Dumitru Manolăchescu Se-ntâmplă ceva cu „liderii mondiali” din mişcarea sindicală românească. Se mişcă ceva, dar se mişcă prost, e ca-n cântecelul ăla de mahala „şi ce mişca sub brişcă...”. Da, liderii noştri de sindicat nu se mai satură, sunt mai lacomi decât politicienii, dar nu-s la fel de pricepuţi în a-şi ascunde hoţiile, n-au făcut cursuri de instruire la şcolile minciunii patronate de partidele politice.

Dumitru Manolăchescu

Se-ntâmplă ceva cu „liderii mondiali” din mişcarea sindicală românească. Se mişcă ceva, dar se mişcă prost, e ca-n cântecelul ăla de mahala „şi ce mişca sub brişcă...”. Da, liderii noştri de sindicat nu se mai satură, sunt mai lacomi decât politicienii, dar nu-s la fel de pricepuţi în a-şi ascunde hoţiile, n-au făcut cursuri de instruire la şcolile minciunii patronate de partidele politice. Nu se pricep nici măcar să manipuleze, dar au învăţat să adune ban cu ban calp şi să facă averi pe care, dacă-s luaţi la întrebări, nu le pot justifica.

Ca să scape de tentaţia asta permanentă de a cere şi primi şpagă, de a face trafic de influenţă, de a-şi construi sau cumpăra pe nimic case şi terenuri în zone rezidenţiale ascunse de curioşi, o parte a liderilor de sindicat au intrat în politică, cumpărându-şi pe voturile sindicaliştilor nemâncaţi o funcţie de şef de vamă, parlamentar, ministru, secretar de stat şi altele foarte bine plătite de stat şi, mai ales, foarte vizibile în zone în care banii se întorc cu lopata. Exemple – câte vreţi, le ştiţi şi dvs., nu le mai amintesc eu, e suficient să pronunţ numele a doi deschizători de drumuri în materie de pricopseală cu origini sănătoase, înfipte adânc în sindicalism, ca să vă lămuriţi: Victor Ciorbea şi Miron Mitrea.

Ultimele creaţii descoperite de procurori pe bază de mită şi averi pentru nouă vieţi aparţin unor lideri ai Frăţiei sindicatelor din Sănătate, cu iz de petrol: Marius Petcu şi Liviu Luca. Cel dintâi a fost prins luând mită zeci de mii de euro, acum e în arestul Poliţiei, cel de-al doilea, tot şef la sindicate, dar mai şmecher, mai „prim-vicepreşedinte”, mai uns cu toate alifiile împrumutate de la mentorii săi în afaceri şi politică Patriciu şi Vântu, i-a luat rapid locul în sindicatul de la Sănătate, ca să nu rămână săracii oameni nereprezentaţi de binefăcătorii lideri... Acestui personaj i-au fost filmate domeniile şi vilele de lux din elicopter, că altfel nu te poţi apropia. Problema mea, dacă e să am una în legătură cu aceşti oameni, nu este cât şi cum au adunat, mie mi-e clar că nicio avere de asemenea dimensiuni nu se poate face în mod onest şi legal. Problema e cum cred aceşti farisei că pot reprezenta o mişcare sindicală, cât tupeu le trebuie ca să se aşeze în fruntea sindicaliştilor cu adevărat amărâţi şi să-i reprezinte în negocierile cu Puterea? Cum crezi că poţi fi un lider de sindicat credibil când tu te dai sărac şi cinstit, având în debara o casă de bani plină de valută, domenii fără număr, case de vânătoare, vile pentru tot neamul, maşini şi tot soiul de lucruri inaccesibile unui sindicalist cinstit, fie el şi şef?

Având toate astea pe cap, că pe conştiinţă nu cred că le are, sindicalistul Petcu reuşeşte să spună ziariştilor înainte de a fi băgat la zdup: „Am făcut atâta bine în 20 de ani şi acum uite ce răsplată primesc, reprezint un pericol social, asta-i justiţia românească”. Pentru mine e foarte limpede că mişcarea noastră sindicală e la pământ, compromisă chiar de liderii ei, persoane implicate în manipulare politică, afaceri necurate, trafic de influenţă. Liderii sindicatelor noastre nu sunt oameni cu mâinile curate. Este un moment trist pentru sindicalişti, de care probabil se bucură cei aflaţi la Putere, care îşi imaginează că vor putea manipula mai uşor masele nemulţumite. Nu cred că va fi aşa de simplu, a plecat Petcu dar au rămas destui alţii, suficient de vocali. Şi-apoi, cu sau fără proteste în stradă, fondul problemei rămâne: reformele, mai ales când sunt bâlbâite de un guvern lipsit de credibilitate, costă; iar costul lor nu este suportat de clasa politică sau oamenii cu afaceri solide în spate, ci de clasa de mijloc şi de cei cu adevărat săraci. Cu sau fără sindicate, aceştia vor reacţiona foarte dur atunci când nu vor mai avea din ce trăi, când existenţa lor şi a familiilor lor va fi periclitată de politici aplicate prost, cu întârziere sau preferenţial.