Dumitru Manolăchescu

De 21 de ani încoace strigăm ca disperaţii „vrem reformă, daţi-ne reformă, reformaţi instituţiile statului!”. De 21 de ani „rotim” la guvernare partide de toate culorile şi ideologiile, cerându-le reforme. Am chemat în ajutor şi instituţii europene, care ne-au dat lecţii plătite scump. Am intrat în Uniunea Europeană promiţând reforme. Am ales în 2004 un preşedinte-jucător, care a promis şi el reforme, dreptate şi adevăr. Românii sunt dispuşi să vorbească ore întregi despre reformă, oriunde şi oricând. Necunoscătorii ar putea crede că suntem cel mai reformist neam european.

I-am păcălit pe toţi! Preşedintele n-a fost titular decât în câteva meciuri, în rest s-a ocupat de nişte ţepe prin Calea Victoriei, dar nu prea i-au ieşit nici astea, n-a nimerit lemnul potrivit... Iar reformele, fraţilor, vai de capul lor şi-al nostru, reformele s-au tot amânat, până când au început să huiduie spectatorii europeni din tribune. Huiduieli care l-au lămurit pe micuţul premier Boc să purceadă la activităţi care seamănă cu reforma.

Problema e că n-ajunge să ai câţiva reformişti la guvern şi la Cotroceni, ai nevoie de un întreg Guvern credibil şi de o populaţie care să se supună reformelor. Iar românii nu sunt deloc ascultători, dovedind o totală lipsă de apetit pentru reformarea instituţiilor pe bază de sacrificii individuale şi colective.

După 21 de ani, când joaca de-a reformele a încetat şi-am fost nevoiţi să chiar facem ceva, măcar de ochii lumii, am constatat că românii n-au ştiut ce înseamnă, de fapt, reformele pe care le-au tot vrut. N-au ştiut pentru că nimeni nu i-a pregătit să ştie. Abia acum ne dăm seama cât de mult costă să înveţi în câţiva ani, dintr-o schemă rapidă, ceea ce alţii au învăţat în decenii. Om fi noi un popor inteligent, dar nici chiar aşa...

După cum vedeţi şi auziţi, zilele reformelor sunt numărate. Ies în stradă, în fiecare zi, nu doar sindicatele şi pensionarii militari (ăştia sunt nemulţumiţi cu pensii de 2.000 de lei pe lună, ce-ar trebui să facă cei care-au muncit din greu zeci de ani şi n-au nici jumătate cât iau „specialii”, pensionaţi la 40-50 de ani cu compensaţii de miliarde de lei?!), ci şi partidele politice din Opoziţie, care au făcut un soi de frăţie a protestelor împotriva încercărilor de reformă ale regimului dictatorial Băsescu. Lor li se alătură şi o parte a patronatelor, nemulţumite că sindicatele n-au destule drepturi şi avantaje în noul Cod al Muncii pe care urmează să-şi asume răspunderea Guvernul. E o aiureală întreagă, patronii luptă pentru drepturile angajaţilor, angajaţii luptă pentru nişte reforme care să nu schimbe nimic, sindicatele luptă pentru victoria Opoziţiei în alegeri, iar partidele din Opoziţie luptă pentru atragerea sindicatelor în lupta politică. Este că-i interesant? Cum să nu-ţi placă să trăieşti într-o ţară atât de specială?!

Spuneam că zilele reformelor sunt numărate şi nu greşeam, pentru că la noi nu sunt decât deştepţi. Proştii au dispărut demult, aşa că n-are cine să facă ce spun deştepţii. Şi pentru că toată lumea e deşteaptă, sigur că toţi ştim care-i reforma cea mai bună, cea mai potrivită pentru sufletul candriu al românului. Aşa că, atunci când Puterea se va schimba, se vor schimba şi reformele... Ce-a fost bun pentru unii, nu va mai fi bun pentru ceilalţi, deştepţii unor partide vor schimba ce-au făcut deştepţii altor partide. Vom fi, în consecinţă, o ţară în care reformele nu vor începe şi nu se vor termina niciodată! Sau, altfel spus, în care reformele se termină înainte de a începe! Vom fi unici! Ce zic eu „vom fi”, suntem deja unici! Cine zicea că ne-am născut creştini? Nu creştini, ci deştepţi ne-am născut! Ar cam fi cazul să ne schimbăm şi Imnul, e o ruşine să-ţi ruşinezi poporul cerându-i să se deştepte când el e treaz-deştept şi vigilent de când s-a născut!

Bănuiesc că eu sunt o excepţie, ca să nu zic mai rău, pentru că nu înţeleg un lucru: cum dracu se-ntâmplă că într-o ţară de deştepţi toate încep şi se termină prost?!