema fără prea mari bătăi de cap, s-au găsit destule firme care să-şi asume această afacere de succes.

Aş zice că viitorul turismului românesc nu trebuie gândit neapărat în termeni clasici, de genul „Covasna – staţiunea celor o mie de izvoare” (aici trebuie să adaug sintagma „marcă înregistrată”, altfel risc o înfăţişare în instanţă cu Herman Rosner...). De ce n-am face, de pildă, un „Tur al paturilor în care a dormit cuplul Ceauşescu”? Avem cel puţin două locaţii: Castelul de la Arcuş, în care nu se ştie exact dar se bănuieşte că ar fi dormit o noapte soţii Ceauşescu, oricum dormitorul şi patul cu pricina există, chiar dacă între timp a mai fost pângărit şi de alte nevrednice trupuri. Şi ar mai fi casa lui Ceauşescu din staţiunea Covasna, în care mai stau din când în când şi alţi preşedinţi, situată într-un peisaj încântător şi bine întreţinut. Iar aici n-ar fi vorba de nimic morbid, nu e vorba de niciun „pat al lui Procust”... Unde mai pui că afacerea s-ar putea extinde şi asupra paturilor preşedinţilor post-decembrişti, adică de ce să-i discriminăm pe domnii Iliescu, Constantinescu, Băsescu?!

Şi-uite-aşa am avea noi, covăsnenii, un turism de succes pe care alţii nu şi-l pot permite, pentru că nu fiecare judeţ din România are un pat-două în care trupurile prezidenţiale au adăstat după o obositoare goană la mistreţi, o chinuitoare pândă la urşi sau o prelungită plimbare cu ATV-ul pe cărările Comandăului. I-am putea mulţumi doamnei Elena Udrea pentru idee invitând-o la inaugurarea „turului paturilor prezidenţiale” (eu vorbeam de lucruri serioase, nu-i cazul să zâmbiţi...), chiar dacă, cine ştie, în momentul acela domnia sa nu va mai fi ministru.