OPINII 11 august 2022

EDITORIAL „Mintea de după miezul nopţii” şi istoria comunismului

de Dumitru Manolăchescu | 1009 vizualizări

Nu par să aibă legătură cele două enunţuri din titlu, dar poate reuşim s-o găsim. „Mintea de după miezul nopţii” este titlul unui studiu al unor specialişti americani de la universităţile Arizona şi Harvard. El se referă la emoţiile profund negative generate de creier în timpul nopţilor de veghe; nopţile alea când nu poţi dormi şi-ţi vine să urli chiar când nu te doare nimic. Dacă insomnia este acompaniată şi de-o durere, măcar ai un motiv să dai cu Cerul de Pământ.

Experimentez de ani buni genul ăsta de veghe nocturnă disperată. Emoţiile negative, depresia sunt la ele acasă în astfel de momente. Nu vreţi să ştiţi ce poate gândi un creier obosit de nesomn, de dureri diverse, ce scenarii fabrică mintea de după miezul nopţii. Când te trezeşti, pe ziuă adică, lumea se schimbă, realitatea capătă culori şi căldură. Mintea revine la normal şi uiţi, oarecum jenat, ce gânduri negre ţi-au ocupat creieraşul nocturn. Motiv pentru care nu scriu decât ziua. Nici atunci nu sunt eu prea vesel, dar asta-i altă poveste... 

Deputatul liberal Alexandru Muraru insistă să introducă o nouă materie obligatorie în şcoli: „Istoria comunismului”. O istorie trăită de mulţi dintre noi şi de mulţi dintre voi, cei care citiţi ziarul. O istorie văzută, cu siguranţă, diferit de oameni care au trăit-o diferit. De aceea va fi extrem de complicat de scris un manual credibil, citibil şi atractiv pe o temă atât de spinoasă.

De ce spinoasă? Greu de spus. Dar, dacă te uiţi prin diverse sondaje, afli de pildă că 54% dintre români sunt de părere că viaţa în comunism era mai bună decât ceea ce trăim acum. Au aceşti oameni dreptate? Părerea mea este că nu, dar contează prea puţin. Oamenii uită rapid 50 de ani de comunism parţial ceauşist pentru că se confruntă „acum” cu greutăţi mari, cu războaie politice şi conflicte militare. 

Tinerii de-atunci dau sfaturi tinerilor de azi: „Să ştii că locuinţa în care stai e de pe vremea lui Ceaşcă, iar studiile tale au fost plătite din serviciul asigurat de partidul comunist, că pe vremea mea nu exista şomaj, aveam toţi de muncă şi-o scoteam la capăt”. Asta cu „scosul la capăt” va fi greu de pus în balanţă cu ororile unor conducători ai PCR, cu lichelismul sălbatic al unor şefi ai Poliţiei şi Securităţii, cu foamea şi frigul din casele asigurate de partid şi de stat. 

E nevoie, aşadar, de o istorie a comunismului povestită credibil şi frumos, pe înţelesul tinerilor. Copiii de azi trebuie să afle despre execuţiile politice, despre luptătorii anticomunişti din munţi, despre eroii anonimi care au rezistat persecuţiilor. Fără îndoială, trebuie să afle inclusiv despre tribulaţiile presei comuniste, din care se trage şi subsemnatul. A fost o „epocă” pe care tinereţea noastră nu a reuşit s-o evite fără a se face frate cu dracul... Dacă mă uit, însă, la ce se-ntâmplă astăzi cu „presa liberă” sunt nevoit să constat că „dracul” şi-a schimbat doar numele, multiplicându-se. În rest, cam aceleaşi năravuri!

E bine că apar cărţi, interviuri, dialoguri cu personaje importante ale acelei epoci. E bine că fostul prim-secretar al Comitetului Judeţean Covasna al PCR îşi aminteşte, iar fostul meu coleg Ioan Popa stă de vorbă cu el şi apoi scrie „Loc de bună ziua”. Dl. Rab Ştefan, ca şi alţi primi-secretari din acele vremuri, ar avea multe de povestit. Sigur, nu există o vină colectivă, n-ar trebui să fie nici judecăţi la grămadă. Peisajul acelor vremuri este gri-cenuşiu, alb murdărit de oameni care au acţionat bine sau rău, după cum le-a ordonat „mintea” – cea de după miezul nopţii, ori cea diurnă. Propria minte, cu limitele ei, i-a transformat pe unii în călăi, pe alţii în eroi, pe mulţi în parşivi şi pe cei mai mulţi în slujitori anonimi ai celor care conduceau destinele românilor.

Nu risc o comparaţie cu istoria prezentă pentru că nu am nici cea mai mică intenţie să mă alătur nostalgicilor epocii ceauşiste. Dar îi pot înţelege pe bătrânii care stau şi azi la cozi, chiar dacă nu mai e necesar. Se simt inutili, îşi amintesc vremurile trecute, plâng după copiii şi nepoţii duşi prin ţări străine, suferă de foame şi de frig chiar dacă magazinele sunt pline de bunătăţi, iar lumina şi gazul nu se dau (încă...) cu porţia.

Vreau să spun că e destul loc pentru ca tânăra şi foarte tânăra generaţie să înţeleagă cum au trăit părinţii şi bunicii lor. Iar dacă ei reuşesc să înţeleagă istoria de-atunci şi s-o compare cu cea de-acum, poate că ea, istoria, nu se va repeta. Dar pentru asta e nevoie de o „Istorie a comunismului” scrisă ziua, fără patimă, fără ură şi judecăţi pripite. E nevoie de o istorie pe care să n-o urăşti şi de care să nu-ţi fie ruşine. 

Sursa foto - arhivă

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.