OPINII 6 aprilie 2011

EDITORIAL – Molima cozii la orice cu preţ redus

de Covasna Media | 582 vizualizări
Dumitru Manolăchescu E postul Paştelui, nu ştiu cine, ce şi cât mai mănâncă, dar m-am convins că românul nu este preocupat de cele sfinte decât atâta cât să-l păcălească pe Cel de Sus, cu fapta, cu gândul, cu tot ce are la îndemână. Ar trebui să ne închinăm mai mult, să ne mărturisim mai mult, să ne înfrânăm mai mult de la toate cele.

Dumitru Manolăchescu

E postul Paştelui, nu ştiu cine, ce şi cât mai mănâncă, dar m-am convins că românul nu este preocupat de cele sfinte decât atâta cât să-l păcălească pe Cel de Sus, cu fapta, cu gândul, cu tot ce are la îndemână. Ar trebui să ne închinăm mai mult, să ne mărturisim mai mult, să ne înfrânăm mai mult de la toate cele. Ar trebui, mă gândesc, să nu ne scuipăm şi să nu ne înjurăm ca la porţile Iadului pe la uşile supermarketurilor, căutând cu limba scoasă şi inima-n gât carne tocată, zahăr şi orice se vinde cu câţiva lei mai puţin, la promoţie. Ar trebui să ne preocupe mai puţin îndestularea burdihanului nesăţios şi mai mult liniştea şi pacea sufletului, cel care nu va şti în ce parte s-o ia atunci când va părăsi netrebnicul trup.

Cred c-am fost cam dur, mai ales că nu sunt un practicant al posturilor. Dar m-am gândit că, la atâta lipsă de civilizaţie din societatea noastră supusă chiverniselii şi chilipirului cu orice preţ, se potriveşte şi puţină bălăcăreală... de post.

Spuneam că românii n-au nimic sfânt, nici măcar posturile mari de peste an, cel al Paştelui, al Sfintei Mării şi postul Crăciunului. N-am cum să mă aştept la bun simţ şi purtări creştineşti din partea managerilor marilor magazine, care dau drumul la promoţii „de dulce” fix în aceste posturi, dar aş îndrăzni să cer măcar o urmă de civilizaţie din partea „creştinilor” care sunt în stare să se calce în picioare, să se omoare unii pe alţii pentru un kil de zahăr sau carne tocată. Culmea aiurelii este că toţi moşii şi toate babele care stau la cozile astea interminabile pentru un pumn de orice îl scot pe Dumnezeu la înaintare, îşi fac cruci mari şi strigă rugăciuni care să-i ajute să-şi doboare concurenţii din faţă...

Daţi-mi voie să cred că aici nu-i vorba de sărăcie. Şi chiar dacă cei care stau la cozile astea sunt cei mai săraci dintre săraci, tot ar trebui să fie civilizaţi şi demni. Dar ce fel de oameni săraci şi cât de sărac trebuie să fii ca să stai la coadă la un metru de... cărţi? Nu de cârnaţi, ci de cărţi, reţineţi. S-a vândut o carte, nu ştiu nici titlul, nici autorul, cred că erau mai multe, la pachet, plăteai una şi primeai trei. Şi aici s-a călcat lumea în picioare, şi-au dat pumni, ghionturi, s-au înjurat creştineşte, urându-şi Paşte fericit într-un inimitabil stil mioritic. Erau aceşti oameni consumatori de carte? Aveau ei nişte autori preferaţi, pentru care se băteau să le cumpere cărţile? Să fim serioşi, ne dă orice lucru afară din casă, mai puţin nevoia de carte, cultură, literatură. Poporul are la îndemână televizorul, telenovelele, Oana şi Pepe, Irinel şi Monica şi toată maculatura social-artistică de duzină, n-are de ce să cumpere cărţi pentru că n-are timp să citească. Iar ceilalţi, care-şi fac timp să cumpere o carte, credeţi-mă, nu se calcă în picioare la „promoţii” trei în una... Şi-atunci? Nu rămâne decât o explicaţie: oamenii aceia aveau nevoie de un metru de carte într-o bibliotecă goală, printre bibelouri şi poze de familie.

Am rămas cu obiceiul orgasmic al cozilor la alimente (uite că s-a extins şi la cărţi...) de pe vremea când cozile astea aveau o motivaţie serioasă şi când altfel nu prea puteai să te descurci. Coada la orice, numai ieftin să fie, a devenit o meteahnă de care nu vom scăpa decât, vorba guvernanţilor noştri, pe cale naturală. Sper ca molima asta a cozii la orice cu preţ redus să nu se întindă şi la cei tineri, chiar dacă mulţi dintre ei sunt mai săraci şi au mai multe nevoi decât cei în vârstă.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
DR. Acula, 9 aprilie 2011
Ati auzit de Boxing Day ?? o inventie 100% mioritica
unul, 6 aprilie 2011
ati uitat ceva, domnule editorialist... ati uitat sa-i scoateti vinovati pe ponta si pe antonescu de prostia celor saraci cu duhul....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.